Lecția „Pușcăriadei“

Revoltele din închisori par să se fi stins, dar semnificațiile acestui episod nu tre­bu­ie neglijate. Dacă tot e sezonul loviturilor de stat mai mult sau mai puțin eșuate, pu­tem spune că am asistat săp­tămâna trecută la o ten­tativă de lovitură de forță în sprijinul deținuților de lux sprijinită de mass-me­dia angajate și de lideri po­litici. Or, tocmai această com­binație toxică repre­zin­tă o amenințare constantă la adresa statului de drept și a stabilității sociale.

Revoltele au luat sfârșit la fel de brusc cum au început în momentul în care ministrul Justiției, Raluca Prună, a spulberat orice îndoială, declarând că nu va introduce sub presiune un proiect pri­vind amnistia și grațierea, dar și, fapt re­le­vant, după ce principalul instigator al re­voltelor, Antena 3, a făcut apel public la în­cetarea protestelor. Acest deznodământ dovedește, pe de o parte, că, așa cum am ară­tat, miza reală a revoltelor a fost for­țarea unei Legi a amnistiei și grațierii și, pe de alta, că a fost o criză artificială, de­clanșată și alimentată pentru a servi in­teresele unor deținuți de lux, cum este Dan Voiculescu.

Vestea cu adevărat gravă este că Voi­cu­lescu poate în continuare să facă agenda pu­blică chiar și din închisoare și că are sprijin de la nivel înalt, unde politicienii au jucat, din nou, murdar. În afara masei de manevră chemate să deplângă din stu­diourile Antenei 3 și Realității TV „ge­no­cidul din închisori“ și a parlamentarilor dis­puși întotdeauna să adopte legi în fa­voa­rea borfașilor (precum Șerban Nicolae), exis­tă o serie de lideri de rang înalt care nu au apărat interesele statului român și s-au arătat mai degrabă favorabili in­tereselor lui Voiculescu.

Vorbim în primul rând de liderii PSD, care au făcut pre­siuni asupra prim-mi­nistrului Cioloș să o demită pe Raluca Prună. Unul din­tre motivele invocate: mo­dificarea prin ordonanță de urgență a Codurilor Pe­nal și de Procedură Pe­nală, care ar afecta drep­turile și libertățile fun­da­mentale, ar avea un temei numai dacă, de exemplu, Curtea Constituțională ar găsi modificările respective neconstituționale. Cioloș nu le-a făcut însă pe plac. PSD este partidul care furnizează cei mai mulți con­damnați și acuzați pentru fapte penale, în frunte cu președintele Liviu Dragnea, și, prin acțiunile sale politice, trebuie pre­zu­mat ca fiind, mai degrabă, un element de sprijin politic pentru infractori și corupți decât ca un partid care respectă și apără principiul domniei legii.

În al doilea rând, un rol lipsit de ones­ti­tate l-a jucat vicepremierul Vasile Dâncu. Prin declarațiile sale cum că situația din în­chisori ar fi „ca în Evul Mediu“, Dâncu a validat teza Antenei 3 și l-a pus pe mi­nistrul Justiției într-o situație precară. Sta­rea închisorilor este departe de a fi sa­tis­făcătoare, dar un vicepremier al gu­ver­nu­lui nu își poate permite să recurgă la hi­perbole care să alimenteze o situație ten­sionată. Mai gravă și mai subversivă este cererea lui Dâncu de a lansa o „dezbatere publică“ pe tema situației din închisori. Or, în această chestiune nu e loc de dezbatere publică. Situația deținuților nu este o chestiune de dezbatere, este una ca­re ține de respectarea Convenției Euro­pe­ne a Drepturilor Omului și, ca atare, ține de obligațiile asumate de România în această privință. Altfel spus, investițiile în îmbunătățirea sistemului penitenciar nu sunt obiect de discuție, sunt o obligație a statului român. Orice „dezbatere publică“ are un rezultat previzibil: majoritatea ro­mânilor nu va fi de acord cu investițiile în sistemul penitenciar, ci va alege in­ves­ti­țiile în școli și spitale. Sub această „pre­siune populară și democratică“, statul român nu ar mai avea altă soluție decât golirea pușcăriilor prin grațiere și am­nis­tie. Acesta rămâne un scenariu plauzibil și vom vedea în următoarele luni, după ce Ministerul Justiției va publica măsurile pe care le are în vedere, dacă el va fi reac­ti­vat sau nu. Modul în care tabăra penalilor proamnistie și grațiere s-a retras tactic în tranșee este o indicație că s-au regrupat în așteptarea unei lupte viitoare.

În al treilea rând, ministrul Justiției a fost pus într-o situație umilitoare încă din pri­mele zile de mandat, când i-a cerut de­mi­sia șefului ANP, Cătălin Bejan, iar acesta a refuzat. Ministrul s-a aflat în impo­si­bi­li­tatea de a-l demite, pentru că Bejan pri­mise calificativul „excepțional“ de la mi­nistrul Cazanciuc, dar a rămas și fără po­si­bilitatea de a administra eficient sistemul penitenciar, cu un șef al ANP ostil. Aceas­tă stare de ambiguitate nu a făcut decât să alimenteze nemulțumirile și incertitudinile din sistem, când lucrul cel mai firesc și mai onest care trebuia făcut era ca cei ca­re l-au pus pe Bejan acolo - adică PSD - să-l fi și retras, în momentul în care mi­nis­trul s-a declarat nemulțumit de activi­tatea sa.

A adopta o Lege a amnistiei și grațierii înseamnă o recunoaștere implicită că Ro­mânia este incapabilă să respecte normele europene în materie de drepturi ale omu­lui, iar o astfel de recunoaștere ar genera un cutremur de proporții și haos în sis­te­mul de justiție și tulburări sociale. În po­fida pericolelor evidente, se dovedește că există forțe politice puternice, care sunt dispuse să torpileze stabilitatea și cre­di­bi­litatea justiției, pentru a servi interesele grupurilor infracționale de lux din jurul unor personaje precum Dan Voiculescu și ce­lor asemenea lui, care nu au niciun scru­pul să se folosească de cea mai periculoasă masă de manevră imaginabilă - deținuții - pentru a arunca țara în haos.