Masacru și răzbunare în Israel

Obiectivul enunțat de Netanyahu - nici un terorist Hamas în Gaza - va fi foarte greu de atins. Hamas este obișnuită să acționeze în umbră și să exercite un control brutal asupra populație civile.  

Cristian Campeanu 13.10.2023

De același autor

În dimineața de sâmbătă, 7 octombrie, commando-uri de luptători ai grupării islamiste Hamas au declanșat o invazie de pe uscat, de pe mare și din aer, cu ajutorul parapantelor, asupra teritoriului israelian pornind din fâșia Gaza. Acesta este un teritoriu de mici dimensiuni înconjurat de mare, de Israel și de Egipt, care adăpostește circa 2,4 milioane de oameni, unul din cele mai dens populate locuri din lume.

Măsurile luate pentru izolarea fâșiei - ziduri, sârmă ghimpată, senzori de mișcare, patrule -, s-au dovedit însă ineficiente. Barierele de sârmă ghimpată au fost distruse cu ajutorul buldozerelor care au croit drum trupelor de teroriști ce au luat cu asalt localitățile din apropierea graniței dar și alte locuri populate cu israelieni, cum ar fi un festival de muzică la care participau în special tineri.  În două zile, 1300 de israelieni au fost uciși, potrivit autorităților de la Ierusalim, dintre care majoritatea au fost civili și doar câțiva soldați. Au fost uciși și cetățeni străini, printre care și un român și mulți sunt dați dispăruți. Speranța rudelor, dacă aceasta poate fi numită speranță, este că au fost luați ostatici și vor fi folosiți ulterior ca monedă de schimb în eventualele negocieri de pace.

 Masacrele din kibuț-uri și din orașele din sudul Israelului au inclus femei, bătrâni și copii, unii secerați de gloanțe, alții decapitați, alții arși. Atrocitatea fără precedent a atacurilor Hamas, precum și coordonarea de care au dat dovadă islamiștii care au plănuit și dus la capăt un atac de asemenea amploare dovedește că Hamas s-a inspirat masiv din tacticile ISIS. De altfel au existat informații că manuale de război aparținând ISIS au fost găsite asupra luptătorilor Hamas luați prizonieri de armata israeliană. De altfel, premierul israelian, Beniamin Netanyahu, nu a ezitat să numească Hamas, Daesh, numele arab cu care era cunoscută organizația Stat Islamic.

 După două zile de lupte, armata israeliană a preluat cu desăvârșire controlul asupra localităților ocupate pentru scurtă vreme de Hamas și au fost declanșate bombardamente aeriene care până vineri ar fi ucis, potrivit autorităților palestiniene, peste 1537 de oameni, 442 dintre aceștia au fost copii, spune UNICEF.

 Netanyahu a promis că în Gaza nu va mai rămâne nici un luptător Hamas, dar acest lucru este mai greu de făcut decât de spus pentru că teroriștii au obiceiul să se ascundă în zonele civile dens populate și să folosească populația civilă drept scuturi umane. Israelul a blocat aprovizionarea cu energie electrică, apă și mâncare pentru fâșie și deja ONU a descris situația din Gaza în urma bombardamentelor ca fiind „o catastrofă umanitară”. Și deocamdată nici nu început ofensiva terestră promisă de guvern și așteptată de toată lumea după ce zeci de mii de militari israelieni au fost masați la granița cu Gaza. Vineri, s-a petrecut o chestiune tipică pentru războaiele dintre Israel și Hamas. Armata israeliană a avertizat populația din nordul fâșiei să părăsească zona în 24 de ore pentru „securitatea și protecția” acesteia. ONU a cerut Israelului să revină asupra acestui ultimatum argumentând cu temei că 1,1 milioane de oameni nu pot fi evacuați într-o perioadă atât de scurtă, iar Hamas a îndemnat populația civilă să rămână pe loc pentru că avertismentele Israelului nu sunt decât „propagandă falsă” și „război psihologic”.

 Cum a fost posibil ca israelienii să fie luați prin surprindere

 Vreme de doi ani, de la atacurile cu rachete din 2021, Hamas a rămas tăcută. Pe măsură ce trecea timpul, Israelul a emis tot mai multe permise de muncă pentru locuitorii din Gaza, iar Hamas a lăsat să se înțeleagă că este mai preocupată de rezolvarea problemelor economice și de administrarea teritoriului decât de lansarea unor noi atacuri teroriste. Ca de obicei, liderii politici și șefii serviciilor de informații au căzut pradă amăgirii Hamas că în sfârșit acesteia îi pasă de bunăstarea propriei populații mai mult decât de distrugerea Israelului.

 În plus, Hamas a speculat în propriul beneficiu, rivalitatea cu organizația mult mai mică Jihadul Islamic, singura activă în Gaza în afară de Hamas. Deși aceasta din urmă este susținută financiar, cu armament și logistică de Iran, esența ei rămâne sunnită așa cum sunt prescripțiile Frăției Musulmane din Egipt, organizație din care se trage Hamas. Jihadul Islamic este, de asemenea, finanțată de Iran, dar, spre deosebire de Hamas încearcă să convertească populația la varianta șiită a islamului. În acești doi ani, numai Jihadul Islamic a încercat să construiască și să lanseze rachete asupra teritoriului israelian, dar cele mai multe din aceste tentative au fost dejucate de serviciile israeliene. Informațiile care au dus la aceste operațiuni de dejucare a acțiunilor Jihadului Islamic au fost cât se poate de corecte și de mare acuraratețe. Singura problemă este că ele veneau din interiorul Hamas și israelienii pare că nu s-au gândit niciodată că surse atât de bune s-ar putea să-i înșele.

 Aceasta a fost prima mare eroare a Israelului, faptul că analiștii de informații nu au realizat că tăcerea Hamas nu se datorează lipsei de activitate, ci unei activități febrile de planificare. O astfel de tăcere trebuia să nu fie considerată normală și să inspire eforturi de a afla ce se întâmplă cu adevărat. Dar nu a făcut-o.

 A doua eroare a aparținut nu serviciilor de informații, ci armatei. Chiar dacă serviciile de informații au determinat în mod eronat că Hamas se află pe calea spre pace, planificatorii militari nu ar fi trebuit să o facă. Armata nu își poate permite acest gen se optimism pentru că e nevoie de timp ca militarii să fie echipați și gata de luptă și de cel puțin de 24 de ore ca rezerviștii - de care armata israeliană depinde pentru a funcționa - să fie mobilizați.

 Sâmbăta trecută, un singur tanc dintr-o formațiune de trei care ar fi trebuit să fie acolo a fost surprins păzind un segment-cheie al graniței, iar cele 23 de puncte de observare high tech din jurul Fâșiei Gaza erau supravegheate de câte un singur soldat. Toți acești 23 de soldați erau femei și toate au fost ucise de primii teroriști Hamas care s-au infiltrat pet teritoriul israelian. Același lucru poate fi spus și despre petrecerea „rave” la care au participat 4000 de tineri și unde de securitate s-au ocupat câțiva polițiști care au fost primii uciși de islamiști. Peste 250 dintre acești tineri au fost masacrate de teroriști.

 Ce poate să obțină Israelul prin ofensiva terestră

 Până la ora scrierii acestui material, israelienii masaseră tancuri și vehicule blindate la granița cu Gaza, dar ofensiva terestră nu începuse încă.

Ce nu pot spera să găsească isrelienii sunt liderii Hamas care au avut ani să-și pregătească ascunzătorile și/sau eventualele căi de de fugă din Gaza. Aprecierea generală este că sub Gaza se află sute de kilometri de tuneluri folosite de Hamas și militarii israelieni speră să le găsească pe cele mai multe și să le distrugă la fața locului dacă nu au fost distruse deja în bombardamentele aeriene. Nici nu pot spera să găsească ostaticii pentru că aceștia vor fi cu siguranță măcelăriți în fața lor dacă se vor apropia prea mult.

Ceea ce pot însă să facă este să distrugă fabricile de rachete și depozitele de muniție precum și cartierele generale ale Hamas îngropate adânc sub pământ. Partea cea mai importantă este găsirea unor ținte suficiente care să facă inevitabilă incursiunea terestră. Pentru a lovi aceste ținte vom asista probabil la o desfășurare de noi forțe și echipamente militare precum și de tactici care să minimizeze pierderile în rândurile soldaților israelieni.

 Cu toate acestea, obiectivul enunțat de Netanyahu - nici un terorist Hamas în Gaza - va fi foarte greu de atins. Hamas este obișnuită să acționeze în umbră și să exercite un control brutal asupra populație civile. Hamas a fost aleasă în fruntea Fâșiei Gaza în alegerile din 2006. Oricine a îndrăznit să ridice glasul și să ceară alegeri noi a fost ucis.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22