De același autor
Marea rebeliune pesedistă împotriva lui Liviu Dragnea a eșuat lamentabil vineri, când scrisoarea prin care i se cerea liderului PSD să se retragă din fruntea PSD și a Camerei Deputaților a primit numai opt voturi în cadrul Comitetului Executiv Național, mai puțin decât o treime din cifra susținătorilor anunțată anterior pe diferite canale de comunicare ale partidului.
Diferența uriașă dintre peste cele 25 de filiale anunțate inițial ca susținătoare ale scrisorii și numărul real al liderilor care au votat cu adevărat în favoarea ei poate fi explicată printr-o combinație de tactici puse în practică de președintele PSD cu succes: promisiuni de funcții lucrative în aparatul de stat, de contracte cu statul și de alocări bugetare preferențiale, șantaj, capacitatea de a-i lucra pe unii împotriva altora pe principiul divide et impera, infiltrarea unor oameni de încredere printre „puciști” care să saboteze din interior rebeliunea la momentul oportun. etc. Rezultatul a fost zdrobirea a ceea ce părea a fi cea mai serioasă contraofensivă de până acum cu o ușurință care duce la concluzia că Dragnea a fost pe toată perioada crizei „în control” și nici o secundă în pericol. Faptul că nu a fost nevoit să făcă uz de „arma nucleară” - amenințarea cu demisia guvernului Dăncilă și trecerea în opoziție - este o dovadă că nu a fost cu adevărat nici un moment în pericol.
Rebeliunea de catifea
Decizia grupului dizident de a duce lupta pe terenul lui Dragnea, în CEx, s-a dovedit una perdantă de la început și motivul constă în faptul că oricât de vehement l-au contestat pe președintele partidului, și-au dorit să păstreze conflictul nu doar în cadrul PSD ci și în liniile de de acțiune ale partidului fixate de Dragnea. Niciunul din cele 20 de puncte ale scrisorii nu reprezenta o îndepărtare de fond de la linia politică impusă de actualul lider, ci pretindea doar că stilul autoritar al acestuia și vulnerabilitatea sa din justiție pun în pericol obiectivele partidului. Altfel spus, obiectivul rebelilor pare să fi fost să continue politica PSD impusă de Dragnea dar fără Dragnea.
Dovadă stă faptul că nici unul dintre ei, cu excepția lui Adrian Țuțuianu, nu a luat în considerare serios să mute conflictul din zona de confort a lui Dragnea (CEx) acolo unde acesta ar fi produs cu adevărat consecințe politice concrete - în Parlament. Dimpotrivă, unul dintre cei trei lideri, Paul Stănescu,s-a grăbit, recunoscător probabil pentru faptul că nu a fost exclus din partid să dea asigurări că parlamentarii „puciștilor” vor continua să voteze ceea ce le va cere partidul, ceea ce devine la o capitulare în fața lui Dragnea.
Singurul mod prin care poziția lui Dragnea poate fi amenințată este o amenințare serioasă la adresa majorității pe care o controlează Dragnea în parlament ceea ce presupune riscul ruperii PSD și al intrării în opoziție. Din acest punct de vedere pare că am avut parte de o revoltă de catifea înăbușită de Dragnea cu aceeași delicatețe. Președintele PSD nu a riscat executarea imediată a revoltaților pentru a nu provoca o ruptură în partid, dar asta nu înseamnă că nu îi va urmări și anihila unul câte unul ulterior. Aparențele pot fi însă înșelătoare.
Mandat pentru destructurarea Justiției. Obiectivele lui Dragnea
Dragnea s-a folosit de victoria sa regizată din cadrul CEx pentru a pretinde că a primit un mandat reînnoit din partea partidului pentru a continua acțiunile de subminare a Justiției și anihilare a statului de drept pe care le-a declanșat de în ultimii doi ani. În declarația sa de după CEx Dragnea a zăbovit prea puțin asupra problemelor interne din PSD și a trecut direct la atacul împotriva dușmanilor săi personali și a denunțat așa cum ne-a obișnuit „sistemul odios” format din DNA, SRI, SPP, președintele Iohannis și mișcarea #Rezist.
Cu acest mandat reînnoit în spate Dragnea a făcut un pas înainte și a făcut în mod aproape explicit din cauza sa personală anti-Justiție o cauză a întregului partid. Într-o diatribă bine regizată, liderul PSD a pretins că numai cu el în frunte PSD își va atinge obiectivele: „Dacă eu de mâine nu mai exist, de a doua zi acest sistem o să ia în brațe PSD, o să sprijine finalizarea legilor Justiției?” s-a întrebat Dragnea și tot el a răspuns cu siguranță „Nu”.
Din discursul său pretins indignat a reieșit destul de clar că sub conducerea sa Dragnea va urmări trei obiective:
- Ordonanța de amnistie și grațiere, singura modalitate de a-i scăpa de dosare și de condamnări pe toți corupții partidului în frunte cu el însuși. Pretenția că „nu îl mai interesează” este doar o manevră ieftină de imagine marca Dragnea. În realitate este unul dintre puținele lucruri care îl interesează. Faptul că CEx-ul a votat propunerea de numire a lui Toni Greblă în fruntea secretariatului general al Guvernului pare să confirme faptul că Dragnea își continuă planul de a obține o ordonanță privind amnistia și grațierea ocolind mecanismele de avizare ale Ministerului Justiției, care a rezistat până acum.
- Anularea prin mijloace legislative a protocoalelor dintre SRI și Parchet și a condamnărilor obținute pe baza probelor obținute pe mandatele puse în aplicare de SRI. O asemenea mutare radicală presupune anihilarea separației puterilor în stat și intruziunea brutală a legislativului în sfera de competență a puterii Judecătorești dar Dragnea a lăsat încă o dată să se înțeleagă vineri seara că numai el ar voința politică să facă acest pas.
- Punerea totală sub control politic a Parchetelor și Instanțelor și transformarea României într-un paradis al infractorilor prin adoptarea modificărilor la Codurile Penale, codificate sub denumirea benignă de „finalizare a legilor Justiției”. Atacurile la adresa Parchetului General precum și a președintei Înaltei Curți, lansate din calitea de lider reconfirmat al PSD nu de președinte al Camerei ,reprezintă o indicație clară a Dragnea nici măcar nu se mai ferește să ascundă faptul că a declarat război total Justiției.
Calea lui Dragnea este calea spre totalitarism
Dragnea nu se mai află în război deschis cu „statul paralel” ci cu Statul român însuși. „Sistemul odios” la care se referă nu reprezintă altceva decât mecanismele de funcționare ale unui stat relativ modern în care funcționează o separație imperfectă a puterilor și un control relativ al acestora. Prin încercarea de anihilare a justiției și a acestei separații Dragnea atacă nu numai elementele statului de drept ci fundamentele înseși ale statului român democratic. Mai mult, el așază PSD în conflict cu statul democratic proclamând că obiectivele sale aparțin întregului partid și că numai cu el în frunte aceste obiective vor fi atinse. Or, obiectivele lui Dragnea sunt de natură totalitară. Ele nu pot fi atinse decât dacă instituțiile și mecanismele statului sunt înlocuite de instituțiile și mecanismele de partid. Dragnea susține nici mai mult nici mai puțin decât că singura cale pe care o poate urma PSD pentru a se salva de „dușmani” este să acapareze în întregime putere în stat adică să își asume în mod deschis un țel totalitar.
Împăratul e gol
Oricât de înspăimântătoare par aceste perspective și oricât de puternic vrea să pară Dragnea după victoria de vineri, în realitate este vulnerabil. Blitzkrieg-ul anti-Justiție pe care îl plănuiește nu poate avea succes decât într-o stare de complicitate perfectă a partidului, non-combat al celorlaltor instituții ale statului și în apatia generală a societății. Or, nici una din aceste condiții nu sunt îndeplinite.
În PSD lucrurile sunt departe de a se fi liniștit o dată cu CEx-ul de vineri pentru că, dincolo de manipularea cu succes a liderilor de organizații, rămân foarte mulți nemulțumiți și nu este vorba doar de maniera discreționară și autoritară de a conduce partidul. În mod evident nu întregul PSD este dispus să îl urmeze pe Dragnea pe calea totalitară pe care acesta o propune, pentru că nimeni nu își dorește cu adevărat un nou Ceaușescu. Sunt destui lideri care deși au rămas în umbră vor putea la un moment dat da semnalul unei acțiuni parlamentare de îndepărtare a lui liderului suprem. Oameni precum Firea își joacă viitorul și în pofida amenințărilor cu excluderea, Dragnea nu își permite cu adevărat să piardă Bucureștiul printr-o acțiune de reprimare brutală pentru că există șansa ca Firea să fie urmată într-o rebeliune deschisă și de alții. În fond, Dragnea este un balast politic indiferent cum se prezintă el în fața camerelor. Dacă nu vrea cumva să anuleze alegerile, Dragnea va rămâne pentru multă vreme un om politic ineligibil. Or, mai devreme sau mai târziu majoritatea liderilor de partid vor realiza că nu pot merge prea departe cu frâna trasă de un președinte nefrecventabil. Dragnea s-a dovedit un bun maestru al șantajului în partid. Nu va trece mult până când oameni al căror viitor politic este acum în pericol vor realiza că îi pot întoarce serviciul cu mai mult succes în Parlament.
Cu cât instituțiile statului și societatea civilă vor rezista mai mult și mai puternic planurilor lui Dragnea cu atât puterea acestuia din urmă
