De același autor
Recent, a avut loc Convenția Națională Democrată la Chicago, unde vicepreședintele Kamala Harris a fost „unsă” drept candidat la alegerile prezidențiale din luna noiembrie, cu fostul guvernator al statului Minnesota, Tim Waltz, candidat la funcția de vicepreședinte. „Unsă” este un termen folosit din necesitate, pentru că Harris nu a trecut prin procesul alegerilor primare din Partidul Democrat, care au fost câștigate de Joe Biden. Convenția democrată a fost mai mare, mai strălucitoare, mai exuberantă, cu mai mulți participanți, cu mai multe vedete, cu ratinguri TV mai mari decât Convenția similară a republicanilor, care a avut loc cu mai bine de o lună în urmă, în Milwaukee, Wisconsin.
Ca urmare, impactul acestui super-show asupra alegătorilor americani este de așteptat să fie unul semnificativ și să mărească și mai mult distanța care o separă pe Harris de Trump, mai ales în statele-cheie unde se face diferența între victorie și înfrângere. Cel puțin aceasta este speranța democraților, care au pus la cale un spectacol atipic pentru democrați. Harris s-a prezentat pe sine drept „un președinte al tuturor americanilor”, la Convenție au fost invitați republicani anti-Trump, s-a vorbit despre Partidul Democrat ca „partid al libertății” (deși a fost vorba de o libertate așa cum o înțeleg democrații, una pozitivă), ba chiar au fost fluturate steaguri americane în strigăte de „USA, USA”, într-o tentativă de a reclama patriotismul de la republicani.
Una peste alta, a fost o Convenție care a pus accentul pe valori conservatoare, dar cu un twist de stânga. În plus, s-a pus pedala destul de mult pe „politica iubirii” sau a „bucuriei” pe care Harris le-ar aduce în joc, în comparație, desigur, cu „politica urii” sau a „resentimentului”, care l-ar caracteriza pe Donald Trump.
Problema cu politicile
În discursul său de acceptare a nominalizării, care a durat patruzeci de minute, Harris a împletit referințele autobiografice cu declarațiile politice, a promis un viitor mai bun pentru toți americanii și „o nouă cale înainte”, dar a evitat cu multă grijă să ofere vreun detaliu semnificativ cu privire la ce dorește să facă în calitate de președinte, la programul de guvernare pentru următorii patru ani. Această lipsă cvasicompletă a detaliilor privind politicile de guvernare ale unei potențiale administrații Harris-Waltz, coroborată cu faptul că nu a oferit niciun interviu și nu a organizat nicio conferință de presă nu a scăpat comentatorilor conservatori, care au subliniat lipsa de substanță a candidatei democrate.
Unii au mers până acolo încât să susțină că fie Harris nu știe ce vrea să facă și nu are un plan, fie că știe foarte bine, dar politicile pe care le are în vedere sunt plasate atât de la stânga, încât le ține departe de public pentru că, dacă acesta le-ar afla, nu ar ezita să îi încredințeze președinția lui Trump. Alții cred că cea mai bună campanie pe care republicanii pot să o ducă ar fi tocmai una centrată pe politici, pentru a sublinia predictibilitatea unei administrații republicane și lipsa de conținut a alternativei democrate.
Problema cu politicile este însă că nici Trump nu este cu deosebire atașat de ele, ba, dimpotrivă, le urăște și preferă să își atace adversarii folosind porecle și afirmații adesea la limita falsității. Cum nici Harris, nici Trump nu par să fie înclinați să vorbească despre ce au de gând să facă în mod concret odată câștigată președinția, este încă neclar despre ce va fi vorba în aceste două luni și câteva zile de campanie. Pentru că dacă va fi vorba de farmec personal și atracția maselor, atunci Harris este ca și câștigătoare, în fața unui Trump încrâncenat și, să fim sinceri, mai bătrân.
Socialism à la carte
În bine-cunoscuta tradiție trumpistă a inventării de porecle pentru adversari, ultima găselniță este „tovarășa Kamala”. Este adevărat, ca senatoare, Kamala Harris are la activ câteva acțiuni care au plasat-o într-un clasament, la stânga socialistului Bernie Sanders, dar de atunci și-a rafinat pozițiile și a retractat o parte dintre opiniile pe care le-a avut. Bunăoară, acum nu mai susține interzicerea extracției petrolului și gazelor prin fracturare hidraulică și nici interzicerea asigurărilor de sănătate private, așa cum făcuse înainte de a deveni vicepreședinte, dar nu de aici i se trage porecla.
Trump a numit-o „comunistă” pentru că Harris a propus totuși o schiță de program economic, cu o săptămână înainte de Convenție, care conține două măsuri mari și late. Prima este intenția de a introduce o interdicție federală asupra creșterii prețurilor la produsele alimentare, iar a doua este cea de a oferi un sprijin financiar consistent familiilor sau persoanelor care cumpără pentru prima oară o locuință. Ambele idei sunt foarte proaste și aduc foarte mult cu politicile comuniste din fostul bloc sovietic. Susținătorilor doamnei Harris le place să sublinieze că măsuri de control al prețurilor sunt în vigoare în 37 din cele 50 de state, unele dintre ele conduse de guvernatori republicani, dar se fac că nu văd că aceste măsuri au în vedere situații de urgență, cum ar fi calamități naturale, în care statul intervine pentru a limita o creștere bruscă a prețurilor bunurilor.
Cu totul altceva are în vedere măsura dorită de Kamala Harris, care este echivalentă cu controlul prețurilor la nivelul întregii țări. Or, controlul prețurilor n-a funcționat niciodată nici pentru comuniști, nici în Venezuela, nici în Ungaria, ultimul stat care a încercat ceva de acest fel. Controlul prețurilor de către stat duce la penurie și la dispariția bunurilor de pe piață, nu la scăderea prețurilor. Dacă, bunăoară, statul federal decide, potrivit unor criterii numai de el știute, că prețul la unt este prea mare și impune o limită de preț, atunci producătorul va înceta să mai producă unt pentru a nu lucra în pierdere și se va concentra asupra altor produse. În scurt timp, untul dispare de pe rafturi, pentru că așa lucrează economia. Nu și în mintea stângii democrate, pentru care responsabilitatea pentru creșterea prețurilor nu aparține inflației ridicate, ci „lăcomiei corporatiste” care profită de americanul de rând, crescând prețurile în mod artificial. Inutil de spus că această măsură a fost criticată de economiști, inclusiv de economiști democrați.
A doua măsură este la fel de controversată. Ajutorul de stat pentru achiziționarea locuințelor nu face decât să distorsioneze piața imobiliară, în sensul creșterii artificiale a prețurilor. Dacă o companie imobiliară achiziționează locuințe știind că viitorii cumpărători vor beneficia de un sprijin de 25.000 sau 30.000 de dolari, atunci vor trage prețurile în sus în consecință. Singurul mod de a preveni o astfel de umflare a prețurilor este introducerea interdicției prin lege ca marile companii imobiliare să achiziționeze locuințe private, ceea ce pare o măsură abuzivă, dar pe care Kamala Harris a susținut-o.
Kamala Harris pare, în acest moment, să încarneze una dintre cele mai supărătoare trăsături democrate, neîncrederea în economia de piață și dorința de a impune controlul guvernamental, dacă nu asupra a ceea ce se produce, măcar asupra a ceea ce ar trebui să se vândă pe piața liberă.
Sondajele
Cu toate acestea, Harris continuă să crească în sondaje. De când a fost anunțată ca moștenitoarea lui Joe Biden, după retragerea acestuia din cursă mai degrabă forțat decât din voință proprie, Harris a ajuns să îl depășească pe Trump la votul popular și în unele swing states. Performanța de la Convenție ar putea foarte bine să accentueze această tendință, dar, dacă va continua să stea departe de presă, nu vom ști cu adevărat cum vor sta lucrurile decât după dezbaterea pe care o va avea cu Trump pe 10 septembrie, singura pe care campania lui Harris a agreat-o, deși Trump ceruse trei astfel de dezbateri.
Circulă zvonuri despre caracterul abraziv și temperamentul nu tocmai blând al doamnei Harris, care și-a concediat aproximativ 90% din stafful pe care îl avea la Casa Albă. Dacă, într-un eventual interviu, realizat chiar și de media prietenoase, sau în dezbaterea cu Trump, această latură a ei va izbucni la vedere, atunci întregul eșafodaj ridicat cu grijă al „președintelui bucuriei și iubirii” s-ar putea dărâma.
Nu că Trump ar fi pregătit să beneficieze de eventualele ieșiri în decor ale Kamalei Harris. De când aceasta a ocupat centrul scenei politice, campania lui Trump nu-și mai găsește ritmul, iar fostul președinte pare să se lupte serios pentru a rămâne relevant. Ce-i drept, diferențele din sondaje între cei doi sunt în marja de eroare, iar realizatorii de sondaje democrați au avertizat deja în privința unor sondaje prea optimiste, ceea ce lasă cursa deschisă. Trump încă poate să câștige aceste alegeri, mai ales că a primit susținerea lui R.F. Kennedy Jr., candidat susținut de mulți independenți, dar acum Harris este pe val și, dacă va reuși să mențină actualul ritm, s-ar putea să ne trezim în noiembrie cu o mare surpriză și un rezultat istoric.
