De același autor
Favorit, da, dar nu are mandatul garantat. L-ar avea, însă, dacă ar avea-o drept contracandidat în turul al doilea pe Viorica Dăncilă. Cu această opinie este de acord aproape toată lumea, politicieni - inclusiv mulți din PSD -, analiști și jurnaliști. Problema cu care se confruntă Iohannis este că accesul în turul al doilea al lui Dăncilă este foarte departe de a fi sigur, având în vedere candidatura lui Dan Barna din partea Alianței USR-PLUS, care ar putea amenința serios poziția de lider a președintelui și ar putea chiar câștiga alegerile prezidențiale. Prin urmare, ar fi în interesul lui Iohannis ca Dăncilă să crească până la un scor care să o plaseze pe locul al doilea. Odată ajunși împreună „în finală“, românii, sătui de PSD și speriați de perspectiva ca Dăncilă să devină președinte, i-ar oferi președintelui în mod covârșitor cel de-al doilea mandat. În această cheie este citită disputa dintre președinte și prim-ministru pe tema remanierii/restructurării guvernului, precum și atacurile din ce în ce mai dese ale lui Iohannis la adresa PSD. Ar fi o încercare a lui Iohannis de a o valida pe Dăncilă drept principal contracandidat prin creșterea artificială a vizibilității acesteia și de a împinge adevărata amenințare – Dan Barna – spre un irelevant loc trei.
Din același motiv, nici PNL nu se grăbește să introducă moțiunea de cenzură în parlament și să răstoarne guvernul. Dacă pierde funcția de prim-ministru, Viorica Dăncilă pierde orice speranță la turul al doilea. Situația i-ar conveni prin urmare și acesteia, care, în primul rând, ar reuși să se mențină în funcție până la alegeri. Dacă ar ajunge în turul al doilea, și-ar atinge mai multe obiective: ar evita o mare umilință pentru partid și în felul acesta ar putea spera să rămână în fruntea PSD, deși nimeni nu a reușit acest lucru după ce a pierdut prezidențialele; dacă obține un scor relativ bun, adică undeva aproape de 30%, poate pretinde că a repus PSD pe un trend ascendent și că a fost, astfel, oarecum relegitimată prin vot; această falsă relegitimare i-ar permite să pretindă să continue să conducă guvernul până în toamna anului viitor și să se pregătească din această poziție de alegerile locale și parlamentare. În consecință, ar exista o conivență, o complicitate tacită între Iohannis și Dăncilă, al cărei scop este potențarea reciprocă a poziției celuilalt și eliminarea din joc a lui Dan Barna.
Pentru a ieși din această capcană, lui Barna i se recomandă să iasă din umbră, să abandoneze conflictul cu PSD și cu Dăncilă, căci rolul principal de antipesedist a fost ocupat, și să treacă la atac împotriva adevăratului său adversar, Klaus Iohannis. O altă soluție sugerată este aceea de a rămâne în afara disputei Iohannis-PSD și de a miza pe misiunea asumată de USR de a reprezenta o alternativă nouă la vechea clasă politică, dincolo de conflicte false și complicități prost mascate.
Există mai multe probleme cu această teorie. Este adevărat, Dan Barna este foarte puțin vizibil în spațiul public și, dacă nu ar fi existat alegerile și congresul USR de la Timișoara, probabil că ar fi fost cu totul absent de pe ecranele televizoarelor, ceea ce sugerează că se fac eforturi, concertate sau nu, pentru a-l ține departe de spațiul public și că, cel puțin în ceea ce privește mass-media tradiționale, Barna este obiectul unui sabotaj. Dar de aici nu rezultă că acest sabotaj este rezultatul unei colaborări sau al unei convergențe de interese între Iohannis și PSD. Iohannis nu are o influență semnificativă asupra televiziunilor, în schimb PSD are și, dacă Barna este sabotat de mass-media, atunci responsabilitatea ar trebui căutată mai degrabă la PSD, nu la președinte. În fond, Barna este o amenințare mai mare la adresa lui Dăncilă decât la aceea a lui Iohannis, cel puțin în turul întâi.
A doua chestiune care nedumerește este cum s-a transformat Iohannis din antipesedistul autentic care era înainte de alegerile europarlamentare și de referendumul pentru justiție într-un antipesedist de mucava, care mimează lupta în cadrul unei farse elaborate. Președintele a fost foarte explicit când a făcut din votul la referendum un vot anti-PSD și a rămas consecvent în această atitudine politică. În fond, cu Dragnea sau fără Dragnea, PSD rămâne în fruntea guvernului și, din această poziție de putere, continuă să fie principala amenințare la adresa instituțiilor, a statului de drept și a economiei. Și atunci, de unde acuzația de conivență?
În al treilea rând, la sfârșitul lunii trecute, Barna se afla pe locul al doilea, ceea ce înseamnă că nu face chiar totul rău, chiar dacă sondajul IMAS nu îl lua în calcul pe Mircea Diaconu, ci pe Ponta și pe Tăriceanu. Dar ar fi facil să calculăm că Diaconu cumulează intențiile de vot ale celor doi și că, dintr-o dată, ar intra în cursă cu peste 26%. Mai degrabă, Barna își consolidează poziția a doua.
În sfârșit, Dan Barna nu își poate modifica radical discursul în sensul abandonării atitudinii anti-PSD și întoarcerii armelor împotriva lui Iohannis pentru că și-ar pierde credibilitatea și ar deveni ținta acuzațiilor de oportunism și politicianism. Șansa lui nu este să se prezinte ca „un președinte full time“, ci ca un antipesedist mai bun, mai eficient și mai ferm decât Iohannis. O alternativă reală. //
