De același autor
A trecut de mult vremea în care Vladimir Putin putea fi considerat un actor internațional responsabil. Invadarea Ucrainei, urmată de atacurile împotriva obiectivelor civile, de masacre precum cel de la Bucea și de amenințarea instalațiilor nucleare au dovedit în ultimele șapte luni că dictatorului de la Kremlin nu-i pasă de ordinea internațională bazată pe reguli, pe care, așa cum a afirmat în discursul de vinerea trecută, o consideră ipocrită și dictată de Occident. În aceste condiții, la întrebarea pe care comentatorii occidentali și-au pus-o în ultimele săptămâni - dacă Rusia/Putin sunt pregătiți să utilizeze arme nucleare - singurul răspuns rațional este „da”.
Pentru a pune lucrurile în perspectivă, trebuie să amintim că Putin nu își poate permite să piardă războiul din Ucraina, deși chiar asta se întâmplă. Contraofensiva ucraineană de toamnă, alimentată cu armament și muniție de Statele Unite și de aliații din Occident, a dat roade și rușii au fost împinși în retragere. Chiar în zilele în care Putin semna anexarea a patru noi regiuni ucrainene la Rusia, ucrainenii au eliberat orașul strategic Liman, punct nodal de aprovizionare și obiectiv important strategic, și au înaintat 40 de kilometri într-o zi în Herson. Forțele rusești sunt prost hrănite, insuficient echipate și demoralizate, în vreme ce ucrainenii au primit armament modern, au la dispoziție informații de calitate provenite de la serviciile occidentale și au câștigat practic războiul cibernetic. Dacă lucrurile continuă în acest ritm, forțele ruse ar fi împinse într-un orizont de timp rezonabil dincolo de graniță. Există totuși și sincope în furnizarea armamentului, altfel președintele Zelenski nu ar fi fost nevoit să sublinieze că sprijinul militar ar trebui să urmeze ritmul înaintării de pe front, dar, în general, războiul merge în favoarea Ucrainei.
Mobilizare, anexare, amenințare
Ceea ce l-a împins pe Putin cu spatele la zid. Pentru a ieși din locul strâns în care a fost închis, Putin a recurs la trei acțiuni destinate să transforme înfrângerea de pe teren în victorie. Prima este măsura mobilizării „parțiale” pe care a decretat-o și care se dovedește pe zi ce trece a fi una generală. Ideea prezentată la televizor era să fie mobilizați toți care au făcut armata la un moment dat, ceea ce ar fi însemnat aproximativ 300.000 de oameni în plus. Adevărul din spatele propagandei este că este mobilizat oricine are vârsta necesară. „Oricine” este aici un termen relativ, pentru că, pentru a nu stârni revolte în marile orașe, s-a decretat că studenții sunt excluși. Apoi, așa cum se întâmplă în orice dictatură coruptă, există numeroase categorii de excluși, de la funcționarii de stat la angajați ai companiilor de stat pe care directorii îi consideră iramplasabili, astfel încât la centrele de recrutare circulă liste paralele cu exclușii de la mobilizare. Cei care rămân să fie „moghilizați”, așa cum sună un joc de cuvinte rusesc care include cuvântul „mormânt”, sunt oameni fără niciun „spate”, fără bani să părăsească Rusia, așa cum au făcut-o deja între 200.000 și 300.000 de bărbați, fără educație, fără legături cu statul și fără pile la autorități. Cum aceștia se găsesc în număr mare în Rusia, Kremlinul speră ca mobilizarea generală să-i aducă un milion de soldați în plus, numai buni să fie trimiși drept carne de tun în Ucraina. Nu ar fi pentru prima oară când Rusia încearcă să suplinească prin număr lipsa echipamentelor și lipsa de instruire a trupelor. Deși pare că Putin dovedește forță și faptul că este dedicat victoriei, mai degrabă arată slăbiciunea și lipsa de opțiuni militare moderne.
A doua acțiune propagandistico-politică a fost anexarea a patru regiuni ucrainene - Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie - la Rusia. Oamenii Kremlinului au organizat niște parodii de referendumuri, în care opțiunea pentru alipirea la Rusia depășea 90% din așa-zisele voturi. Aceste cifre nu numai că dovedesc că e vorba despre o mascaradă, dar și că Putin a dorit ca lumea să știe că este o mascaradă și să-și arate în acest fel puterea de a face ce vrea în totală impunitate. Mai mult, în discursul rostit cu prilejul semnării actelor de anexare, a declarat că acestea vor fi pământ rusesc „pentru totdeauna”, deși, în prezent, niciuna dintre aceste patru regiuni nu se află în totalitate sub controlul Rusiei.
Putin speră că, dacă schimbă pe hârtie destinul unor părți din Ucraina, va schimba și realitatea de pe teren. El speră că odată aceste teritorii declarate parte „indivizibilă” a Rusiei, ucrainenii se vor abține să le atace de teama unor represalii pe scară largă și, dacă nu, atunci măcar va convinge Vestul să nu mai furnizeze armament și muniție ucrainenilor. Până acum, occidentalii au refuzat să ofere Ucrainei arme cu care aceasta să poată ataca ținte de pe teritoriul Rusiei, iar pariul lui Putin pare să fie că din momentul în care cele patru regiuni au fost declarate parte din Rusia, Vestul își va menține refuzul. Evident, ceea ce trebuie să facă Occidentul, cu Statele Unite în frunte, este să ignore complet butaforia referendumurilor și a pretinsei anexări și să înarmeze și mai mult, și mai bine Ucraina, pentru a o susține în încercările de a elibera în primul rând teritoriile ocupate. Lumea civilizată nu poate să asiste pasiv cum Rusia calcă în picioare toate legile și regulile internaționale și o mai și sfidează pe deasupra. De aceea, probabil că Statele Unite și aliații nu vor ceda șantajului Kremlinului și vor continua să susțină forțele ucrainene.
În al treilea rând, Putin continuă să facă aluzii cât mai străvezii la utilizarea armelor nucleare. A făcut-o în urmă cu o săptămână, când a declarat că Rusia este dispusă să își apere teritoriul cu toate mijloacele care îi stau la dispoziție, și a avertizat că „aceasta nu este o cacealma”, și a făcut-o și în discursul sus-amintit în care a susținut nici mai mult, nici mai puțin că prin bombele de la Hiroșima și Nagasaki, „Statele Unite au stabilit un precedent”. Concluzia ar fi că odată stabilit precedentul, Rusia este îndreptățită să folosească la rândul ei arma nucleară. Este o schimbare majoră de ton, cu implicații grave, având în vedere că nimeni, niciodată, nu a îndrăznit măcar să se refere la Al Doilea Război Mondial ca la „un precedent”.
Lucrurile par și mai serioase acum, după anexarea teritoriilor ucrainene, care în virtutea faptului că au fost declarate prin „fiat” rusești, Putin ar putea invoca apărarea „patriei-mamă” pentru a lansa un atac nuclear împotriva forțelor ucrainene sau împotriva celor care îi ajută.
Cum poate răspunde Occidentul șantajului nuclear
Această formă de șantaj nu poate fi acceptată, dar deși pare elementar, s-ar putea să nu le pară tuturor astfel. Pentru Putin, șantajul nuclear este privit și ca o modalitate de a crea diviziuni între statele vestice, între Statele Unite și europeni, și chiar între europenii care posedă arme nucleare și ceilalți. Nimic nu i-ar plăcea mai mult lui Putin decât să spargă unitatea Vestului. Pe de altă parte, Rusia a demonstrat că întotdeauna alege să înainteze atunci când nu întâmpină rezistență, iar Putin însuși a demonstrat că alege escaladarea în locul detensionării. De aceea trebuie să ne așteptăm ca în următoarele săptămâni și luni rușii să facă diverse manevre și mutări într-o coregrafie a escaladării nucleare care să pună Occidentul în defensivă. Acest lucru nu trebuie să se întâmple. Numai atunci când Vestul a răspuns agresiv amenințărilor iresponsabile ale Rusiei/URSS, Kremlinul a făcut pasul în spate. Același lucru trebuie să se întâmple și de această dată, chiar dacă vor exista unele guverne nemulțumite. Cum am amintit, Putin nu mai poate fi considerat un actor internațional responsabil și, prin urmare, oricărei demonstrații de forță a Moscovei trebuie să i se răspundă cu o mutare de aceeași putere. Că ne convine sau nu, unul dintre aceste mijloace agresive de descurajare ar putea fi transferul arsenalului nuclear occidental aproape de granițele Rusiei. Nici măcar nu este nevoie ca NATO să facă acest lucru ca alianță, este suficient s-o facă Statele Unite. De aceea, desfășurarea de rachete nucleare în Europa Centrală și de Est, inclusiv în România, ar putea fi una dintre cele mai eficiente acțiuni de control și descurajare a unui dictator paranoic, care pare acum de necontrolat. //
