Poliția, o mlaștină pe care nimeni nu vrea să o asaneze

Domnul prim-ministru Cîțu a declarat în urmă cu câteva zile că situația din Poliție s-a fosilizat în ultimii 30 de ani, că românii nu mai acceptă și că e necesară o reformă „din temelii”. De acord. Ministru Bode, care prin incompetență și inadecvare este un candidat la legendă alături de celălalt ministru de interne PNL, Marcel Vela, a propus drept măsuri de reformă angajarea a 30.000 de oameni pentru a acoperi pierderile din sistem din ultimii cinci ani și organizarea de concursuri „de sus până jos” pentru ocuparea diverselor posturi. Ambele „măsuri de reformă” sunt niște tâmpenii de mari proporții care au drept menire uciderea în fașă a oricărei reforme.

În ceea ce privește personalul, în Ministerul de Interne trebuie disponibilizați oameni, nu angajați unii noi. Pentru a stabiliza sistemul este nevoie de o analiză a actualei structuri a MI, de o subțiere a rândurilor acesteia și de o rafinare a lor în sensul acumulării de competență. A se slăbi cu vaietele că au un volum de muncă foarte mare și că nu mai fac față. La sporurile pe care le iau și având în vedere faptul că se pensionează la 45 de ani cu pensie specială și se vaccinează la „esențiali”, ar face bine să muncească pe rupte și să-și merite banii.

Cât despre „concursurile de sus până jos”, la ce bun să faci concursuri dacă sistemul este putred și corupt de sus până jos? Ceea ce vei obține vor fi polițiști incompetenți și corupți ca negociatorul din Bacău, care a ajuns „ofițer tactic” SAS după ce și-a luat o diplomă în Drept la învățământ la distanță la Sibiu. Nici un student la ID nu învață cu adevărat niciodată nimic dacă nu merge la cursuri și seminarii, iar examenele sunt de formă, la fel cum e și examenul de licență. Praf în ochi. Rezultatul s-a văzut la Onești, unde negociatorul a negociat până când doi ostatici au fost ciopârțiți cu un cuțit.

Concedierile pot sau ar trebui să înceapă cu instituțiile de formare profesională de sus, de la Academia de Poliție, până jos, la școlile de subofițeri sau cum se mai cheamă ele zilele astea.

Investigațiile Emiliei Șercan au dovedit că la vârful formării profesionale a polițiștilor, sistemul e caracterizat de fraudă academică și de corupție. Academia de Poliție este, așadar, complet inutilă în această formă. Aceasta ar trebui să fie prima reformă esențială. La capătul ei, polițistul trebuie să fie capabil să demonstreze în cadrul unor teste că știe ce face, nu că râde ca prostul când oamenii sunt legați cu cuțitul la gât. Misiunea polițistului nu e să râdă ca prostul. După cum nu e să abuzeze cetățenii. Cazurile de răpire, tortură și abuz de la Secția 16 din București nu trebuie tratate ca un caz special, ci ca un sindrom generalizat. De altfel, declanșarea reformei trebuie să suspende prezumția de competență. Orice cod nou de conduită va trebui să plece de la prezumția că polițistul este potențial incompetent, posibil autor de abuzuri și înclinat la corupție și infracționalitate. Dacă vrei să beneficiezi de privilegii, ar trebui să fii un model de conduită. Din acest punct de vedere, politica față de abuzurile asupra cetățenilor trebuie să fie una de toleranță zero. Nu mai aștepți condamnarea în instanță, îl/o acuzi de comportament lipsit de etică și îi desfaci contractul de muncă. Această politică zero este cu atât mai necesară, cu cât în ultimii ani, mai exact din mandatul doamnei Carmen Dan, orice cetățean care a avut de-a face cu poliția a putut observa o creștere a brutalității și violenței comportamentului angajaților MI, care s-a manifestat „plenar” pe 10 august 2018. Îngroparea acelui dosar la DIICOT este o dovadă că se trece peste abuz într-un mod care ar trebui să fie inacceptabil într-o societate liberă.

Pentru că am ajuns aici, ar trebui să examinăm puțin activitatea parchetelor. În ultimii trei ani, DNA a trimis în judecată 18 sau 19 polițiști pe an. De la DIICOT, care nu ține o astfel de evidență, aflăm din când în când, destul de rar, că polițiștii sunt implicați în trafic de droguri, de persoane sau de contrabandă. Este limpede că aceste acțiuni timide ale procurorilor nu acoperă dimensiunea fenomenului. Nu susțin că ar trebui înființată o secție specială – orice om de bună-credință a văzut că SIIJ e o structură de protejare a corupției din Justiție – dar poate o direcție comună DNA-DIICOT de anchetă a infracțiunilor angajaților din Interne n-ar fi o ideea chiar atât de rea. Ce-i drept, atât DNA, care a îngropat un dosar perfect viabil, cel al Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI), cât și DIICOT, care a îngropat dosarul „10 august”, nu ne oferă motive să fim optimiști.

Apropo de DIPI, aici s-au scăpat cu totul lucrurile de sub control, încât nu mai știi dacă DIPI este brațul înarmat al partidului care controlează MAI, o organizație care oferă servicii de consum de droguri sau un bordel unde se cheltuiesc banii pentru petreceri de lux în stil Playboy. Doi și un sfert ar trebui desființată și reînființată și pusă sub un control de transparență în ce privește cheltuirea banilor publici. În sfârșit, depolitizarea trebuie să aibă în vedere, pe lângă DIPI, și sindicatele, devenite un fel de organizații legale de racketeering cu protecție politică.

Aceste reforme și multe altele nu pot fi făcute decât de liderii politici cu responsabilitate. Bode joacă în tabăra adversă. Sarcina revine uluiprim-ministrului. //