De același autor
Ceea ce face noua Constituţie prin consacrarea supremaţiei Parlamentului nu este nici mai mult, nici mai puţin, decât să pregătească terenul instaurării unui regim tiranic, fie sub forma unei dictaturi elective, fie a uneia personale. Între timp, aparatul de propagandă al regimului, adică trustul lui Voiculescu ne îndeamnă, prin intermediul “ hiturilor estivale” să “facem frumos” pentru că “inevitabil va fi bine” şi “viitorul e luminos”.
La aniversarea unuit an de guvernare USL organizată de Antena 3, domnii Ponta şi Antonescu s-au angajat într-o serie de consideraţii privitoare la rolul referendumului într-o democraţie precum şi la pericolele pe care le prezintă excesul de utilizare a acestui instrument, exemplificate de însuşi prim-ministrul Victor Ponta prin afirmaţia că “puterea nazistă s-a instaurat prin referendumuri”. Crin Antonescu a susţinut acest punct de vedere cu o explicaţie de “istoric”: “Cert este că Germania nu mai are niciun fel de referendum pe nicio temă. Pentru că Adolf Hitler, care a ajuns la putere democratic câştigând cu partidul său un scor semnificativ (…), după ce a ajuns cancelar s-a apucat de nişte referendum-uri în baza cărora a desfiinţat celelalte partide politice, a dat legile rasiale, a introdus principiul Führer-ului şi s-a ajuns unde s-a ajuns.”. Domnii Ponta şi Antonescu fie mint cu bună ştiinţă, fie au cunoştinţe în cel mai bun caz limitate de istorie. Singura parte adevărată din spusele lor este că Hitler a organizat mai multe referendum-uri şi, anume patru, dintre care unul, cel din 1934 instituia, aşa cum afirmă Antonescu, “principiul Führer-ului”. În rest, nicio lege rasială sau alte orori nu a fost adoptate prin referendum în Cel de-al treilea Reich. Oricum, pentru a evita asemenea derapaje, domnul Antonescu ne-a asigurat că, potrivit noii Constituţii, preşedintele sau un număr de 250.000 de cetăţeni vor putea iniţia un referendum dar numai cu avizul conform al Parlamentului, ceea ce pare o soluţie “luminată” şi europeană. Las’ că cei doi dau dovadă de o incredibilă ipocrizie arătându-se acum îngrijoraţi de caracterul suspect al consultării populare, care necesită cenzură parlamentară, dar afirmaţiile lor cu privire la instaurarea regimului nazist şi la pericolul dictaturii sunt în cel mai bun caz false iar în cel mai rău minciuni deliberate.
Într-un text publicat săptămâna aceasta în revista 22, specialistul în Drept al Expert Forum, Laura Ştefan, atrage atenţia asupra unui “amendament care a trecut aproape neobservat este cel care defineşte parlamentul: „Art. 61 (1) Parlamentul este organul suprem al poporului român, forul de dezbatere şi de decizie al naţiunii şi unica autoritate legiuitoare a ţării“. Actuala reglementare spune: „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“”. “Ca de obicei, ceea ce contează sunt micile detalii”, observă Laura Ştefan. Aşadar, după noua Constituţie, atunci când se va pune în discuţie o eventuală diferenţă de opinii între parlament şi orice altă putere, întâietate va avea parlamentul ca „organ suprem al poporului român“. Funcţia parlamentului nu mai este strict axată pe legiferare, parlamentul devenind „forul de dezbatere şi de decizie al naţiunii“. De fapt, după intrarea în vigoare a noii Constituţii, conflictele de natură constituţională între puterile statului, care trebuie rezolvate de CCR, vor dispărea, pentru că decizia finală va aparţine mereu parlamentului”. Cu alte cuvinte, noua Constituţie consacră supremaţia Parlamentului în rândul puterilor statului şi anihilează, în consecinţă, echilibrul puterilor şi sistemul de checks and balances, prima victimă fiind Curtea Constituţională, a doua Justiţia şi a treia, Libertatea.
Şi exact în acest punct este necesar să ne întoarcem la nazişti. Contrar mistificărilor lui Ponta&Antonescu, dictatura lui Hitler nu îşi are originea în referendumuri, căci la acel moment era deja prea târziu, ci într-un eveniment exact petrecut într-o zi anume în Reichstag: Pe 23 martie 1933, Hitler a cerut Reichstagului să adopte “Legea pentru Remedierea Tulburării Poporului şi Reich-ului” sau Legea de Abilitare, al cărui paragraf esenţial era “în plus faţă de procedurile prescrise de constituţie, legile Reich-ului pot fi adoptate de asemenea de către Guvernul Reich-ului”. Hitler a motivat necesitatea Legii prin nevoia de a combate… şomajul şi a fost votată de supermajoritate. Pentru că sub Constituţia de la Weimar, Parlamentul era “organul suprem al poporului” german şi pentru că nu exista niciun fel de cenzură din partea celorlalte instituţii ale statului care să sancţioneze derapajele Reichstagului, Hitler a fost în măsură să îşi impună dictatura. Din acest motiv, Legea Fundamentală a Germaniei postbelice nu a avut drept miză anularea referendumului, ci instituirea unui regim strict de separaţie a puterilor în stat şi de control reciproc al acestora şi instituirea unei Curţi Constituţionale puternice. Adevărata origine a dictaturii naziste, aşadar, se află în supremaţia parlamentară. Pentru a se convinge, îi recomandăm doctorului în drept Victor Ponta, un studiu de 75 de pagini, publicat în 2004 în revista de studii legale a Universităţii Yale de profesorul Peter L. Lindseth, cu următorul titlu edificator: “Paradoxul supremaţiei parlamentare: Delegare, Democraţie şi Dictatură în Germania şi Franţa 1920-1950”, din care cităm un scurt fragment: “Atât pentru Germania cât şi pentru Franţa slăbiciunea constituţională poate fi identificată într-un principiu fundamental al republicanismului moştenit din secolul al XIX-lea. Acesta privea parlamentul republican drept expresia instituţională a suveranităţii naţionale înzestrat în mod necesar cu autoritatea deplină de a aloca puterea celorlaltor ramuri ale guvernământului după cum el singur consideră potrivit. În perioada interbelică ambele parlamente, german şi francez, s-au bazat pe această noţiune pentru a ceda puteri depline execcutivului, un procedeu care, în cele din urmă avea să ofere baza legală a dictaturii”.
Acum, imaginaţi-vă ce va face un parlament în care aleşii sunt în permanenţă să fie excluşi din parlament dacă nu se supun orbeşte disciplinei de partid – pentru că asta înseamnă, de fapt, amendamentul împotriva traseismului, asigurarea obedienţei totale faţă de liderii de partid, dar mai important faţă de prim-ministru şi de Executiv. Constituţia USL nu este o eroare, este o hartă precisă spre dictatură, ascunsă, ca şi pe vremea lui Hitler, sub vălul gros al propagandei furnizate de mass media aservite şi în primul rând de trustul Intact.
Cultura populară reflectă spiritul vremii şi influenţa ei nu trebuie minimizată. Recent, în Germania a apărut o carte care examinează rolul deosebit pe care l-a jucat în căderea zidului Berlinului un concert ţinut în Berlinul de Est în 1988 de Bruce Springsteen, când cântece precum Born to Run, Badlands sau Born in the USA au transmis un curent electric anti-comunist în rândurile tineretului est-german. În ’90, la Bucureşti, se cânta “mai bine mort decât comunist”, iar în 2004, Paraziţii, Morometzii, Luna Amară sau Implant pentru Refuz creau un puternic curent anti-Năstase care a alimentat votul improbabil de atunci. Pentru comparaţie, astăzi un post de radio FM din trustul lui Voiculescu promovează un imn ale cărui versuri sunt nici mai mult nici mai puţin decât “Hai să facem toţi frumos! Viitorul luminos!”, fără urmă de sarcasm sau de ironie. Ultimul care a folosit expresia “Viitorul luminos al patriei” fără sarcasm a fost Nicolae Ceauşescu în discursul despre “teroriştii de la Timişoara” din 20 decembrie 1989. Cât despre expresia “a face frumos” ea provine din dresaj şi înseamnă “a face sluj”. Aşa că, dacă în noul regim USL, viitorul luminos este cel pe care vi l-am descris mai sus, şi dacă tot suntem condamnaţi la fericirea uselistă de aparatul de propagandă, atunci întrebăm, la rândul nostru, cu interes: Hai, nu faceţi toţi frumos?
