De același autor
Ce va spune despre România și români eventuala alegere a lui Ponta în funcția de președinte și (re)validarea democratică a PSD, expresia manifestă a cancerului corupției care macină țara din interior de 25 de ani?
O analiză a evoluției statelor din Est (Europa plus fostele republici sovietice) în sfertul de veac care s-a scurs de la prăbușirea comunismului, publicată de revista Foreign Affairs, enumeră progresele fără precedent în materie de prosperitate, nivel de trai și reforme realizate de acestea și conchide fără echivoc: „Tranziția postcomunistă nu revelează inadecvarea capitalismului liberal și disfuncțiile democrației. Mai degrabă demonstrează superioritatea și promisiunea pe care le conțin în continuare ambele“. Pentru o regiune care, așa cum avertiza fostul ministru de Externe ceh, Karel Schwarzenberg, dă dovada că a obosit de 25 de ani de democrație este o concluzie reconfortantă, menită să reamintească esența revoluțiilor din 1989.
Studiul mai constată însă că fostele state comuniste au evoluat în mod diferit și că acest lucru se datorează, pe lângă circumstanțele locale, și altor doi factori generali: ritmul adoptării reformelor și influența culturală, economică și instituțională a vecinilor ne-comuniști. Cei doi autori resping cu date statistice afirmațiile unora precum Joseph Stiglitz că tranziția graduală la economia de piață și instituții armonizate cu Vestul a fost mai puțin dureroasă și a asigurat stabilitate și creștere durabilă pe termen lung. Dimpotrivă, datele arată că tranziția în aceste țări „țestoase“ a fost mult mai dureroasă, iar performanțele ulterioare – mai slabe în mod constant. Până în ziua de azi, țările care au făcut reforme radicale repede („iepurii“), precum Polonia și Estonia, sunt campioanele regiunii, în vreme ce celelalte se află în mod constant la coadă. Al doilea factor decisiv este vecinătatea culturală și geografică. Fostele state comuniste nu au evoluat potrivit unui model „occidental“ universal, ci mai degrabă în legătură strânsă cu modelele furnizate de statele vecine ne-comuniste. Astfel, susțin autorii, statele din centrul Europei sunt modelate după chipul Germaniei sau Austriei, statele baltice – după cel scandinav, statele din Caucaz – după cel al Turciei sau Iranului, iar cele din Asia Centrală – după diverse profiluri asiatice.
Dacă aceste concluzii susținute de fapte sunt corecte, ce spune acest lucru despre România? În primul rând, că o minoritate poate avea dreptate împotriva unei majorități covârșitoare. În 1990, aproape 90% din populație a ales FSN și formațiuni-satelit ale FSN și 80% l-au ales pe Ion Iliescu, iar această alegere a fost una dezastruoasă pentru România, dat fiind că a prelungit agonia tranziției și, prin instaurarea unui sistem uriaș de corupție, a secătuit resursele care ar fi putut fi folosite pentru refacerea țării din ruina comunistă. Această alegere a fost perpetuată sub o formă sau alta în toate ciclurile electorale, în pofida evidențelor că FSN-FDSN-PDSR-PSD reprezintă cancerul „instituțional“ care parazitează și vlăguiește statul român. Dosarele retrocedărilor frauduloase de terenuri (mai ales păduri), dosarele Microsoft și EADS, precum și trocul Hrebenciuc-Șova privind imunizarea oligarhiei de stat de legea penală ar trebui să reprezinte pentru orice român dovada materială – legendara armă fumegândă – a caracterului sistematic al corupției în interiorul PSD și al pericolului național pe care îl reprezintă sistemul pesedist. Diferența fundamentală dintre PSD și ceilalți nu este că celelalte partide ar fi curate și nu ar avea corupții lor, ci că, dacă aceștia au comis acte de corupție, au făcut-o în interiorul sistemului creat de Ion Iliescu și PSD, părinții tranziției graduale la capitalism și ai jafului sistematizat prin contracte cu statul pe baze clientelare. S-ar zice, așadar, că în acest moment ar trebui să fie evident pentru orice român rațional că PSD nu mai poate fi o opțiune și că majoritatea românilor, confruntați cu evidența, vor vedea în alegerea reprezentantului PSD – Victor Ponta – în funcția de președinte un pericol mortal la adresa statului român și o vor respinge așa cum merită. Ar fi trebuit să devină clar pentru majoritate, de acum, că a-l alege pe Ponta ar fi ca și cum i-ai lua din mână cuțitul hoțului la drumul mare care te jefuiește și i-ai oferi, în schimb, pistolul.
Dar nu este nici pe departe atât de evident și, dimpotrivă, calitatea de favorit a lui Ponta nu pare să fi suferit foarte mult în urma anchetelor DNA. Or, ce spune acest lucru despre alegătorul român? Alegerea lui Ponta nu poate fi decât efectul unei orbiri generale a societății românești, similară cu cea din 1990, sau expresia unui scepticism și a unei dezamăgiri profunde care ar confirma diagnosticul oboselii de democrație. Iliescu a fost ales cu entuziasm la 20 mai 1990, având cea mai mare rată de participare înregistrată vreodată. Nu este cazul acum, când pare să domnească lehamitea. Dar un lucru se conturează cu limpezime. PSD se laudă cu un număr de membri o dată și jumătate mai mare decât predecesorul său, Partidul Comunist. În condițiile unei prezențe reduse la vot, o eventuală victorie a lui Ponta va fi victoria structurilor de partid, ceea ce va însemna că restul românilor au preferat să stea acasă și să lase Răul să triumfe. Din acest punct de vedere, victoria lui Ponta/PSD va declanșa o criză a democrației românești, pentru că va genera un regim ilegitim, în lipsa susținerii majorității tăcute. Recuperarea acestei majorități trebuie să devină prioritatea politică în anii următori, altfel România riscă să apuce ireversibil pe drumul autoritarismului de tip putinian.
Dacă pare exagerat, atunci să amintim celălalt element caracteristic celor 25 de ani de tranziție: vecinătatea. Cehia și Slovacia au primit influențe (și investiții) germane și austriece, Austria pare să fie model pentru Ungaria și Croația, prezența germană în Polonia este masivă, în vreme ce balticii au fost influențați definitoriu de Finlanda și Suedia. Bulgaria este aproape un caz-școală, fiind influențată de corupția masivă de inspirație turcească, dar și de corupția masivă, sistemul oligarhic de stat, socialismul funciar și rusofilia deșănțată ale grecilor. Dar România? România nu a avut un vecin ne-comunist care s-o influențeze decisiv. Ce-i drept, influențele central-europene sunt vizibil prezente în Transilvania și Banat (la fel și investițiile), dar nu există un model occidental care să fi inspirat și să fi influențat tranziția românească, ceea ce o face mai vulnerabilă decât celelalte la influențele din Est.
După mineriada din iunie 1990 a avut loc cel mai mare exod de creiere din istoria modernă a României. Mulți se gândesc acum să facă același lucru și să voteze cu picioarele. Înainte, însă, să se producă o a doua hemoragie ireversibilă de inteligență și resursă românească, un apel: Nu repetați uriașa eroare din 1990! Nu votați Victor Ponta!
Articol publicat de Romania libera
