Degradarea continuă a PSD de la Năstase la Dragnea

Toate predicțiile enunțate de-a lungul ani­lor despre „sinuciderea“ sau dezin­te­gra­rea imininente ale PSD s-au do­ve­dit da­că nu inexacte, cel puțin prema­tu­re, dar, de data aceasta, situația ar pu­tea fi diferită, pentru că starea partidului a de­generat în asemenea grad, încât se poa­te să fi trecut de punctul în care re­ve­ni­rea să mai fie posibilă. Cum s-a ajuns în­să la acest dezastru în care un par­tid ma­re și divers precum PSD se su­pune servil unei armate de oameni de paie care ser­vesc interesele unui per­so­naj cu pro­ble­me penale și ale grupului din jurul său?

Istoria PSD este suficient de barocă, pli­nă de relații extrem de complexe, decizii gre­șite, uneltiri, comploturi, alianțe, tră­dări, orbiri inexplicabile și execuții poli­ti­ce sân­geroase, astfel încât răspunsul nu e nici simplu, nici evident. Putem ofe­ri însă câteva repere, cât mai obiective posibil.

1) Inventarea instituției baronului local. În 2000, înainte să treacă la PSD (la invitația lui Mitrea, Oprișan și Hre­ben­ciuc), Dragnea era prefect PD de Teleor­man, un personaj politic de mâna a tre­ia. Din 2001, când a fost adoptată Legea administrației publice locale, Guvernul Năstase a încurajat întărirea rolului pre­șe­dinților de consilii județene, care au de­venit stăpânii bugetelor și politicii lo­ca­le și au câștigat o influență din ce în ce mai mare la nivel național, devenind „ba­roni“. Când Năstase a realizat greșeala făcută și a încercat să-i aducă sub con­trol, era deja prea târziu. În celebra „noap­te a cuțitelor lungi“ de la Hotelul Confort (15-16 martie 2006), 30 din 45 de lideri locali, inclusiv Dragnea, au vo­tat împotriva lui. De atunci, instituția baronului local s-a consolidat, astfel în­cât, sub Dragnea, PSD a devenit par­ti­dul baronilor și la fel și guvernarea. Or, dom­nia baronilor aduce cu sine in­com­pe­tență – nimeni nu a aflat la ce se pricep exact Stănescu sau Dăncilă –, clien­te­lism pe scară largă și corupție.

2) Mogulizarea. La alegerile din 2009, toți mogulii de presă – Vântu, Voi­cu­les­cu, Patriciu - se aflau în tabăra lui Geoa­nă. De atunci, locul lui Vântu l-a luat Ghi­ță, care, spre deosebire de pre­de­ce­so­rii săi, a profitat din plin de guvernarea Ponta. Această relație în care mogulii me­dia cu interese private concrete oferă sprijin propagandistic s-a cronicizat, de­venind toxică. PSD nu ar rezista fără An­tena 3 și RTV. Purtătorii de mesaj toxic au devenit lideri de partid, iar mesajele contrafăcute de tip „statul paralel“ au devenit politică oficială PSD.

3) Cultul violenței politice. Năstase a fost executat în urma unei cabale ai că­rei actori au fost Geoană, Hrebenciuc, Mi­trea și grupul de la Cluj. Aceeași ali­anță îl alesese pe Geoană să îl înlo­cu­ias­că pe Iliescu la congresul din 2005, în speranța reformării partidului, ce-i drept, dar în aceeași manieră cons­pi­raționistă netransparentă și nede­mo­cratică. Modelul s-a impus și practica a devenit din ce în ce mai brutală. În fe­bruarie 2010, Ponta, Dragnea și același grup de la Cluj au decis debarcarea lui Geoană, care s-a și produs la congresul din martie. După pierderea prezi­den­ția­le­lor din 2014, Dragnea, deja președinte exe­cutiv din 2013, a petrecut un an pen­tru distrugerea lui Ponta, ceea ce a și făcut în toamna lui 2015, când, după ce s-a văzut ales cu 97%, l-a lăsat pe Pon­ta pradă efectului Colectiv.

4) Degradarea civilității și fetișizarea minciunii. Într-un asemenea mediu vio­lent, a dispărut decența în raporturile dintre politicieni, iar minciuna și in­vec­ti­ve­le au devenit instrumente legitime. În 2011, când a fost exclus prima oară, Geoa­nă le reproșa lui Iliescu și Năstase că au instalat în persoana lui Ponta „o ma­rionetă cu apucături tiranice și o lip­să teribilă de caracter, cu ton subur­ban... Nu am văzut niciodată atâtea minciuni, atâtea invective și atât de puțină decență în relațiile politice“. Pon­ta, Șova, Ghiță sau Marian Vanghelie co­respundeau profilului.

5) Cultura corupției și impunității. Acesta este păcatul originar al PSD de la în­fiin­țare. Sistemul creat de Iliescu și Năstase a fostul unul care se baza pe corupție neîngrădită de nimic și pe controlul po­li­tic al justiției. Odată cu aderarea la UE, emaniciparea justiției și introducerea le­gi­lor anticorupție și de integritate, în PSD s-a instalat o mentalitate de asediu în care, în locul unei reforme interne eu­ropene, a fost aleasă o strategie a scu­tu­lui în jurul penalilor, a luptei cu justiția, cu DNA și cu criteriile de integritate. Așa am ajuns astăzi la legile justiției, mo­di­ficările codurilor penale și la războiul cu „statul paralel“.

Există în istoria PSD un punct de in­fle­xiune, în care lucrurile au luat-o im­pla­ca­bil pe panta descendentă? Există pro­babil mai multe, mai degrabă o serie ne­sfârșită de alegeri greșite și decizii ne­fas­te care au adus PSD în acest punct.