De același autor
Asta pentru simplul motiv că CCR nu are în atribuții să impună o anumită conduită. În special, nu poate impune o conduită normativă unei alte instituții din România. Singurele obligații impuse de CCR sunt cele care decurg din constatarea neconstituționalității unei legi sau a unei ordonanțe de urgență, dar sub nici o formă nu poate impune conținutul unui act normativ. Nici în Constituție, la art. 146, nici în Legea 47, legea CCR, la art 11, nu scrie că CCR stabilește conduita ce trebuie urmată de instituțiile alese așa cum pretinde în decizia de marți. „Conduita constituţională care trebuie urmată, respectiv emiterea, de către Preşedintele României, a decretului de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi”, scrie în minuta ședinței CCR.
Or, din orice punct de vedere am privi lucrurile, un decret prezidențial este un act normativ iar Curtea Constituțională nu are nici o competență normativă în nici una din legile care reglementeză activitatea CCR. Simplu spus, oricâte obligații pretinde CCR că ar avea o instituție democratică (Parlament, Președinte) această obligație pur și simplu nu există, iar CCR nu poate obliga Președintele să emită un decret pe care nu vrea să îl emită.
Dacă CCR sau majoritatea PSD vor invoca decizia de iunie anul trecut prin care CCR stabilea „obligația” Parlamentului de a impune un prag valoric pentru abuzul în serviciu, aduc aminte că și acea decizie era contrară Constituției și reprezenta o arogare a puterii legislative pe care CCR nu o are. Argumentele în acest sens au fost oferite de opinia separată a judecătoarei Livia Stanciu, opinie care a fost cenzurată de Valer Dorneanu și reintrodusă în urma unei decizii a Înaltei Curți. Se poate face însă și o probă contrafactuală relativ simplă. Dacă decizia privind pretinsa obligație de a introduce pragul s-ar lovi de un Parlament ostil acestei reglementări, decizia CCR ar rămâne literă moartă pentru că CCR nu are puterea de a obliga parlamentul să legifereze într-un anumit fel ci doar pe aceea de a îl obliga să nu legifereze în contradicție cu Constituția. Ca să funcționeze, obligația trebuie să beneficieze de un parlament prietenos, care să fie dispus să uite că este unică autoritate legislativă. E nevoie,așadar de o conivență între CCR și majoritatea parlamentară.
La fel acum, CCR nu poate obliga președintele să emită un act normativ, respectiv un decret de revocare. De data aceasta însă decizia se lovește de ostilitatea instituției prezidențiale. Ce se va întâmpla de aici este subiect de speculație, dar dacă președintele refuză să emită decretul, atunci există șanse mari să fie suspendat din funcție de către majoritatea PSD-ALDE. Întrebarea este ce se va întâmpla dacă românii refuză să îl demită pe președinte și Klaus Iohannis se întoarce la Cotroceni.
Miza primordială a acestei crize declanșate de Curtea Constituțională este independența procurilor, independența Justiției și, în consecință, separația puterilor în stat, pentru că în esență decizia CCR pune magistrații sub autoritatea politică a guvernului. A doua miză o reprezintă puterile constituționale ale președintelui care este redus la un rol pur „solemn”deși Constituția nu permite acest lucru, iar principiul democratic al legitimității - câtă legitimitate, atâta putere - nici atât.
Există juriști care cred că președintele mai are o soluție la îndemână care să nu presupună o confruntare radicală cu cu majoritatea politică PSD-ALDE. Adică suspendarea. În comunicatul CCR se precizează că „Preşedintele României nu are competenţa constituţională de a opune argumente de oportunitate în raport cu propunerea de revocare din funcţie iniţiată, în condiţiile legii, de ministrul justiţiei. Or, în cauza de faţă, Preşedintele României a refuzat emiterea decretului de revocare a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie pe motive de oportunitate, şi nu de legalitate, ceea ce a creat un blocaj în privinţa exercitării autorităţii ministrului justiţiei asupra activităţii procurorilor.” Această precizare ar lăsa Președintelui opțiunea de a contesta legalitatea propunerii de revocare, ceea ce ar presupune să solicite ministrului Justiției să refacă procedura care a dus la formularea propunerii de revocare și atacarea la instanța de contencios a legalității acesteia. Aceasta poate fi o soluție de moment care să prevină revocarea Laurei Codruța Kovesi pentru o perioadă scurtă de timp.
Problemele fundamentale rămân însă nerezolvate. Este vorba de anihilarea neconstituțională a independenței justiției (despre care aceeași Constituție spune clar că nu poate face nici măcar obiect de revizuire) de către CCR, adică anihilarea DNA și a luptei împotriva corupției. Pentru că un procuror supus autorității ministrului justiției nu va mai putea ancheta faptele de corupție ale puterii politice fără teama de a fi revocat. Mai e vorba și de restrângerea abuzivă a atribuțiilor președintelui care nu va mai putea „veghea la respectarea Constituției”.
În „1984” O”Brian lipește pe fața lui Winston o mască îndărătul căreia se află doi șobolani înfometați, „cel mai teribil lucru din lume” scos din camera 101, ceea ce îl face pe Winston să cedeze, să renunțe la orice urmă de umanitate. Astăzi, Curtea Constituțională a așezat o cușcă cu șobolani înfometați pe obrazul statului de drept.
