De același autor
După 12 ani de corupție, clientelism și de confiscare a administrației Capitalei de clanuri politice și grupuri de interese sub mandatele succesive ale lui Oprescu și Firea, s-ar zice că Bucureștiul este pregătit pentru o schimbare politică masivă la nivelul consiliilor și la vârful administrației, cu atât mai mult cu cât nimic nu pare să funcționeze în Capitală. Orașul este înecat în trafic, blocat de tot felul de șantiere care se deschid și nu se mai închid, rețeaua de termoficare se strică zilnic în câte un colț al orașului, lăsând cartiere mari în frig, apa se oprește și transportul public merge prost. Poluarea este la cote dincolo de alarmă și nimeni nu pare capabil să ne spună de ce, iar primărița ne trimite să plecăm din București, dacă nu ne convine. Numai angajații tot mai numeroși și mai bine plătiți ai primăriei și ai companiilor acesteia, majoritatea lor fideli clanului Voluntari, Firea, Pandele & asociații, par să prospere, în timp ce bucureșteanul îndură și înjură printre dinți. Dar dacă Bucureștiul este pregătit de schimbare, acest lucru nu înseamnă și că schimbarea se va produce automat. Ea depinde de cât de înțelept vor juca partidele de opoziție, în primul rând PNL și USR-PLUS.
Firea și PSD contează pe trei lucruri: alegeri într-un singur tur de scrutin, prezență mică, la un nivel apropiat de cel din 2016 (33%) și același electorat foarte imobil și foarte stabil, format în majoritate din femei și persoane de peste 60 de ani. Acum patru ani, toate aceste circumstanțe i-au adus Gabrielei Firea 246.500 de voturi, suficient să-i asigure un scor de 44% și locul întâi. Dacă vreunul dintre acești factori se schimbă, Firea are probleme. Dacă guvernul își asumă răspunderea pentru alegeri în două tururi și rezistă moțiunii de cenzură, iar Curtea Constituțională nu trântește legea, atunci Firea pierde alegerile indiferent cu cine intră în turul al doilea, candidat PNL sau USR-PLUS. Dacă se menține un singur tur și se prezintă un număr mai mare de alegători la vot (eventual, și la anticipate) și, implicit, structura electoratului se modifică, atunci Firea va pierde cu siguranță în fața unui candidat unic al opoziției, dar păstrează șanse dacă PNL, USR și PLUS își împart voturile. Opțiunile Gabrielei Firea și ale PSD sunt clare: să se lupte pentru alegeri într-un singur tur, să dezbine opoziția și să descurajeze participarea la scrutin.
Dincolo, la opoziție, calculele sunt mai complicate. Președintele Iohannis le-a cerut deschis liberalilor să vină cu un candidat propriu la Primăria Generală și ultimele știri pe surse susțin că partidul vrea să testeze patru potențial candidați, printre care nu s-ar număra însă și Ludovic Orban. Problema este că sunt atât de multe necunoscute în acest moment, încât e greu de determinat pe ce se bazează liberalii atunci când își fac calculele. Planul lor, cel puțin așa cum l-au prezentat câțiva dintre lideri, este să regleze calendarul alegerilor anticipate astfel încât acestea să se suprapună cu localele. Să presupunem că toate jocurile le vor ieși, că moțiunea de cenzură va trece, că vor urma două guverne care vor eșua consecutiv și că vom avea anticipate fie la sfârșitul lunii mai, fie la mijlocul lui iunie. Să mai presupunem că liberalii vor obține cel mai mare număr de voturi. În acest caz, speranța lor la locale, care s-ar desfășura într-un singur tur, este să împrumute din forța politică a votului la generale și să câștige Bucureștiul. Este însă un calcul riscant. Dacă alegerile de anul trecut sunt o indicație bună, atunci este probabil ca un candidat USR-PLUS (presupunând că formațiunile vor conveni asupra unui singur candidat, între Nicușor Dan și Vlad Voiculescu) să fie mai bine plasat decât candidatul PNL la câștigarea alegerilor în Capitală. O prestație solidă a USR-PLUS la locale ar însemna automat una solidă la generale și, prin urmare, o poziție privilegiată la negocierea viitoarei majorități parlamentare. Există, de asemenea, un risc mic, dar există, ca Firea să reușească să-și păstreze un avantaj minim. În caz de alegeri într-un singur tur, un avantaj minim este însă suficient. Iar o victorie la parlamentare care nu este dublată de o victorie masivă la locale nu va duce la obiectivul de a îndepărta PSD de la putere.
Dacă nu le ies manevrele și vom avea alegeri la termen și dacă vom avea alegeri într-un singur tur, PNL intră în competiția electorală șubrezit de eșec. Scopul PNL ar putea fi să meargă singur și să acumuleze cât mai multe primării și consilii județene indiferent cât de bine ar performa PSD, chiar cu riscul de a pierde Bucureștiul și semnalul puternic pe care îl dă Bucureștiul în perspectiva alegerilor generale. În acest caz, PNL se va face vinovat de supraviețuirea PSD. Dacă însă scopul este cel fixat de președintele Iohannis – scoaterea PSD din joc poate pentru totdeauna –, atunci PNL și USR-PLUS vor trebui să negocieze o alianță la locale. La București, obiectul negocierii trebuie să fie Primăria Generală versus primăriile de sector. Atât PNL, cât și USR-PLUS trebuie să se arate dispuse să-și cedeze unii altora poziții importante, dacă doresc să dea lovitura de grație PSD. Miza Bucureștiului este mare și nimeni nu va ierta partidele de opoziție, dacă vor juca la cacealma, în speranța iluzorie că vor lua singure potul. //