Cum pui sub acuzare corupția de stat

Îngrijorate de progresele realizate de pro­gra­mul nuclear iranian și de refuzul Teheranului de a renunța la construirea armei nucleare, SUA au impus în 2010 o serie de sancțiuni se­vere Iranului, printre care se nu­măra și interzicerea tran­zacțiilor cu petrol și gaz. Cam un an mai târziu, un tânăr antreprenor turco-iranian în vârstă de nici 30 de ani, care provenea dintr-o familie cu tradiție în comerțul cu aur, Reza Zarrab, a convins câțiva bancheri influenți și oficiali de rang înalt din guvern că există o scăpare importantă în regimul sancțiunilor care privesc comerțul cu metale prețioase, astfel că, începând din 2012, Zarrab a condus o operațiune vastă de spălare de bani al cărei scop era transferul de aur turcesc în trezoreria sărăcită a guvernului iranian, în schimbul unor cantități ne­cu­nos­cu­te, nemonitorizate și neverificate de gaz și petrol. Joi, 30 noiembrie, Zarrab a declarat în fața tribunalului din New York că i-a dat mită lui Zafer Çağlayan, fostul ministru al Eco­no­mi­ei în guvernul de la Ankara, condus la vremea respectivă de Erdoğan, între 45 și 50 de mi­li­oane de euro, 7 milioane de dolari și 2,5 mi­li­oa­ne de lire turcești pentru a-i permite să spe­­le banii iranieni prin intermediul băncii de stat Halkbank. Potrivit lui Zarrab, care a ple­dat vi­no­vat pentru acuzațiile de încălcare a re­gi­mu­lui sancțiunilor și a decis să coo­pe­re­ze cu pro­cu­rorii americani, Çağlayan i-ar fi spus că Er­do­ğan personal i-ar fi dat ins­truc­ți­uni pentru a in­troduce băn­ci­le turcești în această sche­­mă, prin care ar fi fost spălați aproa­pe 10 mi­liarde de dolari.

Suntem în mai 2013 și deja in­formațiile despre schema tur­co-iraniană încep să se răs­pân­dească în regiune. Zarrab fa­ce drumuri dese în Dubai cu un avion privat încărcat cu ser­viete cu lingouri de aur, pe care le trans­feră iranienilor prin biroul său din Emi­ra­te, iar această activitate intensă nu scapă ob­servatorilor interesați. Astfel că, pe 13 mai, Foun­dation for Defense of De­mo­cra­cies pu­bli­că un raport, în cooperare cu Rou­bini Global Eco­nomics, în care semnalează fap­tul că Iranul a exploatat cel puțin un an bre­șa din sis­temul de sancțiuni privind co­mer­țul cu me­tale și că, înainte de o închide de­fi­ni­tiv, Ad­mi­nis­trația Obama a tolerat-o, deși era la cu­rent. Unii au speculat că Obama n-a vrut să-l supere pe Erdoğan, alții că i-a lăsat pe ira­­ni­eni să prindă puțin cheag și nu i-a su­gru­mat financiar pentru a-și dovedi buna cre­dință, cert este că informațiile devin publice prin intermediul revistei Foreign Policy (FP), care scrie despre raportul amintit.

Trec șapte luni și, pe 17 decembrie, este de­clan­șată o operațiune pe care aceeași FP avea să o numească „mama tuturor afa­ce­ri­lor de corupție“. Procurorii turci și poliția spe­cializată în infracțiuni financiare arestează la Istanbul 60 de persoane, între care fiii a patru miniștri (inclusiv fiul ministrului de Interne), oameni de afaceri, oficiali guvernamentali și ban­cheri implicați în schema de spălare a ba­nilor iranieni, inclusiv pe Zarrab. Sunt con­fis­ca­te milioane de dolari cash dosiți în casele diferiților demnitari guvernamentali. Acasă la Su­leyman Aslan, directorul general al Hal­k­bank, sunt găsite 4,5 milioane de dolari așe­zați cu grijă în cutii de pantofi. Erdoğan emite în grabă un comunicat în care denunță un com­plot extern împotriva guvernului pe care îl conduce și împotriva succesului prog­ra­mu­lui de guvernare. O săptămână mai târziu, au­toritățile judiciare iau în vizor o fundație din board-ul căreia face parte fiul lui Erdoğan, Bilal. Pe YouTube apar înregistrări audio ale unor conversații între Bilal și tatăl său, prim-m­inistrul. Într-una dintre ele, Erdoğan poate fi auzit foarte clar cum își instruiește fiul să ia toți banii din casă și să îi ascundă. În cea de-a doua convorbire, Erdoğan își întreabă fiul da­­că a reușit să mute toți banii din casă. Acesta răspunde că a mutat cea mai mare parte, dar că au mai rămas de transportat 30 de milioane de euro.

Atunci începe jihadul împotriva statului de drept. Șeful poliției din Istanbul, împreună cu 450 de polițiști sunt demiși. În ianuarie 2014 se fac noi alegeri la Consiliul Judecătorilor și Pro­curorilor, sunt aleși oameni agreați de pu­tere și, în scurtă vreme, cei patru procurori ca­re conduceau ancheta anticorupție sunt suspendați și demiși. Erdoğan acuză direct organizația clericului stabilit în SUA Fetullah Gülen de complot și apare în mod oficial ter­menul de „stat paralel“. Se formează comisii de anchetă parlamentară care îl declară pe Er­doğan victima unei conspirații și decid să dis­trugă înregistrările audio. Doi dintre procurorii cazului inițial reușesc să se refugieze în Ger­ma­nia. Organizațiile presei de opoziție sunt în­chise și zeci de jurnaliști arestați. Toți cei 60 de oficiali arestați sunt eliberați și li se re­tur­nează banii, plus dobândă la depozitul din cu­tia de pantofi. Zarrab primește premiul de ex­portatorul anului pentru servicii deosebite adu­se Turciei. În aprilie 2016, pleacă la Dis­ney­land, la Orlando, unde este arestat pentru în­călcarea sancțiunilor. În noiembrie 2017, Zar­rab pledează vinovat în procesul deschis de au­toritățile americane împotriva sa, a Halk­bank și unor foști și actuali oficiali turci și îl in­cri­mi­nează explicit pe Erdoğan. Minciuna de stat e expusă. Aviz cleptocraților de la București.