Pentru ce-i trebuie lui Dagnea rezerva de aur?

Există o explicație simplă și pe înțelesul tuturor pentru motivele pentru care țările preferă să își țină aurul în locuri precum Bank of England ori Federal Reserve din New York, în locul unor gropi bine ascunse în pământul patriei. Tezauriza­rea este, în esență, antieconomică. Banii nu se țin la saltea, se pun în circulație pentru a produce mai mulți bani, măcar sub forma depozitelor bancare, dacă nu prin alte investiții. Tezaurizarea generează cos­turi, nu venituri. Pe de altă parte, din prudență, din responsabilitate față de cetate, statele fac rezerve. Așa cum fac rezerve de grâu sau de petrol, așa fac și rezerve de valute internaționale și de aur pentru vremuri cu adevărat grele. Până și cele mai sigure state din lume au rezerve de aur pentru zile negre. De fapt, cea mai sigură țară din lume și emitent de monedă de rezervă - Statele Unite - are și cele mai mari rezerve de aur. Chiar și atunci când ești cea mai mare putere militară a lumii și tipărești dolari, puțină prudență cântărind peste opt mii de tone de aur tot e bună.

Dar ce faci când nu ești Statele Unite, dar ești nevoit să blochezi o mare parte a avuției în rezerve? Cum poți totuși să obții un avantaj dintr-o activitate (tezaurizarea) care nu îți oferă niciunul? Răspunsul ingenios pe care lumea civilizată l-a găsit este că faci rezervele cât mai vizibile. Cu cât demonstrezi cât mai multor actori că deții valori certificate, măsurabile după standarde universal acceptate, care pot fi schimbate în timp foarte scurt la nevoie, cu atât beneficiezi de mai multă credibilitate din partea partenerilor externi, privați sau de stat, și cu atât poți să te afirmi tu însuți cu mai multă ușurință și legitimitate ca actor pe diverse piețe. Sau, ca să preiau metafora bijuteriilor folosită de Vâlcov, cel mai bun lucru este să le depozitezi la o bancă de prestigiu, dar nu înainte de a le trece în cataloage internaționale, pentru ca toate casele de licitație și băncile să afle despre ele, astfel încât, atunci când mergi la o bancă să ceri un împrumut, bancherul să știe că stă de vorbă cu omul care deține diamantul X și să-ți ofere banii cu mulțumiri. Numai borfașii cred că bijuteriile se țin în beci, iar tablourile se țin în pereți, nu pe pereți pentru a fi văzute și apreciate în mai multe sensuri decât cel artistic. În concluzie, cu cât mai mare vizibilitatea, cu atât mai mare credibilitatea posesorului. Și cu cât ești mai credibil, cu atât ești mai „în rândul lumii“, ești „de-al nostru“, „de încredere“.

Atunci când, dintr-o dată, fără un motiv cel puțin credibil darămite serios, decizi prin lege să aduci acasă aurul de la Banca Angliei nu faci altceva decât să transformi o valoare vizibilă, ușor de evaluat și, ca atare, credibilă, în ceva invizibil, greu de măsurat la standarde acceptabile și, ca atare, suspect. Proiectul de lege al lui Dragnea și Nicolae exact asta face. Transformă, printr-o prestidigitație legislativă, ceva vizibil și măsurabil în ceva invizibil și greu de măsurat.

Întrebarea este de ce ar face niște lideri politici un lucru atât de evident prostesc și dăunător țării, mai ales într-un moment în care economia românească se află, ca să rămânem în terminologie, în deficit de credibilitate, în nici un caz de excedent, așa cum trâmbițează propaganda PSD. Într-un gest fără precedent, agenția de rating Standard&Poor’s a acceptat să amâne cu două săptămâni estimarea perspectivei economiei și să nu o declare negativă doar pentru că guvernul a promis că va modifica Ordonanța 114. Perspectivă negativă înseamnă că următorul rating aplicat emisiunilor românești de obligațiuni pe piața internațională ar fi „junk“, adică „lipsit de credibilitate, cu risc foarte mare de investiție“.

Or, legea privind repatrierea aurului nu ar face decât să adâncească această gaură de credibilitate în care guvernul a aruncat economia. Și atunci, de ce ar face Dragnea în mod deliberat și mai mult rău în momentul cel mai prost ales? Economiștii se feresc să facă speculații și să răspundă direct la întrebarea „Ce vrea Dragnea să facă de fapt cu aurul?“, dar avertizează împotriva „operațiunilor cu risc mare“. Ce operațiuni, nu vrea să precizeze nimeni, dar, fiind vorba de un aur invizibil, există temerea că șefii PSD ar putea încerca să facă operațiuni desfășurate sub radarul internațional pentru a-și satisface propriile nevoi politice interne.

Faptul că rezerva de aur este în administrarea BNR nu va fi o piedică pentru ei. Au întotdeauna la îndemână arma ordonanței de urgență, inclusiv pentru a modifica statutul BNR. Important este că, indiferent cum ar avea de gând să folosească această rezervă, drept colateral pentru operațiuni financiare cu risc crescut, pentru împrumuturi din surse „alternative“ de la periferia sistemului internațional sau, pur și simplu, să vândă părți din rezervă pentru a-și acoperi găurile (Comisia Europeană estimează un deficit bugetar de 3,4% în acest an și de 4,7% anul viitor) - toate vor fi afaceri proaste, din care România va pierde inevitabil. Afacerile bune se fac la vedere. În penum­bră, la adăpostul nopții, ca hoții, se fac șmenuri.

Asta dacă nu cumva Traian Băsescu are dreptate și Dragnea se pregătește cu adevărat să instaureze dictatura. Dar nici ca dictator aurul nu i-ar folosi decât dacă l-ar vinde în Est. Oricum, repatrierea aurului ar fi încă unul din actele prin care puterea PSD s-ar îndepărta și mai mult de bunele practici internaționale și de Occident.