De același autor
În discursul de la Varșovia, președintele Donald Trump a făcut un pas suplimentar după ce reafirmase, la Washington, în prezența președintelui român, Klaus Iohannis, angajamentul american față de articolul 5 al Tratatului NATO, „toți pentru unu, unu pentru toți”, clauza care garantează că Statele Unite vor apăra aliații europeni în caz de agresiune dinspre Est. Trump a identificat, în fața polonezilor strânși în piața Krasinski, Rusia drept un factor de destabilizare regională și a cerut public Moscovei să înceteze aceste acțiuni, în special în Ucraina, și să se alăture Occidentului în apărarea civilizației.
Trump a mai făcut o remarcă extrem de importantă, care are potențialul de a provoca iritare în capitalele europene unde astfel de teme sunt tabu, dar care are șansa să fie primită cu aplauze în Est. El a pus la îndoială dorința Occidentului de a-și afirma și apăra propriile valori: „Întrebarea fundamentală a vremurilor noastre este dacă Occidentul mai are dorința de a supraviețui. Mai avem suficientă încredere în valorile noastre astfel încât să le apărăm cu orice preț? Mai avem suficient respect pentru cetățenii noștri încât să ne protejăm frontierele? Mai avem dorința și curajul de a ne păstra civilizația în fața celor care vor să o submineze și să o distrugă?”. Din motive tactice și strategice Trump a ales să ridice aceste chestiuni în Polonia, țară conservatoare aflată în prima linie de apărare a Occidentului în fața amenințărilor „hibride” venite dinspre ruși, dar cuvintele sale țintesc Europa de Vest unde discursul multicultural este singurul acceptat oficial iar chestiunea granițelor este încă un subiect politic fierbinte.
Cum s-a putut vedea deja cu prilejul vizitei lui Iohannis în Statele Unite, sub administrația Trump, Statele Unite vor apăsa în politica față de Europa pe falia dintre Vechea și Noua Europă deschisă în timpul războiului din Irak. Din această perspectivă interesele americane și cele poloneze s-au întrepătruns în patronajul oferit de Trump Inițiativei celor Trei Mări (TSI), summit-ul celor 12 state situate între Marea Baltică, Marea Adriatică și Marea Neagră. Inițiativa a fost lansată anul trecut ca o propunere polono-croată și la ea au aderat între timp România, Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, Slovenia și cele trei state baltice. Scopul ei este să încurajeze cooperarea economică pe axa Nord-Sud și asta deja irită atât Bruxelles-ul cât și Moscova. Pentru Uniunea Europeană, pentru care proiectele de cooperare eligibile sunt întotdeauna pe axa Vest-Est, TSI este privită cu suspiciune ca având potențialul de a crea un pol central-european în interiorul UE care ar putea submina unitatea europeană.
În mod ironic însă, Inițiativa este în perfect acord cu proiectul de Uniune cu geometrie variabilă propus chiar de președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker (principiul „cei care vor să facă mai mult, fac mai mult”) dar nu este exact lucrul la care s-a gândit de fapt Juncker: un nucleu dur al zonei euro și restul. Cel puțin în principiu o structură central europeană care să fie un partener egal în dialogul cu nucleul franco-germano-italian, mai ales că ar beneficia de sprijin american, nu ar fi o idee chiar atât de rea, dar ca să funcționeze are nevoie de câteva atu-uri care sunt greu de obținut, iar cel mai important este o reală integrare economică. TSI are în vedere crearea unei infrastructuri energetice nord-sud despre care se vorbește de multă vreme dar care are șanse mici de concretizare, precum și de o infrastructură de transporturi similară.
Traseele energetice ar trebui să lege terminalul de gaz lichefiat din Polonia de la Marea Baltică de cel care se construiește în Croația pe insula Krk și cu un eventual terminal care ar trebui construit la Constanța. Pe de altă parte ar trebui construiți și interconectorii care, tot în teorie, i-ar permite României să exporte mai ușor în regiune, dar aici apar mai multe probleme. Prima ar fi că unele țări nu au nici un chef să își diversifice sursele de aprovizionare și mizează în continuare pe ruși. Ungaria a semnat recent un acord cu Gazprom pentru construcția pe teritoriul său a unei secțiuni a gazoductului Turkish Stream, care ar trebui să înlocuiască defuncta South Stream și pentru care rușii au obținut deja acordul Bulgariei și Serbiei.
Pe lângă problema rusească mai există și o problemă românească pentru că guvernele de la București nu vor, din motive de corupție și nu numai, să opereze cu gaz la prețul pieței. Și tot din România mai vin și alte obstacole. Tot polonezii au venit cu ideea construcției unei autostrăzi - Via Carpatica - de la Marea Baltică până la Salonic, trecând prin România. Ideea este foarte bună numai că, dat fiind istoricul românesc în construcția de autostrăzi, proiectul s-ar putea să fie mort înainte de a se naște.
În pofida obstacolelor, inițiativa are merite și faptul că președintele Iohannis s-a oferit să găzduiască summmit-ul de anul viitor este binevenit. Chiar înainte de a ne apuca să construim autostrăzi, vom putea să transmitem Moscovei că există un parteneriat solid româno-polonez care nu va putea fi neglijat sau ocolit.
Vizita lui Trump în Polonia are un impact pozitiv pentru Europa de Est. Cu totul altfel vor sta lucrurile la Hamburg unde are loc summit-ul G20. Dincolo de mult așteptata primă întâlnire dintre Trump și Putin, summit-ul de anul acesta va fi marcat de confruntarea între tendințele protecționiste ale lui Trump și încercarea Angelei Merkel de a construi un consens privind promovarea comerțului global „mai echitabil”. Dacă europenii vor continua să insiste cu acordurile de la Paris și încălzirea globală nu vor obține altceva decât o esacaladare a tensiunilor transatlantice. Dar acestea ar păli dacă Trump anunță, așa cum a sugerat, introducerea de taxe vamale suplimentare la importurile americane de oțel. Ar fi lovitura de tun care anunță războiul comercial global.
