Mizele anti-sorosismului lui Viktor Orbán

În curând se împlinesc trei ani de la de-acum celebrul discurs al lui Viktor Orbán de la Tuș­nad, în care a lansat conceptul „de­mo­crației iliberale“, fundamentată nu în va­lorile universale ale drep­tu­rilor omului și statului de drept, ci în valorile na­țio­na­le. Mulți observatori s-au în­trebat atunci ce vrea de fapt Orbán să spună și cum ar putea, dacă ar putea, funcționa vreodată o astfel de democrație. Toată lumea suspecta însă o serioasă de­rivă autoritară a liderului un­gar, care se bucura atunci, ca și acum, de o putere cvasi-ab­solută, ca prim-ministru al unui guvern susținut de o majoritate de două treimi în parlamentul de la Budapesta. Primele semnale îngri­jo­ră­toare veniseră cu doi ani în urmă, în 2012, când Orbán a atacat frontal sepa­ra­ția puterilor în stat și sistemul de checks and balances drept un implant liberal ame­rican toxic pentru societatea ungară și, în consecință, a restrâns puterile Curții Constituționale, pe care a populat-o cu oameni fideli și a adoptat o lege privind pensionarea judecătorilor, care i-a permis să modifice componența unor curți și tri­bunale, ceea ce a afectat grav inde­pen­den­ța justiției. Rezultatul a fost că Guvernul Orbán poate să facă aproape tot ce vrea fără să se teamă de cenzura altor instituții, inclusiv să cultive clientelismul de partid și corupția, aflate la cote înalte în Ungaria. Într-un asemenea mediu politic viciat de corupție la nivel înalt și de absența me­ca­nismelor de control și echilibru, o insti­tu­ție de felul DNA nu ar putea funcționa.

În paralel, Guvernul Orbán a declanșat o campanie agresivă de suprimare a mass-me­dia independente și de subordonare a publicațiilor și posturilor de radio și tele­vi­ziune. Presa de opoziție s-a retras în me­diul online, dar Guvernul Orbán a în­cer­cat să îi ur­mă­rească și acolo, în­cer­când să impună o taxă asupra ac­ti­vi­tăților pe Internet. Aces­ta a fost însă un pas prea departe, pentru că intenția guvernului a fost în­tâm­pi­nată cu ample manifestații publice, iar Orbán s-a vă­zut nevoit să o retragă.

Asta nu înseamnă că pri­goa­na vocilor critice a în­ce­tat, pentru că Orbán a lan­sat o ofensivă împotriva ONG-urilor care monitorizează și critică acti­vitatea guvernului și deriva sa au­to­ri­ta­ră. Guvernul ungar a intrat într-un con­flict ru­șinos cu guvernul norvegian pentru mo­dul în care sunt alocate binecu­nos­cu­tele gran­turi norvegiene. Pe scurt, Orbán voia să aibă un cuvânt de spus cu privire la des­tinația banilor, dar guvernul de la Oslo nici nu voia să audă. Acest incident l-a deter­mi­nat pe Orbán să caute o mo­da­li­tate de a pune sub control activitatea so­cietății ci­vile, mai ales a ONG-urilor care primesc granturi din străinătate, și așa s-a născut le­gea adoptată la sfârșitul lunii tre­cute ca­re obligă ONG-urile care pri­mesc peste 26.000 de dolari pe an din străi­nă­ta­te să se înregistreze ca „or­ga­ni­za­ții sus­ți­nu­te din afară“. Nu chiar ca „agenți stră­ini“, ca în Rusia, dar foarte aproape. Co­mi­­sia Eu­ro­pea­nă a anunțat deja că a de­clan­șat pro­ce­dura de infringement pen­tru în­căl­­ca­rea mai multor libertăți euro­pene. Une­le din­tre aceste ONG-uri sunt fi­nan­ța­te de mi­liar­darul de origine ma­ghi­a­ră Geor­­ge So­ros, iar cea mai mare dintre aces­te or­­ga­nizații, Universitatea Central-Eu­ro­pea­nă, face obi­ectul unei legi noi a edu­ca­ției su­pe­ri­oa­re în urma căreia va fi des­fiin­țată. Aceste ac­țiuni recente îm­po­tri­va so­cie­tății civile și a CEU fac parte dintr-un răz­boi fățiș de­clanșat de Orbán împotriva lui Soros.

Recent, guvernul, care, ca orice auto­cra­ție, dispune de un aparat de propagandă re­dutabil, a declanșat o campanie cos­ti­si­toare (21 de milioane de dolari) anti-Soros și anti-UE. Ungaria a fost împânzită aproa­pe peste noapte cu afișe cu chipul miliar­darului în care li se cerea ungurilor „să nu-l lase pe Soros să râdă la urmă“ sau cu Soros în chip de păpușar al liderilor europeni. Ideea centrală a campaniei este că Soros încurajează migrația masivă a re­fugiaților din Orientul Mijlociu în Europa și că manipulează instituțiile europene și pe liderii europeni prin forța sa financiară și ONG-urile pe care le finanțează să sus­țină această politică caracterizată de Or­bán drept „sinucigașă“, pe care o con­si­de­ră o amenințare existențială la adresa Ungariei. În final, la cererea Bruxellesului, guvernul a spus că va retrage afișele, mai ales după ce antisemiții unguri au profitat de campania guvernului ca să denunțe ten­tativa ocultei evreiești de a pune stăpânire pe Ungaria. Unele dintre afișele cu chipul lui Soros au fost mâzgălite cu graffiti cu „evreu împuțit“, imagine care a făcut în­conjurul presei occidentale.

Întrebarea care rămâne este însă de ce es­te Guvernul Orbán atât de virulent îm­potriva refugiaților, principala vină pe ca­re i-o atribuie lui Soros, de ce consideră po­litica europeană o amenințare la adresa înseși existenței Ungariei? Răspunsul ține de modul în care guvernul ungar privește istoria și în care înțelege ideea de „na­țiu­ne“ maghiară și asta conduce, vă vine să credeți sau nu, la... Trianon. Potrivit inter­pretării cvasi-oficiale, greșeala istorică a conducătorilor ungari a fost să primească de-a lungul istoriei populații de refugiați (inclusiv românii) care au primit dreptul de a se stabili pe teritoriul Regatului Ma­ghiar. Trianonul ar fi, prin urmare, mo­mentul în care aceste populații ingrate au smuls câte o bucată din Ungaria cu spri­jinul Vestului și au plecat care încotro. Ca ata­re, a admite o populație largă de refu­gi­ați pe teritoriul ungar este o invitație la un al doilea Trianon. Oricine susține așa ce­va este dușmanul Ungariei, iar Soros, cu so­cietatea lui „deschisă“, este cel mai mare dușman. În concluzie, liberalismul uni­ver­sal occidental pe care în imaginarul na­țio­naliștilor ungari îl personifică Soros re­pre­zintă inamicul numărul unu al „de­mo­cra­ției naționale iliberale“ a lui Or­bán.