De același autor
În Europa Occidentală, administrația este suplă, digitalizată și orientată spre nevoile cetățeanului. Nu că nu ar exista și acolo sincope, neglijență și abuzuri, pentru că oriunde există birocrație aceste efecte sunt inevitabile, dar sunt fenomene care, odată descoperite, sunt tratate cu seriozitate și se iau măsuri de corecție, de cele mai multe ori din inițiativa cetățenilor. În România, nu.
În România, funcționarul public este adeseori obtuz și impasibil, iar activitatea administrației locale sau centrale este un mister total. Transparența, preocuparea pentru cetățean sau pentru comunitate sunt lozinci demne să stârnească râsul cinicului funcționar public român, al cărui salariu s-a dublat sau chiar s-a triplat, începând cu epoca Dragnea și terminând cu epoca Ciolacu.
Era firesc, așadar, ca în condițiile de deficit bugetar excesiv în care se află România să se ajungă și la reducerea aparatului administrativ. Dacă e ceva, îi putem reproșa premierului Bolojan că nu a mers cu reforma mai departe, la comasarea UAT-urilor care nu se pot susține financiar din venituri proprii și la regionalizare, dar întrebarea este dacă ar fi existat vreun partid politic din coaliție care să accepte asemenea măsuri radicale. Deja doar concedierea a aproximativ 13.000 de oameni din aparatul bugetar - un număr absolut rezonabil - s-a lovit de un zid de rezistență din partea primarilor, a sindicatelor din administrație și, bineînțeles, a PSD. Cu toții invocă o pretinsă dereglare a actului administrativ în cazurile reducerii cu 45% a cheltuielilor cu aparatul administrativ și al concedierilor subsecvente. Toți se plâng că oricum nu au destui oameni în schemă ca să-i mai și dea afară și că, dacă ar face-o, ar fi afectată grav activitatea primăriei sau Consiliului Județean. Aceasta este o minciună propagandistică de mari proporții.
În realitate, cei mai mulți funcționari publici sunt clienți politici ai partidelor ai căror oameni se află în fruntea acestor instituții. Să n-aud că funcționarii dau concurs. Așa cum merg lucrurile în România, cele mai multe dintre aceste concursuri au câștigătorul cunoscut dinainte, pentru că sunt falsificate sau manipulate în așa fel încât să câștige cine trebuie. Clienții politici vin cu bani și cu legături de afaceri care își urmează calea către partid și către liderii acestor partide și de aceea „au spate” politic. Cum PSD are cei mai mulți primari din țară și, prin urmare, cea mai vastă rețea clientelară, PSD a devenit principalul apărător al statu-quoului. Că PSD este un partid care dorește să mențină un aparat de stat cât mai mare și o clientelă cât mai supusă este un fapt. Restul e propagandă. PSD este un partid reacționar pentru care orice reformă a statului reprezintă o amenințare existențială. Situația nu este diferită nici la PNL, unde există, de asemenea, o mulțime de primari și de președinți de CJ care nu agreează reforma Bolojan și care, mai degrabă, ar reface vechea alianță cu PSD de tip USL, fără reforme, fără măsuri de reducere a deficitului și, în general, fără ca nimic să nu se schimbe.
Siguranța Olguței Vasilescu că Guvernul Bolojan va cădea dacă va continua cu reforma administrației nu se bazează, așadar, doar pe hotărârea PSD de a doborî guvernul în cazul în care îi sunt atacate fundamentele clientelare, ci și pe ostilitatea grupării Thuma, care crește ca pondere în PNL și care deține deja mai mulți parlamentari decât facțiunea pro-Bolojan. Domnul Hubert Thuma este președintele Consiliului Județean Ilfov, fundamental uselist și un personaj sulfuros care a fost condamnat cu suspendare în 2014 pentru corupție și care are un cerc de apropiați din care face parte cel puțin un clan de interlopi din sectorul 6. Oamenii săi au câștigat pozițiile de vicepreședinți la Cameră și la Senat și sunt bine poziționați pentru a declanșa un puci anti-Bolojan la cel mai mic semn de slăbiciune al premierului.
Această slăbiciune poate veni acum din două direcții: eșecul în coaliție al reformei administrative, așa limitată cum este ea, și o eventuală decizie a Curții Constituționale de respingere a legii privind pensiile magistraților. Bolojan s-ar vedea înfrânt de grupuri de interese mai puternice decât Guvernul României. Nu este exclus ca solicitarea de demisie să vină chiar din partea unei mari părți a PNL.
Dacă Bolojan va fi silit să demisioneze, atunci orice tentativă de reformă a statului va fi ucisă din fașă. PNL, care ar trebui să numească un eventual nou prim-ministru, nu are un alt om care să își asume această sarcină, iar după o eventuală prăbușire a lui Bolojan, nimeni nu s-ar mai încumeta să și-o asume. Ar urma un guvern călduț care va face reforme false, doar pe hârtie, pe care vor încerca să le vândă Comisiei Europene drept autentice, în speranța că vor evita suspendarea fondurilor europene. Nu vor reuși. Deja la Bruxelles răbdarea în privința României, care nu a făcut nimic să reducă deficitul, se epuizează rapid și nicio cosmetizare nu îi va convinge pe cei de la Comisie și pe miniștrii de Finanțe că lucrurile se vor schimba după ce au dat jos singurul om care a încercat să schimbe ceva.
Ce importanță au toate acestea pentru cetățean? Simplu spus, România va rămâne cu majorările de taxe și impozite pe care va trebui să le plătească toată lumea, în vreme ce cheltuielile statului nu vor fi reduse, iar diversele clientele politice - pesediste și pedeliste - își vor menține privilegiile.
