De același autor
Președintele Emmanuel Macron pare să fie un jucător prost. A mizat pe faptul că o prezență redusă la alegerile legislative, al căror prim tur a avut loc pe 12 iunie (al doilea va avea loc pe 19 iunie), va fi favorabilă formațiunii sale Ensemble! (Împreună) și s-a trezit umăr la umăr cu stânga unită, mai precis extrema stângă unită. Ensemble ar fi obținut, după datele oficiale furnizate de Ministerul de Interne, 25,75% din voturi, iar NUPES (Noua Uniune Populară, Ecologistă și Socială), 25,6%. Asta, după calculele guvernului. Cotidianul Le Monde, însă, este de altă părere. Potrivit acestuia, unii dintre candidații NUPES au fost trecuți de Ministerul de Interne la „diferite formațiuni de stânga”, văduvind stânga unită de un număr semnificativ de voturi. Acest lucru este posibil pentru că, în Franța, alegătorii cunosc întotdeauna numele candidatului la un fotoliu în Adunarea Națională, care este ales prin vot uninominal majoritar, dar nu cunosc întotdeauna formațiunea din partea căruia candidează acesta. Astfel, potrivit Le Monde, NUPES ar fi obținut puțin peste 26% din voturi, în vreme ce formațiunea prezidențială s-ar afla la 25,6%. Acest joc al diferențelor infinitezimale este puțin important, dar i-a permis liderului NUPES, Jean-Luc Melenchon, să proclame că actuala coaliție prezidențială „a fost bătută”. Ceea ce nu este tocmai adevărat, dar servește scopurilor electorale ale stângii.
Ceea ce este însă adevărat e că stânga a cunoscut o ascensiune nemaivăzută de ceva vreme. Și nu vorbim de orice fel de stângă. NUPES reunește La France Insoumise (Franța Nesupusă) a lui Melenchon, socialiștii, ecologiștii și comuniștii. Melenchon însuși este un lider situat mai degrabă la extrema stângă, care dorește să schimbe regimul constituțional al proprietății private asupra capitalului, vrea să scoată Franța din NATO și nici Uniunea Europeană nu-i prea place, pentru că ar fi cedat „neoliberalismului” pentru care vinovatul principal ar fi Germania. Ca să fim onești, nu toți membrii NUPES sunt anti-UE (deși toți sunt anti-NATO și anti-americani), dar tendința generală a votului este clară. Peste un sfert dintre alegătorii care s-au prezentat la urne (47,5%, un minim istoric) au optat pentru o stângă radicală, populistă și cvasi-izolaționistă, în opoziție cu stânga centristă a președintelui și cu dreapta populistă din Reuniunea Națională condusă de Marine Le Pen. RN nu a reușit decât 18,68%, puțin, dacă ne raportăm la scorul lui Le Pen la prezidențiale (peste 40%), dar mult, dacă luăm în considerare ultima Adunare Națională, unde RN nu a avut decât opt deputați. În parlamentul francez va mai intra numai dreapta clasică franceză, însemnând republicanii, care au obținut puțin peste 10% și vor pierde statutul de principală forță de opoziție.
Pentru turul al doilea, institutele de sondare au dat drept lider tot Ensemble, dar cu un scor care ar putea sau n-ar putea să depășească pragul de 289 (din 577) de fotolii necesare pentru o majoritate absolută, adică pentru un guvern prezidențial. Dacă majoritatea ar reveni stângii radicale (ceea ce nu a prezis nimeni), atunci s-ar ajunge la situația numită „coabitare” cu un guvern de o culoare și un președinte de alta. Un factor esențial în configurația finală va fi prezența la vot. Dacă pariul lui Macron – campanie electorală ternă, demobilizare – se va dovedi câștigător, atunci formațiunea prezidențială își va păstra majoritatea. Dacă alegătorii se vor „revărsa” la urne, așa cum le-a cerut Melenchon, am putea asista la o surpriză majoră. Mai probabil ar fi însă ca, în lipsa unei majorități, macroniștii să fie siliți să caute sprijin la dreapta. Unii analiști văd deja revenirea la clasicul clivaj dreapta-stânga din politica franceză, ceea ce ar presupune ca Macron și „macronienii” lui să treacă mai spre dreapta decât sunt acum și nu este clar nici dacă pot, nici dacă vor. Oricum ar fi însă, chiar dacă obține majoritatea, presat din stânga de radicalii lui Melenchon și din dreapta de populiștii lui Le Pen, guvernul condus de Elisabeth Borne va fi supus unor constrângeri mai mari decât în precedentul mandat, când Macron a avut o libertate mult mai mare. Degeaba le cere acum doamna prim-ministru alegătorilor să nu voteze extremele, trendul extremismului a pornit deja.
O întrebare legitimă este dacă acțiunile și comportamentul intern sau extern ale lui Macron ar putea influența rezultatul alegerilor. Ucraina ar putea juca un rol dacă Macron reușește să obțină ceva concret. Duminică, publicația Bild am Sonntag a dezvăluit că înainte de summitul G7 din Bavaria, de pe 26 iunie, Macron, împreună cu cancelarul Olaf Scholz și cu prim-ministrul italian Mario Draghi, va merge într-o vizită la Kiev, unde cei trei vor încerca să obțină „rezultate concrete”. Or, singurele „rezultate concrete” la care pot spera cei trei să ajungă, care să fie în concordanță cu opțiunile exprimate deja, ar fi să îl convingă pe Zelenski să accepte formula „teritorii contra pace”. Cum de la ruși nu se poate aștepta o încetare a focului, singura speranță ar fi la ucraineni, care să admită statu-quoul și să accepte ocupația. Potrivit unor surse franceze, această vizită ar putea avea loc chiar în cursul acestei săptămâni. Dacă Macron se va întoarce de la Kiev fluturând o foaie de hârtie și proclamând „pace în vremea noastră”, s-ar putea ca alegătorii francezi să îi acorde credit. Dar s-ar putea și să nu. //
