De același autor
Așa-numita grevă de săptămâna trecută de la metrou poate oferi lecții importante despre rolul jucat de sindicate în economia României, dar și despre capacitatea statului român de a face față presiunilor grupurilor de interese, dintre care sindicatul condus de Ion Rădoi este, fără îndoială, unul dintre cele mai puternice.
Aproape în fiecare an, sindicatul de la metrou a obținut majorări de salarii. În 2017, cu 21%, în 2018, cu 20%, în 2020, cu 18% și la fel în anii de dinaintea epocii Dragnea. Subvenția acordată de guvern către Metrorex a crescut direct proporțional cu majorarea salariilor, a bonusurilor și primelor pentru că, este un lucru pe cât de cunoscut, pe atât de scandalos, compania de metrou nu aparține municipalității, ci statului și, ca atare, este subvenționată de la buget, din taxele și impozitele tuturor cetățenilor. Or, acest lucru nu are cum să fie drept, indiferent cum ai privi dreptatea socială. Metroul a ajuns atât de „mare”, încât o trecere a Metrorex în proprietatea municipalității nu ar face decât să încarce Bucureștiul cu o povară pe care nu o poate duce. Anul acesta, bunăoară, Metrorex a cerut un buget de un miliard de lei, ceea ce ar reprezenta o cincime din bugetul general al Bucureștiului. Practic, primăria ar fi nevoită să renunțe la investiții cruciale pentru un oraș în care infrastructura esențială se prăbușește din cauza proastei guvernări numai pentru a asigura funcționarea metroului. Calculul lui Rădoi este, așadar, simplu și cinic: cu cât cresc salariile și primele la metrou, cu atât este mai sigur că metroul va rămâne în subordinea statului, conectat la banul public.
În al doilea rând, sindicatul lucrătorilor unei companii aflate în proprietatea privată a statului, dar care trăiește din bani cât se poate de publici (Metrorex) deține în proporție de 100% în proprietate privată o companie care a semnat pe la mijlocul anilor ’90 cu Metrorex un contract prin care administrează și își însușește 75% din chiria spațiilor comerciale aparținând companiei de stat și peste 50% din veniturile din afișajul publicitar, televiziune etc. Potrivit Ministerului Transporturilor, această companie privată a avut anul trecut un profit de peste 6 milioane de lei, adică de peste 1,2 milioane de euro. Rădoi susține că pretinsa grevă spontană nu are nicio legătură cu spațiile comerciale, dar aceasta este pur și simplu o minciună. În 2018, contractul care dura de peste 20 de ani s-a încheiat, iar Metrorex a decis încetarea relațiilor cu societatea sindicatului. Cum aceștia nu aveau nicio intenție să renunțe la vaca sacră a contractelor de închiriere, conducerea Metrorex a început să debranșeze de la utilități aceste spații comerciale. Imediat, sindicatul a declanșat greva, a cerut o majorare cu 50% a salariilor și a obținut în final 20%. Guvernul PSD a cedat pe toată linia, iar problema contractului a rămas să fie rezolvată în instanță, unde se află și astăzi. Joia trecută, Metrorex a transmis sindicatului un ultimatum prin care cerea eliberarea de urgență a spațiilor comerciale. Vineri-dimineață, trupele de asalt ale lui Rădoi se aflau pe șine și blocau circulația trenurilor. Avem, așadar, de-a face cu un grup de interese private (liderul sindicatului, plus oamenii fideli acestuia), care exploatează în scop lucrativ bunurile aflate în proprietatea statului și care, pentru a-și salvgarda aceste interese, blochează activitatea companiei de stat.
În al treilea rând, observ că mai mulți oameni de stânga salută spiritul muncitoresc al greviștilor și mobilizarea acestora. Împotriva cui? Așa cum observa ministrul Drulă, începând din 2014, membrii de sindicat fac parte din Consiliul de Administrație al Metrorex. Acest lucru încă n-ar fi atât de grav dacă reprezentanții sindicali ar vota în interesul bunăstării companiei, dar ei votează în interesul membrilor sindicatului lui Rădoi. Astfel, din această poziție, sindicatul și-a putut vota majorări de salarii încărcând și mai mult capitolul de pierderi al Metrorex. Asigurându-și prezența atât în structurile de putere ale salariaților, cât și în structurile patronale, sindicatul și-a construit o poziție dominantă, care servește strict grupul de interese condus de Rădoi. Această distribuție a puterii, de ambele părți ale negocierii, nu poate fi dreaptă în nicio accepțiune.
Singurul obiect al mobilizării sindicale rămâne, așadar, conducerea Ministerului Transporturilor, mai exact ministrul Cătălin Drulă. Nu aveam de-a face cu un protest sindical împotriva unui patronat, ci cu o răfuială între grupul de interese reprezentat de Rădoi și Cătălin Drulă. Rădoi este obișnuit ca toți reprezentanții statului să cedeze și de aici atitudinea arogantă. Drulă a declarat însă că nu cedează și i-a făcut lui Rădoi plângere penală la DNA. Ca să reprezinte un stat a cărui putere enormă să se sprijine pe forța legii, Drulă nu poate „rezista” de unul singur. Are nevoie de sprijinul guvernului, mai precis de sprijinul prim-ministrului. Forța statului stă acum în capacitatea de a nu se lăsa intimidat a lui Cîțu, care a scris, de altfel, că „nu va permite să fie șantajat de o grupare mafiotă”.
