Opoziția a capitulat în fața tiraniei majorității

Avem parte de o opoziție întoarsă către sine, care nu operează sub imperiul momentului, fiind decuplată de la urgența și prioritățile politice reale.

Cristian Campeanu 31.10.2017

De același autor

 

Nu există miză politică mai mare acum pen­tru România decât independența jus­ti­ției. Dacă Dragnea, Tăriceanu și ma­jo­ri­ta­tea PSD/ALDE vor reuși să își impună le­gi­le justiției care asigură sub­or­donarea politică aproa­pe directă a parchetelor și ins­tituie - prin introducerea răspunderii materiale a ma­gistraților, pe de o parte, și crearea unui parchet spe­cial pentru magistrați, pe de alta - un control in­di­rect asupra instanțelor de judecată, regimul politic în România va fi alterat în pro­funzime, în sensul în care, chiar de anul viitor, România va deveni o „democrație controlată“ ca Rusia lui Putin sau o „de­mo­crație iliberală“ ca Ungaria lui Orbán.

 

Domnii Dragnea, Tăriceanu și echipa, in­cluzându-l aici și pe ministrul Tudorel Toa­der, știu foarte bine ce se pregătesc să fa­că și știu, de asemenea, că au o fereastră mi­că de oportunitate în care pot da aceas­tă lovitură mortală României liberale. Gra­ba în destructurarea ultimelor rămășițe ale echilibrului puterilor în stat și domniei legii este dublată de o grabă la fel de mare de a obține controlul asupra unei părți cât mai mari din economie, pentru că degea­ba controlezi instituțiile, dacă nu con­tro­lezi resursele. Pretinsele majorări de ve­ni­turi ale populației au menirea să ascundă măsurile cu adevărat importante de tre­ce­re sub control politic a piețelor. La capătul acestui proces fulgerător de restaurație, Ro­­mânia va deveni încă una dintre au­to­cra­țiile eșuate din Estul Europei.

 

Ai zice că, în fața acestui pericol real și vi­zibil, opoziția va fi stăpânită, simetric, de ace­lași sentiment al ur­gen­ței, în sens opus, și că ac­ționează credibil și decis pen­tru blocarea de­mer­su­rilor distructive ale puterii. Salvgardarea in­de­pendenței justiției, a sta­tu­lui de drept, precum și a li­bertăților fundamentale po­litice și eco­nomice ar tre­bui să fie prioritatea zero a partidelor din opoziție și, ca atare, ar trebui să îi ve­dem pe reprezentanții aces­tora denunțând în fiecare zi abuzul și ini­țiind acțiuni politice de stăvilire a tă­vă­lu­gu­lui autoritarist. În schimb, avem par­te de o opoziție întoarsă către sine, care nu operează sub imperiul momentului, fi­ind decuplată de la urgența și prioritățile po­litice reale, aflată într-un proces sinu­ci­gaș, ceea ce vechii greci numeau ompha­lo­skepsis: contemplarea propriului ombilic.

 

Grupurile care aveau cele mai bune pre­mise să formeze o opoziție autentică și con­sistentă la începutul anului erau USR și gruparea din jurul lui Dacian Cioloș, de­venită ulterior Platforma 100. Opoziția nu este un titlu, o insignă pe care o porți, ci o muncă adesea lipsită de strălucire dusă pe holurile fetide ale Legislativului și ad­mi­nistrației, care îți oferă însă informațiile relevante, consistență și, în cele din ur­mă, credibilitate și forță. De exemplu, cea mai puternică armă oferită opoziției re­cent a fost Raportul lui Vlad Voiculescu des­pre situația post-Colectiv, dar, previ­zi­bil, nu a fost folosită. Oamenii lui Cioloș ști­au ce lăsaseră în urmă și puteau, având referențial, să sancționeze fiecare derapaj al PSD/ALDE din prima zi de guvernare. Nu au făcut-o. În schimb, s-au concentrat asupra genezei proprii, pe care o tot mo­șesc la nesfârșit, și astfel am aflat că un­deva, spre vara anului viitor, vor ieși pe piață cu un partid alternativă. Dar până în vara lui 2018 va fi prea târziu. Membrii Plat­formei lui Cioloș ar fi trebuit să de­nunțe la fiecare pas deriva autoritaristă. Nu au făcut-o și până la data când vor ieși pe piață vor fi devenit irelevanți.

 

USR avea suficienți oameni în parlament ca să urmărească pas cu pas legislația abu­zivă și să o denunțe prompt. Strategiei tras­parente de torpilare pe cale legislativă a statului de drept, USR trebuia să-i opună propria strategie de contracarare a mașinăriei de vot a majorității. Bunăoară, USR nu ar fi trebuit să gireze niciodată prin prezență marea mascaradă a „co­mi­siilor de anchetă parlamentară“, al căror unic scop este să valideze ficțiunea „sta­tului paralel“ și să delegitimeze DNA și ju­decătorii independenți. USR nu a avut nicio strategie, pentru că de un an își caută o identitate în afara lui Nicușor Dan, personaj suficient de narcisist încât să dis­trugă întreaga construcție, dacă nu o con­duce. USR și-a ales sâmbătă un preșe­dinte, în persoana lui Dan Barna, care a pro­mis că în sfârșit USR este gata să facă opoziție. Ce se va întâmpla de fapt? Sub pre­textul unor nereguli – reale sau nu, este irelevant - în alegerea delegaților de la București, 16 parlamentari și o serie de lideri de filială au contestat legitimitatea congresului, iar Nicușor Dan aproape că a proclamat că își face propriul partid. USR se va dezmembra înainte de a se fi născut. Cât despre PNL, cu câteva excepții nota­bi­le, cum este Florin Câțu, partidul se com­por­tă ca și cum locul lor este mai degrabă alături de Tăriceanu, iar asaltul PSD/ALDE asupra statului liberal este mai degrabă dezirabil și binevenit.

 

România se confruntă cu un viitor în care ti­rania majorității va impune domnia ar­bi­trariului, a corupției generalizate și a im­punității unei oligarhii validate de alegeri controlate și manipulate. În fața acestui vii­tor, opoziția politică a capitulat. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22