Frica de Diaspora blochează votul românilor din străinătate. Nu și schimbarea politică

După doi ani de la rușinea cozilor de la secțiile din străinătate la votul pentru alegerile prezidențiale, tot ceea ce pot spera în mod realist românii din Diaspora care vor să își exercite dreptul constituțional de a alege este să se revină la situația din 2014. Aceasta este varianta optimistă.

Cristian Campeanu 29.07.2016

De același autor

 Varianta realistă este că va fi cu mult mai rău decât în 2014 și că românii din străinătate vor fi scoși de facto din procesul electoral. Premierul Dacian Cioloș a anunțat că Guvernul are în vedere introducerea unei Ordonanțe de Urgență care să modifice Legea Alegerilor, care urmează să fie pusă în dezbatere publică și adoptată la începutul lunii septembrie.

Urgența provine din constatarea că numai 3613 români s-au înscris în Registrul Electoral așa cum cere noua lege, dintre care 2913 au optat pentru vot prin corespondență iar 700 pentru înființarea de secții speciale. Cei 700 trebuie șterși din start pentru că legea prevede să existe cel puțin 100 de alegători concentrați într-o regiune pentru a înființa o secție specială, iar cei 700 sunt răspândiți prin toată lumea. Prin urmare, primul efect este adio secții speciale, ceea ce înseamnă că votul se va desfășura numai la secțiile din ambasade, consulate și institute culturale, o reducere drastică a numărului de secții de votare.

 

 

Prevederi prohibitive

 

 

La acest deznodământ au contribuit mai mulți factori. Tehnic, campania de informare a Ministerului de Externe a fost un dezastru. S-au publicat niște broșurele lăsate la prăfuit prin ambasade, s-au publicat și date pe site și cam asta a fost tot. Nu a existat nici un fel de efort proactiv de informare, cu diplomați care să disemineze informațiile în rândurile comunităților de români, cu guvernul care să pregătească kituri de informare pe care să le trimită prin poștă sau se le împartă în cadrul unor adunări. Simplu spus, cei mai mulți dintre românii din străinate pur și simplu nu au aflat despre modificările legii și ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a putea vota.

În al doilea rând, legea este gândită astfel încât să descurajeze întregistrarea cu ușurință a alegătorilor în registrul electoral. Pe de o parte, pentru a se înregistra, alegătorii din străinătate trebuie să facă o cerere pe care trebuie să o depună fie personal, fie să o trimită prin poștă împreună cu alte acte la ambasade și consulate. O prevedere care permitea înregistrarea on line a fost eliminată în mod „convenabil” de către Comisia parlamentară (în fapt comisia PSD) care a elaborat legea. Ca regulă generală, oamenii merg în străinătate ca să muncească pentru un viitor mai prosper pentru ei și pentru familiile lor și nu au nici timp nici resurse să alerge după hârtii pe care să le trimită pe la ambasade. Deci, cu cât condițiile sunt mai multe și mai greu de îndeplinit cu atât tendința de a abandona procesul de înscriere este mai mare.

În al treilea rând, românii întâmpină dificultăți în a obține actele de reședință legală cerute de legea română pe care sunt obligați să le depună, ceea ce presupune eforturi și complicații suplimentare, care, pentru unii pot ridica semne de întrebare asupra șederii lor în țara respectivă, ceea ce îngreunează suplimentar procesul de înregistrare.

În sfârșit, dacă o dată înregistrați, alegătorii români ar rămâne înregistrați ca în Statele Unite, că tot a fost evocat exemplul american al obligativității înregistrării alegătorilor, dar nu este așa. Înregistrarea este valabilă numai pentru actualele alegeri parlamentare, pentru că votul prin corespondență nu a funcționat la locale și nu va funcționa nici la prezidențiale, care sunt, în mod clar, alegerile considerate de români, din țară și din străinătate drept cele mai importante. Încă o dată, procesul de înregistrare este descurajat pentru că pare un efort prea mare pentru o miză mică. În paranteză fie spus, exemplul american evocat de pesediști pe la televiziuni nu se aplică. Americanii sunt obligați să se înregistreze pentru că în America nu există card de identitate și deci, nici o evidență a populației centralizată (dacă ar exista s-ar lăsa cu revolte). Dar, în România, de vreme ce există o astfel de evidență, orice român care are un card de identitate sau un pașaport valabil, ar trebui să se poată înregistra trimițând o simplă fotografie după aceste documente.

 

 

Ce se mai poate face?

 

 

Mare lucru nu, pentru că nu mai e nici timp, iar soluțiile sunt limitate și, inevitabil, improvizate. Nu că nu ar fi existat astfel de soluții sau că nu ar fi fost propuse din timp de către societatea civilă. Încă de acum un an bunăoară, Societatea Academică a format o comisie de experți - din care făcea parte și Dacian Cioloș, printre alții - pentru a analiza propunerile cetățenilor pentru reforma legilor electorale și schimbarea sistemului de vot, variantele luate în calcul fiind votul prin corespondență, votul electronic, votul în avans și votul mixt. Una din prioritățile identificate de SAR a fost cartografierea comunităților de români din diaspora și suplimentarea secțiilor speciale în funcție de numărul românilor din aceste comunități, o soluție care ar fi prevenit hazardul de a lăsa decizia de înființare a acestora la latitudinea ministrului de Externe. Cea mai mare parte a românilor din străinătate au optat pentru votul electronic prin internet, iar Expert Forum a produs și un studiu consistent pe această temă, bazat pe comparația cu Estonia, cea mai avansată țară în materie de vot electronic, cu avantaje și riscuri. De atunci, votul electronic a fost îngropat - potrivit unor surse familiare cu subiectul „discuțiile din parlament au fost halucinante”. Nu există nici suport logistic, nici o tentativă minimă de testare a votului electronic pe alegeri pilot, nu există nimic. În ceea ce privește cartografierea comunităților de români, nu avem nici o informație că ministerul de Externe să fi avut măcar o tentativă de a demara un astfel de proces.

Ceea ce înseamnă că în privința votului din diaspora am rămas cu legea strâmbă adoptată de majoritatea PSD-UNPR-ALDE toamna trecută, care scoate de fapt diaspora din jocul electoral.

Pentru a repara ce mai e de reparat, guvernul Cioloș dorește să permită înregistrarea on line a alegătorilor și să suplimenteze numărul secțiilor speciale, dar ordonanța este discutabilă din punct de vedere constituțional sub mai multe aspecte. În primul rând că modifică o lege organică și în al doilea pentru că schimbă legislația electorală în intervalul prohibit de un an înaintea alegerilor. Dacă Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, decide să o conteste la Curtea Constituțională, există șanse bune ca CCR să respingă ordonanța, chiar dacă ea are drept scop, în spiritul legii, facilitarea dreptului la vot. Pe de altă parte, s-ar putea să fie prea târziu. Dacă ordonanța nu schimbă calendarul înregistrărilor care cere ca acestea să se încheie cu trei luni înaintea alegerilor și dacă se menține data alegerilor pentru 13 decembrie, alegătorii din străinătate vor avea la dispoziție mai puțin de două săptămâni pentru a se înscrie în registrul electoral.

 

 

Jocuri de imagine și incompetență politică

 

 

Cum s-a ajuns la acest dezastru? La începutul acestei săptămâni PNL a adoptat o rezoluție prin care cerea guvernului să „adopte o Ordonanță de Urgență privind măsuri de facilitare a votului în străinătate, mai exact ca numarul de secții de votare să fie cel putin egal cu cel de la turul doi al alegerilor prezidențiale din 2014 și ca cererile de înscriere din partea românilor din străinătate care vor să se înființeze o secție de vot sau să voteze prin corespondență să poată fi transmise prin poșta electronică.” Adică exact ceea ce guvernul Cioloș avea de gând să facă. Demersul PNL este o lovitură de imagine pe care nu ne sfiim s-o calificăm drept ieftină și ipocrită. Nu mai reluăm istoria erorilor și inepțiilor comise de PNL în privința votului prin corespondență, în primul rând pentru că a făcut-o deja Liviu Avram, care găsește originea comportamentului liberal în poveștile cu proști ale lui Creangă. Ipocrizia peneliștilor a fost subliniată și de Monica Macovei, europarlamentarul conservator subliniid faptul că „În octombrie 2015, când s-a votat legea, a trecut cu 257 de voturi pentru, 30 împotrivă și 12 abțineri. Deci, cu o largă majoritate. Așa încât circul pe care îl face acum PNL, care a votat în octombrie 2015, este praf în ochi și apelez la toată lumea să se scuture de praful ăsta rapid și să nu creadă nimic. După ce s-a votat legea, doamna Gorghiu cu domnul Dragnea chiar și-au dat mâna prietenește în Parlament, erau mulțumiți."

Despre PSD știm că are o mare problemă cu votul Diasporei. Diaspora l-a făcut pe Băsescu președinte în 2009, tot Diaspora, prin însăși existența ei mai degrabă decât prin vot, l-a salvat pe același Băsescu de la demitere în 2012, când PSD-ul n-a reușit să-i scoată pe românii din străinătate de pe listele electorale și tot Diaspora l-a făcut președinte pe Klaus Iohannis în 2014, când părea că Ponta are alegerile în buzunar. Dar PNL? Ce motive ar avea PNL să boicoteze dreptul românilor din străinătate de a vota când a fost principalul beneficiar al acestor voturi la ultimele rânduri de alegeri?

 

 

Se schimbă obișnuințele de vot în România?

 

 

Și în fond, ce atâta grijă pentru votul Diasporei? De ce nu avem atâta grijă de votul românilor de acasă? Primul care s-a grăbit să exploateze falsa dihotomie „diaspora versus români rămași în țară” în pura manieră fesenistă a anilor 90 a fost Victor Ponta, caz clinic de impostură și perfectă amoralitate, care a proclamat nici mai mult nici mai puțin că „PNL și tehnocrații nu dau doi bani pe voturile  celor din țară”. Pe aceeași idee merg și alți comentatori, care par, la rândul lor, convinși că „voturile din diaspora contează mai mult decât cele din țară” și  sugerează că ar exista „o agendă politică nemărturisită pentru a stimula votul din străinătate. Apoi, supărat că românii din străinătate ezită să se înregistreze de frica fiscului, autorul îi expediază scurt pe românii din diaspora la agențiile aeriene și le sugerează că dacă țin morțiș să voteze să-și ia bilete low cost și să vină în țară de alegeri. Horațiu Pepine pierde din vedere câteva lucruri esențiale sau le înțelege de-a-ndoaselea. Primul e că dreptul la vot nu este condiționat de plata impozitelor în România. Dreptul la vot e universal și dacă nu cumva a fost retras printr-o condamnare penală aparține tuturor cetățenilor mai mult sau mai puțin evazioniști. Al doilea e că, dacă nu muncesc la negru, românii din străinătate plătesc taxe în altă parte și, oricum contribuie consistent la Produsul Național Brut, cu mult mai mult decât au primit vreodată de la statul român. Iar munca la negru nu este motiv legal de obstrucționare a dreptului la vot. În sfârșit, Pepine identifică el însuși esența problemei, numai că o interpretează contrar faptelor: „Scopul unei legi electorale nu este să stimuleze votul unei anumite categorii de persoane, ci să ofere tuturor posibilitatea de a vota”. După cum am arătat mai sus, consensul politic nu este de a „stimula votul”, ci mai degrabă de a-l împiedica, ceea ce se va și întâmpla. Eliminând „prezumția de stimulare”, ceea ce rămâne este obligația statului de a oferi tuturor, inclusiv românilor din diaspora, posibilitatea de a vota. Or, tocmai în respectarea acestei obligații de a oferi românilor din străinătate posibilitatea de a vota statul român eșuează lamentabil.

Dar dacă nu este vorba de „stimulare” și „agendă ascunsă”, atunci despre ce este vorba. Răspunsul pe care îl propunem are legătură cu controlul partidelor politice asupra obișnuințelor de vot ale românilor. Pe scurt, partidele au o hartă destul de exact și știu cum se votează în mediul rural, în mediul cvasiurban din orașele mici foste monoindustriale și în mediul cu grad înalt de urbanizare și știu cam cum se votează și în regiunile istorice ale țării. Diaspora și influența ei reprezintă însă un element impredictibil iar alegătorii din străinătate sunt „radicali liberi” care nu pot fi cu atât mai puțin arondați darămite controlați de un partid sau altul. Primul șoc, alegerile din 2009, au reprezentat un prim semnal dar alegerile din 2014 au sunat alarma. Dacă privim harta alegerilor prezidențiale, vedem că Iohannis a câștigat în locuri unde nu ar fi trebuit să câștige, în regiunile sărace din sudul Moldovei și Muntenia de Sud-Est, acolo este contraintuitiv ca un sas din Sibiu să fie mai popular decât Ponta. Potrivit sociologului Barbu Mateescu, acest succes se explică prin influența exercitată de românii originari din aceste regiuni care se află la muncă în străinătate, iar fenomenul nu este singular, ci se accentuează, chiar dacă într-un  ritm lent. De exemplu, remarcă sociologul, la recentele alegeri locale PSD a obținut numai 53% din votul din Teleorman, în fieful lui Liviu Dragnea. Petele albastre de pe hartă nu se explică prin forța regăsită a PNL, ci prin influențarea pattern-ului de vot al românilor rămași în țară de către rudele din străinătate. Influența are loc cumva de la sine, fără ca cei de afară să facă presiuni asupra celor din țară, cum s-a întâmplat la prezidențiale. Obiectul acestor schimbări îl fac tocmai localitățile aflate la limita dintre urban și rural care dau cei mai mulți dintre emigranții români aflați la muncă în străinătate și, în timp, pe măsură ce România se va dezvolta și se va conecta tot mai mult la Europa, aceste tendințe electorale vor amenința statu quo-ul impus de partidele dominante. Aceasta este, credem o explicație pentru care partidele se tem de Diaspora și încearcă să o elimine din procesul electoral.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22