De același autor
Cu o lună în urmă, ministrul justiției, Cătălin Predoiu, s-a dus la Bruxelles unde s-a întâlnit cu vicepreședintele Vera Jourova și cu comisarul pentru Justiție, Didier Reynders, care au subliniat în mod repetat că 2022 este un an hotărâtor pentru îndeplinirea obiectivelor MCV și pentru a treia rundă de evaluare în cadrul Mecanismului Rule Of Law. Cei doi oficiali europeni i-au cerut insistent lui Predoiu un calendar pentru reformele în justiție, mai exact, pentru desființarea SIIJ, pentru adoptarea legilor justiției și a codurilor penal și de procedură penală.
În acest context, Predoiu a reafirmat, la sfârșitul săptămânii trecute, obiectivul fixat în programul de guvernare privind desființarea SIIJ până la sfârșitul lunii martie. El a schițat un calendar potrivit căruia desființarea SIIJ va fi discutată în guvern în luna februarie, după care ar urma să fie supus avizului CSM și, numai dacă acesta din urmă va fi pozitiv, actul normativ ar urma să fie introdus în parlament în prima jumătate a lunii martie. Predoiu a dat, totodată, asigurări că SIIJ nu va fi înlocuită cu o structură asemănătoare, SIIJ 2.0.
Aceste din urmă două chestiuni – avizul CSM și înlocuitorul SIIJ – sunt problematice în mare măsură și soluționarea lor este mai complicată decât lasă să se înțeleagă ministrul justiției.
În primul rând, CSM a dat un aviz negativ la începutul anului trecut unui proiect de desființare a SIIJ în varianta fostului ministru Stelian Ion, care prevedea returnarea dosarelor aflate la SIIJ către secțiile de parchet competente (DNA, DIICOT, Parchetul General). În schimb, același CSM fusese de acord cu proiectul lui Predoiu din 2020, care prevedea obligativitatea aprobării de către procurorul general a declanșării acțiunii penale împotriva magistraților și încuviințarea de către CSM a trimiterii în judecată. Aceste formule au fost considerate pe bună dreptate modalități de instaurare a unei „superimunități” pentru magistrați, ceea ce contravine Constituției. Este de așteptat, așadar, ca Predoiu să reia lucrurile de unde le-a lăsat și să caute să reintroducă o formă de imunitate, chiar dacă aceasta nu va fi versiunea unei SIIJ 2.0, pentru a îndepărta obiecțiile CSM și a obține avizul. De altfel, și în programul de guvernare se vorbește despre „înființarea unei instituții/structuri care să ofere garanții de independență a magistraților”.
Pentru a desluși misterul acestei structuri/instituții care nu este SIIJ, dar face ce făcea SIIJ, ar trebui să vedem mai întâi ce se înțelege exact prin independența magistraților. Îndrăznesc să afirm că la nivelul secției de judecători a CSM și al unui număr incert de magistrați, prin „independența magistraților” se înțelege „independența magistraților față de DNA”, mai precis față de anchetele de corupție. Luați aminte că în trei ani de funcționare SIIJ, niciunul dintre cele peste 6.600 de dosare nu este un dosar de corupție, scopul existenței SIIJ fiind cu totul altul. În acești trei ani, magistrații au fost acoperiți cu un scut antianticorupție la adăpostul căruia nu știm ce grozăvii s-au întâmplat în justiție și nu ne referim numai la instanțele penale, ci și la cele civile, de contencios etc. Sub pretextul că DNA ar fi comis abuzuri (niciodată dovedite, de altfel), SIIJ a oferit magistraților o plapumă caldă sub care s-au aciuat toți corupții din sistem și protectorii lor din CSM. În același timp, a instituit de conivență cu Inspecția Judiciară un regim de teroare în care orice procuror sau judecător prea zelos sau prea entuziast riscă să devină imediat ținta atenției SIIJ. Căror dosare alege SIIJ să le dea curs sau să le finalizeze este numai o chestiune de politică și bun plac. Or, dacă noua structură va renunța la teroarea soft, dar va menține scutul față de anchetele de corupție, atunci rezultatul va fi tocmai un SIIJ 2.0, adică exact ce promite Predoiu că nu se va întâmpla.
Dacă însă prin „independența justiției” se înțelege, așa cum s-ar cuveni, independența față de factorul politic, atunci nu este nevoie de nicio structură/instituție nouă, pentru că decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene din 21 decembrie oferă magistraților români toată independența de care au nevoie, insistând ca aceasta să se manifeste față de puterile executivă și legislativă. În plus, decizia CJUE oferă magistraților o formă de independență suplimentară, apărând magistrații de pedeapsa disciplinară în cazul în care hotărăsc pe baza dreptului UE împotriva unor decizii ale Curții Constituționale care contravin dreptului european. Cu această decizie, magistrații români capătă toată independența de care au nevoie, fără a se teme de ingerințe politice sau executive și de represalii disciplinare. În dezbatere a intervenit și CCR, care a pretins într-un comunicat că dreptul european nu poate să „bată” deciziile CCR decât dacă se modifică legea fundamentală, ceea ce este fals. Pe lângă multele consecințe ale acestei decizii și ale „ripostei” CCR, una din implicații este că CCR insistă că magistrații trebuie pedepsiți dacă nu respectă deciziile CCR. Deci, dacă actuala majoritate ar dori să consolideze independența magistraților, ar trebui să reglementeze în sensul deciziei CJUE, pentru a le asigura acestora cea mai mare libertate de acțiune posibilă. Și, cum în centrul acestui război intern se află corupția, primul pas ar trebui să fie returnarea dosarelor de corupție ale magistraților către DNA. //
