De același autor
Prin respingerea numirii doamnei Sevil Shhaideh în funcția de prim-ministru, președintele se încadrează în mod strict în prevederile Constituției. Rolul președintelui în desemnarea prim-ministrului este reglementat de două articole, 85 și 103, potrivit cărora: „(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament” și respectiv „(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.”. Aceste două paragrafe îi conferă președintelui, după epuizarea procedurii consultărilor, întreaga autoritate de a respinge și numi orice prim-ministru dorește fără obligația de a-și motiva decizia. Această interpretare a fost confirmată de toți juriștii care s-au exprimat ieri în presă, inclusiv de fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, potrivit căruia Legea fundamentală nu prevede nicăieri câte propuneri de premier poate respinge președintele. „Constituția spune că în urma discuțiilor cu partidele care au câștigat în alegeri trebuie să numească o persoană care să formeze guvernul. Atâta spune”.
Hotnews.ro semnalează faptul că respingerea doamnei Shhaideh nici măcar nu generează un conflict de natură constituțională pentru că potrivit articolului 146, care descrie atribuțiile Curtii Constituționale, aceasta “soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii”. Or, PSD nu este autoritate publica pentru a putea invoca un conflict de natura constitutionala cu presedintele Romaniei. În aceste condiții, soluția constituțională la îndemână ar fi ca PSD și ALDE să vină cu o nouă propunere așa cum a solicitat președintele. Într-adevăr, după cum a declarat Liviu Dragnea, nu există nici o garanție că președintele Iohannis nu va respinge și o a doua ori chiar o a treia propunere dar, cum reiese clar din textul Legii, este dreptul său constituțional să o facă. Soluția de bun simț ar fi ca Dragnea să facă o propunere care să fie acceptabilă atât pentru majoritate cât și pentru președinte.
Precedentul Iohannis
Dar dacă ar alege o confruntare pe tărâm constituțional care să implice CCR, soluția le-a furnizat-o același Augustin Zegrean. Acesta a amintit într-o declarație oferită stiripesurse.ro, că există un precedent în Parlament pentru o astfel de situație. În 2009, Klaus Iohannis a fost propus de PSD+PNL (USL) pentru funcția de prim-ministru, dar a fost refuzat de Traian Băsescu. Atunci, Parlamentul a adoptat o Hotărâre prin care arăta că majoritatea parlamentară este PSD+PNL+PUR, iar candidatul pentru funcția de prim-ministru este Klaus Iohannis. Respectiva Hotărâre nu a mai fost însă atacată la Curtea Constituțională, așa că judecătorii CCR nu au putut stabili jurisprudență într-o astfel de situație. Potrivit lui Zegrean în cazul unui scenariu asemănător, adică cu PSD+ALDE adoptând o Hotărâre în Parlament prin care să decidă că Sevil Shhaideh este propunerea de prim-ministru și PSD+ALDE este alianța de guvernare, s-ar putea ajunge la judecata Curții Constituționale.
Trebuie remarcat că nici în acest caz nu ar fi deloc clar că CCR ar da câștig de cauză PSD+ALDE pentru că ar trebui să admită că o dată constituită majoritatea parlamentară, aceasta alege ce prim-ministru dorește iar rolul președintelui devine unul pur decorativ. Or, așa cum arată acum textul Legii Fundamentale, este foarte greu de justificat un asemenea verdict. Oricum ar fi însă, o decizie a CCR în această speță ar fi binevenită pentru că ar rezolva o dată pentru totdeauna chestiunea raporturilor constituționale dintre majoritatea parlamentară și președinte. Dar obiectivul lui Dragnea nu este să găsească o soluție constituțională la o problemă constituțională care privește raporturile dintre puterile în stat. Dacă ar fi fost așa, fie ar fi anunțat că va veni cu o nouă propunere, ceea ce ar însemna implicit că recunoaște autoritatea constituțională a președintelui în desemnarea prim-ministrului, fie ar fi anunțat că declanșează demersurile pentru a aduce chestiunea spre rezolvare în fața Curții Constituționale. În schimb a anunțat înființarea unei comisii parlamentare de analiză a conduitei președintelui după modelul „comisiei Voiculescu”, cea care în 2007 a conchis că Traian Băsescu a încălcat grav Constituția și a săvârșit fapte de natură penală. A fost o concluzie pur politică pentru că a fost infirmată de aceeași Curte Constituțională, care în avizul său a susținut explicit că președintele nu a încălcat grav Constituția și nu ar trebui suspendat din funcție. Cum avizul Curții este consultativ, parlamentul a ales să o ignore și a decis suspendarea pur politic, adică pe baza relațiilor de putere, în virtutea tiraniei majorității. Faptul că Dragnea pare să opteze din nou pentru un organism politic - o comisie parlamentară - care să tranșeze conflictul arată că a avut tot timpul în minte suspendarea președintelui printr-o lovitură de forță, în contra prevederilor Constituției și a statului de drept. De data aceasta s-ar putea chiar să-i și reușească pentru că președintele nu mai este apărat de prevederea că referendumul este valid numai cu o participare de 50%+1 din alegători. De anul trecut referendumurile sunt valide dacă numai 30% din alegători se prezintă la urne.
Diversiunea lui Tăriceanu privind decizia nr. 80/2014 a CCR
Săptămâna trecută, atunci când ALDE a refuzat invitația la consultări formulată de președinte a difuzat un comunicat prin care își preciza poziția față de procedura de desemnare a premierului. Potrivit acestui comunicat, citat de Mediafax, „odată cu validarea noului Parlament la începutul săptămânii viitoare, va reieşi clar dacă un partid politic va deţine majoritatea absolută a mandatelor sau dacă o alianţă de partide va constitui în mod evident o asemenea majoritate.
„În ambele cazuri, respectivul partid ori respectiva coaliţie vor avea misiunea constituţională, precizată de Decizia 80/2014 a Curţii Constituţionale, de a indica preşedintelui numele candidatului pentru funcţia de prim –ministru. („Preşedintele României, neputând avea rol de decident în această procedură, ci de arbitru şi mediator între forţele politice, are doar competenţa de a desemna drept candidat pe reprezentantul propus de alianţa politică sau partidul politic care deţine majoritatea absolută a mandatelor parlamentare- art 319)”
Comunicatul respectiv citează articolul 319 al Deciziei 80/2014 prin care Curtea Constituțională declara neconstituționale 24 dintre propunerile de modificare a Constituției și le retrimitea Parlamentului spre reformulare. O reformulare care nu a mai avut loc niciodată. Articolul 319 ia în discuție nu textul actual al Constituției ci textul din propunerea de modificare în care președintele era obligat în mod explicit să numească premierul propus de partidul sau coaliția câștigătoare. A-l invoca în contextul actualei Constituții reprezintă o mistificare și o diversiune de proporții care pretinde că o decizie privind o lege potențială are putere asupra legii actuale. Proba că avem de-a face cu o manifestare de rea voință și cu o diversiune o găsim mai jos la articolele 321 și 322 pe care le redăm integral:
„321. În consecinţă, Curtea constată că textul propus, prin mecanismul de desemnare a candidatului pentru funcţia de prim-ministru, instituie un monopol al partidului politic sau alianţei politice participante la alegeri care a obţinut cel mai mare număr de mandate parlamentare, fără a deţine majoritatea absolută, în privinţa propunerii reprezentantului ce urmează a fi desemnat drept candidat, neţinând cont de necesitatea asigurării actului de guvernare în condiţiile unei susţineri parlamentare care să permită obţinerea votului de învestitură şi realizarea programului de guvernare. Or, în aceste condiţii, reglementarea unui mecanism constrângător în privinţa libertăţii de acţiune a partidelor politice parlamentare are drept efect imposibilitatea adaptării soluţiei normative analizate la noile situaţii intervenite.
322. Astfel, deşi aparent textul analizat clarifică competenţele Preşedintelui României, prin rigidizarea excesivă a procedurii de desemnare a candidatului pentru funcţia de prim-ministru, pe de o parte, nu acoperă toate ipotezele constituţionale posibile, iar, pe de altă parte, nu ţine cont de configuraţia/situaţia politică existentă în Parlament. În aceste condiţii, o atare procedură lipsită de flexibilitate poate da naştere cu uşurinţă la crize politice şi, astfel, se constituie într-un obstacol constituţional real.”
În mod evident, Tăriceanu și Dragnea încearcă să se folosească de un text scos din context, care răstoarnă de fapt sensul deciziei Curții Constituționale, pentru a pretinde că Iohannis încalcă Legea Fundamentală. Este un act de samavolnicie din partea PSD+ALDE care semnalează debutul unei ere a arbitrariului și a tiraniei.
