Geopolitica războiului Israel-Hamas și pericolul escaladării

Prima victimă a acestui război este procesul de normalizare a relațiilor dintre Israel și Arabia Saudită, care are ea însăși probleme cu Hamas, pe care a încercat să le dezamorseze printr-o atitudine îngăduitoare după ce mai întâi a arestat o parte dintre liderii saudiți ai grupării. Aceștia au fost scoși din pușcării și li s-a permis să participe la pelerinajul la Mecca, Hajj. Radicalismul Hamas rezonează bine cu atitudinea opiniei publice saudite și, de aceea, Riadul a mers pe muchie de cuțit în ceea ce privește normalizarea. Aceasta ar fi venit pe urmele Acordurilor Avraam, susținute puternic de Statele Unite.

De fapt, una dintre ambițiile lui Joe Biden era să prezinte lumii un acord între Israel și Arabia Saudită înainte de alegerile prezidențiale de anul viitor. Saudiții cereau un plan pentru stabilirea statalității palestiniene și primeau la schimb un parteneriat militar cu Statele Unite și asistență americană pentru dezvoltarea sectorului nuclear civil. În calitatea sa de lider neoficial al lumii arabe, Arabia Saudită ar fi dat un semnal urmat, fără îndoială și de alții. Dar, în condițiile în care bombardamentele aeriene continuă în Gaza și, foarte probabil, va urma o incursiune terestră despre care opinia generală este că va produce o mulțime de victime de o parte și de alta, dar mai ales din rândurile civililor palestinieni, acordul nu va mai putea fi semnat de saudiți. Dacă ar face-o, liderii saudiți ar fi acuzați de trădarea intereselor palestiniene și arabe, cu consecințe interne nemaivăzute.

Dacă torpilarea acordurilor israelo-saudite a fost unul dintre obiectivele masacrelor Hamas, acesta pare să fi fost atins. Tot indignarea populară și creșterea susținerii pentru cauza palestiniană ar putea face ca și statele care au semnat acordurile de normalizare să le denunțe. Deocamdată, Bahrein și EAU au emis declarații prin care condamnă Hamas în termeni fermi, alte state, precum Oman, Yemen, Qatar și… Arabia Saudită au condamnat bombardamentele israeliene. Qatarul, principalul susținător arab al Hamas, a emis un comunicat care se apropie în ton și formulare de cele emise de Hamas.

Pericolul escaladării războiului

În Cisiordania, populația este sătulă de atacurile la care este supusă de grupările extremiste din coloniile israeliene și își dorește declanșarea rezistenței armate după model Hamas în locul actualei strategii a negocierilor, adoptată de Autoritatea Pa­lesti­niană. O extindere a conflictului în Cisiordania este oricând posibilă, ceea ce ar însemna nu doar fragmentarea resurselor militare israeliene, dar și un pericol real ca războiul să se extindă la Iordania vecină. Populația Iordaniei este formată în majoritatea ei din arabi de origine palestiniană și palestinieni concentrați în taberele de refugiați de la graniță. În cazul în care aceștia vor intra într-un război în Cisiordania, riscul de destabilizare a acestui stat aflat într-un parteneriat de pace cu Israelul ar crește considerabil.

Un război pe două fronturi ar fi dificil, dar unul pe trei ar fi extrem. Până acum, milițiile șiite Hezbollah s-au abținut să deschidă un front în nordul Israelului, mulțumindu-se cu atacuri sporadice în zona Înălțimilor Golan. În cazul unei ofensive terestre israeliene sângeroase în Gaza, este însă foarte posibil ca Hezbollah să deschidă un nou front, iar un război declanșat de Hezbollah poate atrage pe de altă parte și Siria în conflict.

La sud, Israelul nu are să se teamă de Egipt, cu care are un tratat de pace, dar egiptenii nu pot sta la fel de liniștiți. Hamas s-a născut din organizația Frăția Musulmană, care are o influență religioasă și politică în Egipt. Frăția Musulmană a fost îndepărtată de la putere în mod violent în 2013, când șeful armatei și actualul președinte, Abdel Fattah al Sisi, a condus o coaliție care l-a arestat pe președintele Fraților, Mohammed Morsi. Tensiunile dintre Frați și guvernul secular de la Cairo sunt ridicate, iar Hamas, care are o prezență și în Egipt, poate încerca să alimenteze un conflict deschis între islamiști și guvern. 

Acesta este unul dintre principalele motive pentru care Sisi nu a permis până acum deschiderea graniței dintre Gaza și Egipt, la Rafah, în pofida faptului că în nordul Peninsulei Sinai se adună ajutoare umanitare care așteaptă să fie transferate în Gaza. Teama că un număr mare de refugiați palestinieni ar îngroșa numărul grupărilor islamiste din Sinai care luptă împotriva guvernului este cât se poate de reală. Pe de altă parte, Egiptul nu vrea să accepte sute de mii de refugiați, pentru că aceștia nu vor mai dori probabil să se întoarcă și astfel Gaza ar rămâne depopulată, la mâna Israelului, iar visul unui stat palestinian ar primi o nouă lovitură.

Dacă este să ne luăm după relatările Wall Street Journal publicate imediat după 7 octombrie, ordinul de atac a fost dat de Gărzile Revoluționare ale Iranului într-o reuniune ca a avut loc într-o cameră de război tripartită - Iran-Hezbollah-Hamas - cu sediul la Beirut. Iranul a negat orice implicare, dar a fost statul care a aplaudat cel mai entuziast masacrele Hamas. Pe de altă parte, a avertizat Israelul pe canale private, prin intermediul diplomaților ONU, că dacă Israelul atacă Gaza pe cale terestră, atunci Iranul nu va putea rămâne indiferent și va fi nevoit să intervină. Acest mesaj transmis privat și public a determinat Statele Unite să transmită Teheranului să nu între în acest război.

Până acum, Israelul s-a rezumat la asasinate și la atacarea unor ținte precise, dar o intrare fățișă a Iranului în război ar însemna un conflict deschis între cele două țări. Iranul poate acționa împotriva Israelului și prin proxy, folosindu-se de cele două grupări care depind de Teheran pentru finanțare, furnizare de armament și instruire și cu care a format un așa-zis Front Unit al Răzbunării. Dar dacă va considera că nu este suficient și că este nevoie de o intervenție directă, atunci nu va ezita să o facă și să dea în acest fel un exemplu națiunilor arabe.

Statele Unite au staționat un grup de atac în Mediterana de Est în jurul portavionului Gerald Ford și, dacă Iranul va intra în conflict, atunci este foarte probabil ca și americanii să susțină direct Israelul atacând Iranul. Prezența acestui grup armat în Mediterana are drept scop, pe lângă sprijinul acordat Israelului, și descurajarea Iranului. Dacă însă Teheranul nu se va lăsa descurajat, atunci va intra în război cu America. Într-o astfel de ecuație vor intra și Libanul, unde influența șiită este mare și unde activează practic centrul de coordonare al celor trei, posibil și Siria, de unde au fost lansate atacuri cu rachete asupra Israelului săptămâna trecută și unde influența Iranului este considerabilă și - cine știe? - Irakul, țară condusă de la Teheran.

Rusia și China

Fac parte împreună dintr-o axă Beijing-Moscova-Teheran care capătă consistență strategică mai ales după ce Iranul a devenit unul dintre principalii furnizori de drone de atac și de armament al Rusiei în războiul din Ucraina. Nici Rusia, nici China nu au condamnat atacurile Hamas, în schimb Rusia a condamnat în cei mai duri termeni atacarea de către Israel a aeroporturilor din Damasc și, mai ales, Alep, lovit de trei ori într-o săptămână. La rândul ei, China a declarat prin ministrul ei de Externe că o incursiune terestră a Israelului în Gaza „depășește dreptul la autoapărare”, o afirmație cinică și o intervenție brutală în suveranitatea israeliană, adică exact ceea ce China pretinde că apără.

Pe de altă parte, Rusia întreține relații strânse cu Hamas, ai căror lideri au vizitat Moscova de trei ori anul trecut, dar nu există consens printre experți că această relație bună s-a materializat în furnizări de armament și în antrenarea luptătorilor Hamas pe teritoriul rus. Este adevărat că arme rusești au ajuns în Gaza, la Hamas, dar se bănuiește că via Iran și nu direct din Rusia. Propaganda rusească de război acuză însă Ucraina că a înarmat Hamas, ceea ce este menit să submineze susținerea occidentală pentru Kiev, în vreme ce ucrainenii susțin că Moscova a trimis în Orientul Mijlociu arme spoliate de la armata ucraineană.

Bineînțeles, cea mai importantă întrebare este ce vor face Rusia și China în cazul unui conflict deschis între Statele Unite și Iran, țară căreia ambele puteri i-au oferit sprijin de securitate. Este foarte puțin probabil că vreuna dintre ele va dori să intre în război deschis cu America, dar asta nu înseamnă că nu ar susține Iranul cu bani, armament și logistică.

America, între Israel și Ucraina

Anumiți lideri republicani din ramura extrem-trumpistă își imaginează că asta au de ales Statele Unite. O parte dintre ei, cei mai vocali, susțin abandonarea totală a sprijinului pentru Ucraina și redirecționarea acestuia spre Israel sub motiv că America nu poate susține două războaie în același timp. Acești republicani insurgenți fac parte din Camera Reprezentanților, unde republicanii sunt majoritari și unde au reușit să-și dea jos propriul speaker, Kevin McCarthy, și acum se dovedesc incapabili să aleagă unul nou. La Senat, unde majoritari sunt democrații, s-a ajuns se pare la un acord transpartinic prin care ar urma să se introducă un proiect de lege care să includă un sprijin pentru Ucraina în valoare de 60 de miliarde de dolari, care i-ar asigura Kievului posibilitatea de a lupta timp de un an, alte miliarde pentru Israel și alte câteva pentru Taiwan. Dacă la Senat va trece, la Cameră este un haos complet. Republicanii au acuzat administrația Biden că a transferat muniție de la depozitele americane din Israel spre Ucraina și a lăsat în acest fel Israelul descoperit, deși nu există nicio dovadă că Tzahal, armata israeliană, ar suferi de lipsă de muniție, și s-au angajat să nu mai dea niciun ban pentru Ucraina. În schimb, democrații continuă să susțină deplin Ucraina.

Situația este următoarea: republicanii susțin cu totul Israelul, dar nu susțin în întregime Ucraina, iar democrații susțin Ucraina, dar unii sunt sceptici privind ajutorul acordat Israelului. Ca lucrurile să meargă, legea să treacă prin ambele Camere și ajutorul pentru ambele țări să fie deblocat este nevoie de ceva ce nu s-a mai întâmplat. Trebuie ca moderații din ambele partide să formeze o majoritate ad-hoc în Congres care să permită adoptarea acestui proiect. Până atunci, Ucraina tremură serios de teamă că sprijinul american nu va mai veni pentru că va fi redirecționat spre Israel. //