Despre fascismul Rusiei lui Putin

Aproape toate caracteristicile identificate de lumea academică pentru a califica un regim politic drept fascist se pot găsi, la o analiză onestă, în Rusia lui Putin. Un singur lucru împiedică formarea unui consens al lumii libere asupra acestei caracterizări.

• Naționalismul rus este cultivat de regimul Putin încă de la venirea acestuia la putere, când a promis că va restaura mândria Rusiei, zdruncinată de pierderea Războiului Rece și de perioada postsovietică. Exacerbarea naționalismului rus a devenit răspunsul lui Putin la perioada de haos democratic și corupție generalizată din timpul lui Elțîn și a venit însoțită cu întărirea autorității statului. Exaltarea a tot ceea ce ține de Rusia, de „caracterul rus”, de „civilizația rusă”, de „sufletul rus” și de „misiunea Rusiei” a înlocuit treptat dezbaterea despre libertate, democrație, drepturile omului, concepte respinse disprețuitor ca aparținând „Occidentului decadent”.

• Identificarea inamicului. Toate regimurile totalitare, fie fasciste, fie comuniste, au nevoie să identifice un inamic, un dușman care îi oprimă și împotriva căruia trebuie luptat pentru a salvgarda identitatea națională. Putin a declarat în mai multe rânduri că miza războiului din Ucraina este una existențială pentru Rusia, care, dacă ar pierde, și-ar vedea amenințată însăși ființa națională. În această luptă nu există alternativă la victorie, orice alt deznodământ echivalând cu moartea națiunii.

• Idealizarea trecutului. Sub Putin s-a încheiat abrupt orice reflecție asupra trecutului comunist, care a fost interzisă. În schimb a fost cultivată „măreția” Rusiei din trecut, a Rusiei sovietice din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și a Rusiei imperiale. Rusia este privită ca element definitoriu al civilizației umane, fără de care aceasta din urmă nu poate fi concepută. Trecutul glorios își aruncă umbra asupra celor din prezent și le conferă legitimitate și autoritate.

• Mitologia. În Rusia a avut loc, de la venirea lui Putin la putere, o mitologizare agresivă a celui de-Al Doilea Război Mondial, care este unică în lume. Așa cum scrie Timothy Snyder, Rusia lui Putin a monopolizat statutul de victimă a nazismului, dar și victoria. Rusia este singura care a suferit și este singura care a învins. Orice altă versiune a istoriei este interzisă și pasibilă de răspundere penală. Cultul rolului jucat de Rusia în cel de-Al Doilea Război Mondial este aproape de natură religioasă, existând chiar și o catedrală care glorifică Armata Roșie și pe Stalin. Pentru Putin, menținerea acestui mit în puritatea lui este atât de importantă încât, atunci când Parlamentul European a declarat Germania nazistă și Uniunea Sovietică drept egal responsabile de declanșarea războiului, s-a grăbit să scrie un lung eseu în presa occidentală în care apăra această puritate și declara că pactul Ribbentrop-Molotov nu a fost altceva decât consecința „trădării” Occidentului prin acordurile de la München. Tot în legătură cu mitologia războiului trebuie puse și cultul morților, și cel al eroilor, specifice, la rândul lor fascismului.

• Normalizarea războiului. Fascismul este întotdeauna în război cu cineva, un inamic convenabil, astfel încât starea de război devine normalitatea în statul fascist. În Rusia, nu doar că Putin este înconjurat de generali și de ofițeri ai poliției politice, care îi insuflă politicile militariste, dar cultul războiului precum și al eroilor trecutului a familiarizat atât de mult rușii de rând cu ideea de război încât foarte puțini dintre aceștia sunt mirați și încă mai puțini indignați de războiul din Ucraina. Faptul că 81% dintre ruși au declarat într-un sondaj realizat de Levada Center că îl susțin pe Putin în acest conflict este expresia acestei normalizări.

• Revoluția. Există mai mulți intelectuali și membri ai corpului academic, în special din Occident, care subliniază faptul că regimului rus îi lipsește caracterul revoluționar, care caracterizează regimurile fasciste, din trecut, fie cel italian, fie cel german. Dar acești experți neglijează schimbarea profundă pe care a produs-o în societatea rusă regimul Putin. Până la războiul din Ucraina, puținii intelectuali care susțineau că în Rusia aveam de-a face cu un sistem fascist au fost întâmpinați cu scepticism și neîncredere. Regimul de la Moscova era considerat unul autoritar, cel mult dictatorial, un regim conservator-reacționar de tip țarist imperial, dar nu unul fascist.

Se consideră în mod greșit că regimul rusesc se află în conflict cu modernitatea prin atitudinea sa față de democrație și față de minorități, când, de fapt, Rusia dorește să remodeleze modernitatea în sens rusesc. Occidentul este considerat decadent și, prin urmare, slab, în vreme ce Rusia este descrisă drept tânără și viguroasă, generatoare de schimbare, alături de China, a paradigmei modernității. Chiar dacă a fost impus de sus în jos, dinspre elite spre popor, nu invers, această ideologie a cucerit între timp masele cu ajutorul propagandei fără limite a mass-media acaparate de multă vreme de regim. Chiar dacă Putin este un birocrat venit din tenebrele KGB-ului, asta nu înseamnă că natura regimului este mai puțin revoluționară.

Toate celelalte caracteristici ale statului fascist se regăsesc în Rusia lui Putin de la cultul personalității liderului la militarism, revizionism istoric, expansionism, xenofobie, la organizarea economiei sub forma unui capitalism de stat în care liderul suprem alocă resurse și avantaje, dar le poate și retrage. Un alt element este asocierea, pe model românesc, a Bisericii Ortodoxe la ideologia dominantă. Biserica rusă a fost dintotdeauna o aripă a imperialismului țarilor, dar acum vedem o Biserică asociată complet fascismului statului rus, care susține explicit cultul lui Putin ca lider mesianic purtător de duh. Ucraina, Kievul mai ales, sunt privite ca parte inseparabilă de creștinismul rus și, prin urmare, refacerea unității acestuia nu se poate realiza fără readucerea Kievului la sânul Bisericii Ruse.

În continuarea acestui mit se adaugă un element tulburător care ar trebui să îi convingă și pe sceptici: Dezumanizarea ucrainenilor. Putin a respins el însuși într-un articol de anul trecut existența ucrainenilor ca națiune de sine stătătoare și a reluat aceeași teză când a declanșat războiul. A afirmat că statul ucrainean este un stat artificial susținut de Occident și a dat vina pe Lenin pentru existența Ucrainei în primă instanță, asociind Ucraina cu bolșevicii. Apoi a afirmat că oricine susține că ucrainenii nu sunt altceva decât ruși, iar Ucraina este distinctă de Rusia este „nazist”, numele dat de regim dușmanului în virtutea cultului celui de-Al Doilea Război Mondial. Războiul (sau operațiunea specială) este așadar îndreptat împotriva naziștilor și, cum se știe, naziștii sunt suboameni. Prin urmare, nu numai regimul de la Kiev este nazist, ci și toți ucrainenii care rezistă în fața ocupantului rus. Ucrainenii devin astfel suboameni care pot fi exterminați fără nicio remușcare, așa cum ai împușca un animal. În felul acesta se explică masacrul de la Bucha și uciderea miilor de civili ucraineni. Cu cât mai mulți morți ucraineni, cu atât mai bine pentru Rusia și pentru omenire, aceasta este gândirea fascistă rusească.

Zilele acestea, ucrainenii stau prost în Donbas, în timp ce rușii avansează greu, dar avansează. Singurul lucru la care pot spera în mod realist ucrainenii este să oprească ofensiva rusă și să mențină pozițiile actuale într-un război care ar deveni unul de uzură, cu confruntări sporadice și neesențiale. Întregul efort de război al Ucrainei se desfășoară în ideea de rezistență, în niciun caz de restaurare a suveranității Ucrainei asupra teritoriilor pierdute. Pentru asta ar fi nevoie de contraofensivă, iar Ucraina nu are mijloace să lanseze una. Ca să poată lansa o contraofensivă, Kievul are nevoie de sprijin din Occident.

Sprijin care vine (din America) sau, mai degrabă, nu vine (din Europa). Tot Europa nu este capabilă să impună un nou set de sancțiuni pentru că Ungaria explicit, și alții implicit, se opun. Imaginați-vă că la nivelul intelectualității ar exista un consens asupra naturii fasciste a regimului Putin. Ar urma, evident, recunoașterea acestei realități de către mediile politice. Dacă ar exista consens politic asupra fascismului rusesc, atunci lumea ar fi obligată moral să reacționeze și să sprijine Ucraina pentru a învinge agresorul. Or, cei mai mulți lideri politici occidentali preferă să își păstreze opțiunile deschise, în sensul de a nu închide definitiv poarta în fața Rusiei în cazul în care aceasta iese victorioasă. A recunoaște că Rusia este fascistă este foarte aproape de o declarație de război. Cu fasciștii nu se negociază, ei sunt înfrânți. De aceea nu vom avea o recunoaștere oficială a regimului Putin ca regim fascist. Dar, cum acesta este fascist, înseamnă că, în viitor, Rusia va crea probleme mai mari și mai grave până când regimul va fi luat în serios. //