De același autor
Care este, în mod evident, defavorabilă României în foarte multe sensuri. Furia cu care reprezentanții PSD și ai guvernului s-au aruncat asupra comisarului european Corina Crețu în chestiunea finanțării construcției spitalelor regionale are mai puțin de-a face cu antieuropenismul fundamental al pesediștilor cât cu faptul că d-na Crețu a demontat cu numai câteva declarații o schemă de partid oneroasă și cinică.
Pe scurt, guvernul, prin vocile lui Darius Vâlcov și a Rovanei Plumb, susține că ar fi mai avantajos ca cele trei spitale regionale – Cluj, Iași, Craiova – să nu mai fie construite cu bani europeni, ci în parteneriat public-privat (PPP). Drept „argument“, Vâlcov, urmat de Plumb, care este însuși ministrul Fondurilor Europene, au pretins că, din cei 150 de milioane de euro alocați de Comisia Europeană, numai 120 de milioane ar costa studiile de fezabilitate realizate de Banca Europeană de Investiții. Vâlcov a mai susținut că numai spitalul din Iași ar urma să coste 530 de milioane de euro, dintre care Guvernului României i-ar reveni 480 de milioane, bani cu care, afirmă consilierul, Turcia ar fi construit în PPP trei spitale regionale. Concluzia este că banii europeni sunt prea scumpi pentru o țară ca România, care ar putea construi un singur spital cu numai 140 de milioane. Toate aceste cifre sunt niște minciuni care aveau drept scop manipularea publicului și crearea unei opinii favorabile unei scheme de parteneriat public-privat care este, în mod evident, defavorabilă României în foarte multe sensuri. Corina Crețu a spart această bulă umflată cu grijă, făcând precizările necesare privind costul de numai 1,8 milioane al studiilor de fezabilitate, precum și faptul că Executivul european este dispus să suplimenteze sumele necesare construcției celor trei spitale, dacă guvernul român va solicita acest lucru. Comisarul european – provenit, de altfel, din PSD – s-a trezit imediat cu acuzații de trădare națională, antiromânism și de agent „al intereselor Bruxellesului“, deși a dat dovadă de destulă reținere, a lăsat o mulțime de lucruri nespuse și nu a numit acest guvern și partidul care îl patronează cu numele pe care le merită.
Costul studiilor de fezabilitate a fost umflat în mod aberant de Vâlcov și de ministrul anti-fonduri europene Plumb de la 1,8 la 120 de milioane de euro pentru motivul simplu că proiectele în PPP nu necesită studii de fezabilitate care să fie prezentate Comisiei Europene, ci doar un studiu de fundamentare în care fiecare poate trece cam ce vrea. Cu cât se exagera mai mult costul studiilor de fezabilitate, cu atât era subliniată mai puternic ideea falsă că banii europeni nu sunt deloc gratis, ci, dimpotrivă, prea scumpi. În al doilea rând, costurile spitalelor realizate în PPP au fost în mod deliberat subestimate. Un spital regional cu 1.000 de paturi construit în Turcia în PPP a costat aproximativ 400 de milioane de euro, cam cât ar costa și în România. Datele sunt publice. În condițiile în care comisarul Crețu a anunțat disponibilitatea Comisiei de a aloca atât cât este necesar pentru finanțarea chiar și la un cost de 1,2-1,4 miliarde de euro a celor trei spitale, orice pretenție a guvernului PSD despre realizarea acestora în regim PPP cade.
Mai grav pentru PSD și ceea ce i-a înfuriat cu adevărat este faptul că declarațiile Corinei Crețu i-au speriat, pe bună dreptate, pe potențialii investitori privați. Potrivit legii, statul român nu poate „pune“ într-un proiect realizat prin PPP decât 25% din valoarea acestuia, urmând ca restul de 75% să fie adus de investitorii privați. Investițiile în infrastructură se recuperează greu în timp îndelungat, asta dacă se recuperează vreodată, astfel că un investitor privat își asumă riscuri considerabile atunci când decide să blocheze o mulțime de bani într-un asemenea proiect. Investitorul are însă din principiu oroare de risc și, de aceea, va căuta întotdeauna garanții pentru investiție. În cazul nostru, ar trebui ca statul român să ofere garanții solide că investitorii vor recupera investiția, plus profitul aferent celor 75% din exploatarea serviciilor de sănătate pe care statul le va oferi pacienților români prin spitalele amintite într-o anumită perioadă de timp. Or, aceste garanții trebuie să fie extrem de costisitoare pentru a convinge pe cineva să se angajeze într-o astfel de întreprindere cu costuri certe și profituri incerte. De unde apare întrebarea legitimă de ce și-ar lua statul român astfel de angajamente, când însuși comisarul pentru politici regionale dă asigurări că UE este dispusă să finanțeze construcția acestor spitale cu bani europeni gratis?
Și aici ne întoarcem la Turcia. Turcii au reușit să construiască spitale în regim PPP, dar numai după ce au reușit să implice în proiect agenția de reducere a riscurilor politice MIGA a Băncii Mondiale și BERD-ul, ceea ce România nu are nevoie să facă, atâta vreme cât proiectele sunt aprobate de Comisia Europeană. În România, avem două experiențe de PPP eșuate. Primul este Bechtel, unde statul a fost obligat să achite garanții pânâ când realmente nu a mai putut, iar al doilea este Comarnic-Brașov, care nu s-a realizat niciodată, iar atunci când Mihai Tudose a vrut să aducă Banca Mondială în proiect, a fost dat afară din guvern. Tot în Turcia, proiectele PPP care nu au avut implicare internațională au ajuns să fie confiscate de un grup de 8-10 companii conectate la partidul lui Erdoğan într-un sistem național de jaf ridicat la nivel de politică de stat.
Este exact ce urmărește guvernarea PSD și ceea ce Corina Crețu a lăsat destul de clar să se înțeleagă.
