Pace, în termenii Moscovei

Ucraina a acceptat marțea trecută propunerea americană de încetare a focului pentru 30 de zile, în schimbul reluării ajutorului militar american și a schimbului de informații sensibile cu Statele Unite. Acest suport pentru un armistițiu este ilustrativ pentru modul în care se desfășoară și se vor desfășura aceste negocieri de pace neobișnuite. Mai întâi, președintele Donald Trump a arătat de fiecare dată că înghite propaganda rusească pe nemestecate, pe care apoi o regurgitează pe post de fapte indiscutabile. Așa s-a întâmplat cel mai recent cu afirmația lui Vladimir Putin că forțele ucrainene din regiunea Kursk sunt încercuite și că nu au altă soluție decât să se predea sau să moară. Trump a preluat fără să se consulte cu ucrainenii și fără să verifice din surse proprii aceste așa-zise informații și a declarat că l-a rugat pe Putin să cruțe viețile soldaților ucraineni prinși în pretinsa încercuire. Mai târziu, comandanții militari ucraineni au negat că ar avea forțe încercuite, au recunoscut că se află în retragere, dar nu sunt încercuite. Mai târziu, analiștii militari, inclusiv analiști ruși care susțin războiul, au apreciat că nu au existat niciun fel de mișcări de trupe care să sugereze o încercuire. A fost o dezinformare de război venită de la cel mai înalt nivel, pe care Trump a preluat-o fără să o pună la îndoială și fără să gândească.

De ce este important acest episod? Pentru că a arătat că Trump este dispus să accepte tot ce îi vinde amicul său Putin fără discuție, în timp ce va supune Ucraina la presiuni pentru a accepta voința Kremlinului. Numai după ce ucrainenii au acceptat armistițiul de 30 de zile a fost reluat ajutorul militar. Negocierile încep de pe poziții asimetrice, în care Moscova nu poate fi supusă unor presiuni semnificative, cu excepția înăspririi sancțiunilor, în timp ce Ucraina se află constant sub amenințarea de a fi pedepsită de America lui Trump dacă nu se supune termenilor fixați de ruși. Asta dacă negocierile vor mai continua dincolo de această încetare a focului, care pare să fie singurul obiectiv pe care și l-a fixat Trump, pentru a se putea lăuda că a adus pace în Ucraina. Mai departe, când vine vorba de negocieri pentru o pace stabilă, care să garanteze o Ucraină liberă și suverană în cadrul unor granițe care să poată fi apărate, actuala Casă Albă și actuala diplomație americană nu par să se fi gândit.

 Un „deal” la mâna lui Putin

 Nici măcar armistițiul nu este o afacere încheiată, un „deal” așa cum îi place „marelui dealmaker” să spună. După două zile de la anunțul de la Jeddah, Putin a declarat într-o conferință de presă că este de acord „în principiu” cu un acord de încetare a focului, dar că rămân multe întrebări al căror răspuns înseamnă tot atâtea condiții pe care Kremlinul le pune înainte de a-l accepta: „Cum vor fi folosite aceste 30 de zile? Ca Ucraina să mobilizeze mai mulți soldați? Să se reînarmeze? Să antreneze mai mulți oameni? Sau nimic din toate astea? Și apoi o altă întrebare: Cum va fi controlat (armistițiul)? Cine va da ordinul de încetare a luptelor? Cu ce cost? Cine va decide cine a încălcat o posibilă încetare a frontului pe lungimea (unui front) de 2000 de kilometri? Cine va asigura poliția armistițiului?” La Kiev, președintele Volodimir Zelenski a declarat că Putin nu spune „nu” direct, dar practic pregătește o respingere. Președintele ucrainean s-ar putea însă să se înșele. Putin vrea mai degrabă să obțină cele mai bune condiții pentru Rusia și cele mai proaste și mai împovărătoare pentru Ucraina. Un acord de încetare a focului ar trebui „să conducă la o pace durabilă și la îndepărtarea cauzelor fundamentale ale acestei crize”, a declarat Putin. Printre așa-zisele „cauze fundamentale” se numără, pe lângă împiedicarea Ucrainei de a deveni vreodată membră a NATO (o chestiune cu care ucrainenii par să se fi împăcat în discuțiile cu americanii), „demilitarizarea” și „denazificarea”, adică înlocuirea actualului regim democratic cu un guvern-marionetă controlat de Moscova. Putin putea insista în discuția telefonică pe care urma să o aibă marți cu Trump asupra necesității organizării de alegeri în Ucraina chiar și pe timp de război, o propunere care ar fi primită cu entuziasm de Trump, care îl detestă pe Zelenski. Tiranul de la Kremlin pare destul de încrezător că Rusia poate manipula aceste eventuale alegeri în favoarea sa.

 În interesul Rusiei

 Pe de altă parte, Kremlinul are mai multe lucruri de câștigat din instituirea unei încetări a focului decât Ucraina. Mai întâi, Rusia ar avea posibilitatea să își refacă forțele, de vreme ce capacitățile sale de recrutare de personal nou și de producție de armament le depășesc pe cele ucrainene. Apoi, rușii vor semna un acord abia după ce îi vor fi împins pe ucraineni afară din regiunea Kursk, unde aceștia din urmă se află în retragere, ceea ce va îngropa definitiv ideea Kievului despre un eventual schimb de teritorii. În al treilea rând, Rusia va bloca orice garanții de securitate pentru Ucraina pe timpul negocierilor de pace, amenințând cu retragerea din acordul de armistițiu, prevenind în acest fel desfășurarea de forțe de menținere a păcii europene pe teritoriul Ucrainei. În sfârșit, angajându-se într-un acord propus de americani, rușii speră să deschidă calea către negocieri directe cu Statele Unite, care să lase Ucraina în poziția nefericită de a accepta tot ce i se dictează, dar mai ales care să abordeze direct chestiunea reducerii sau ridicării sancțiunilor, o opțiune la care Trump s-a arătat, ca de obicei, deschis. Și, după ce va fi obținut toate acestea, este foarte posibil ca Putin să reia războiul în propriii termeni, lăsând America să se întrebe unde a greșit.

 O nouă Yalta?

 Asta, bineînțeles, dacă scopurile Kremlinului nu depășesc în ambiție granițele Ucrainei, ceea ce, știindu-i pe ruși, este foarte probabil. Ucraina ar putea fi doar o etapă în marele joc geopolitic al Kremlinului, al cărui ultim scop pare să fie ocuparea unui loc printre marile puteri economice și militare ale lumii, care mai includ Statele Unite și China, și constituirea unei sfere de influență proprie. Europa, mai exact Uniunea Europeană, deși este o mare putere economică, nu este însă și una militară, motiv pentru care nu poate proiecta forță în afara propriilor granițe. Pentru ruși, tranșarea problemei ucrainene în doi, între Rusia și Statele Unite, este de importanță crucială, pentru că odată realizată o împărțire a Ucrainei pe deasupra capului Kievului, discuția poate fi reluată la un nivel mai larg, bunăoară cu privire la estul Europei, la fostul spațiu sovietic, la Asia și așa mai departe, până la luarea în discuție a unei noi arhitecturi de securitate a Europei care să convină Rusiei și altor zone ale globului, cu sau fără China. Obsesiile lui Putin au fost, dintotdeauna, revenirea Rusiei la statutul de mare putere și reîmpărțirea lumii după modelul secolului al XIX-lea în sfere de influență. Un joc de sumă zero, în care câștigul unuia reprezintă pierderea celuilalt. Pentru Putin, relațiile internaționale nu au sens dacă nu sunt relații de putere, iar cel care are puterea cea mai mare trebuie să obțină câștigul. Nu ar fi de mirare, bunăoară, ca Moscova să revină asupra pretențiilor formulate în 2021 privind retragerea NATO în cadrul granițelor din 1997, ceea ce ar lăsa statele central și est-europene în afara umbrelei de securitate a Alianței și, de facto, în sfera de influență a Rusiei.

Această viziune a Moscovei nu este nouă și este destul de bine cunoscută. Ceea ce este nou este că Putin a găsit un partener entuziast în persoana lui Donald Trump. De când a venit la putere, Trump a dat nenumărate semnale că și el, la rândul lui, vede relațiile cu prietenii și inamicii în termeni de putere. Trump a devenit marioneta lui Putin, care îl joacă de sfori cum dorește, dar se rățoiește la aliații din Europa sau Canada ca și cum s-ar aștepta nu la prietenie, ci la vasalitate. Politica de impunere de taxe vamale, precum și modificările pe care le-a adus și le va mai aduce politicilor militare au această unică trăsătură, că sunt relații de putere. Inclusiv ideea de a se concentra mai mult asupra emisferei vestice decât, de exemplu, asupra Europei reprezintă tot o tentativă de a crea sfere de influență. Într-o astfel de lume împărțită ca un tort, cu conflicte la marginile disputate ale imperiilor, nu va mai fi loc pentru organizații multilaterale, fie ele ONU, NATO sau UE. Visul lui Trump de a face America măreață din nou presupune eliberarea de tratate constrângătoare și de rolul de polițist al ordinii mondiale liberale și îmbrățișarea, în schimb, a puterii ca unică sursă de legitimitate într-o lume divizată și conflictuală, în care dreptul celui mai tare este unica sursă a justiției globale. //