De același autor
Pe la televiziunile de propagandă se spunea duminică seara că rezultatele alegerilor se explică prin faptul că s-ar fi votat împotriva unui singur om, Liviu Dragnea. Această apreciere ar fi adevărată dacă am accepta că oamenii au votat în logica electorală lui Dragnea. Ceea ce vreau să spun este că liderul PSD a sacrificat campania partidului la europarlamentare pentru a-și face campanie personală cu scopul de a-și anunța candidatura la prezidențiale. Pentru el, campania aceasta trebuia să fie rampa care să-l lanseze pe traiectoria spre Cotroceni. În acest scop a vorbit neîncetat și exclusiv despre inițiativele sale din agricultură ca marcă a succesului personal și s-a concentrat asupra lui Klaus Iohannis pe care l-a identificat drept singurul său inamic în pregătirea marii confruntări pe care o anticipa. Dragnea a făcut în așa fel ca aceste alegeri să fie în primul rând o confruntare între el însuși și Iohannis.
Nu numai că a pierdut masiv, dar și umilitor. Iohannis a câștigat referendumul într-o manieră zdrobitoare și l-a forțat pe Dragnea să se declare „un susținător al temelor referendumului”, o proverbială broască râioasă pe care a trebuit să o înghită mințind cum îi este felul. Mai important însă, a fost faptul că eșecul l-a forțat să renunțe public la candidatura la prezidențiale și să arunce în discuție în disperare de cauză numele Gabrielei Firea pentru a menține iluzia că încă deține controlul asupra marilor decizii politice din partid. Refuzul prompt al primarului general, ca și reacția unor baroni, a demonstrat că nu îl deține.
Românii nu au votat însă împotriva persoanei lui Dragnea. Prezența în număr mare, în special a celor care nu au votat în 2016 și care au propulsat USR-PLUS pe un loc extrem de bun, dovedește, cred, că s-a votat împotriva atitudinii agresiv antioccidentale a PSD-ALDE și împotriva politicilor PSD-ALDE în Justiție și economie. Mai precis, împotriva antioccidentalismului și politicilor acestui PSD condus și structurat în jurul lui Dragnea, cu Dăncilă, cu Carmen Dan, cu Iordache, Nicolicea, Șerban Nicolae, Olguța Vasilescu etc, nu numai împotriva lui Dragnea personal. Aceasta poate părea o nuanță inutilă, dar nu este. Alegătorii s-au orientat pur și simplu spre aceia care pot oferi o alternativă politică mai salubră decât ceea ce poate oferi PSD. Din acest punct de vedere, nu putem vorbi despre un vot exclusiv negativ, pentru că succesul USR-PLUS arată că oamenii nu au căutat numai să se răzbune pe PSD, ci au căutat și soluții la actualul dezastru. Un efect colateral este că nici nu și-au mai bătut capul cu ALDE și cu Tăriceanu.
Un singur partid a candidat în întregime pe o platformă anti-Dragnea și acesta a fost Pro România. Dacă ar fi avut vreun dram de luciditate, consilierii și strategii pesediști ar fi trebuit să vadă în gruparea lui Ponta, Corina Crețu, Tudose și ceilalți pesediști anti-Dragnea principalul lor inamic la aceste alegeri, nu în Iohannis. De îndată ce s-a anunțat că Pro România a trecut pragul, PSD ar fi trebuit să realizeze că are o mare problemă. Cu voturile care s-au scurs la Ponta, PSD ar fi obținut în jur de 30 de procente, fără îndoială o pierdere față de cele 46% din 2016, dar s-ar fi aflat totuși pe prima poziție cu un procent onorabil. În perspectivă, această situație are șanse să se agraveze. Dacă Ponta rămâne în jocul politic și crește pe seama sentimentului anti-Dragnea, PSD nu numai că nu poate spera să câștige alegerile de anul viitor, dar riscă să ajungă în subsolul politicii românești cu scoruri mici cum n-a avut niciodată din 1990 încoace. Pentru PSD, Pro România reprezintă cancerul care îl poate ucide. Pentru Pro România, PSD poate fi cadavrul din care să hrănește o stângă nouă.
Altfel spus, cu cât PSD rămâne mai mult actualul partid structurat în jurul liderului autoritar Liviu Dragnea, cu atât are șanse mai mici să revină în frunte. Pur și simplu nu există viitor pentru PSD cu Dragnea la conducere. PSD nu va putea niciodată contracara în același timp și alegătorii PNL și pe cei ai USR-PLUS și pe cei ai lui Ponta. Undeva trebuie să oprească sângerarea. Prin urmare, cu sau fără condamnare penală, Dragnea a devenit toxic pentru PSD. În mod normal, partidul ar trebui să facă singurul lucru rezonabil, să scape acum de această povară și să organizeze cât mai rapid un nou congres la care să-i invite pe disidenții lui Ponta și să-și aleagă o nouă conducere de-teleormanizată.
Există însă micul inconvenient că Dragnea nu are de gând să plece. Primul lucru pe care l-a spus duminică seara a fost să îi ceară Vioricăi Dăncilă să nu își depună mandatul. Nu a făcut asta din grijă față de guvernarea țării, ci pentru că dacă pierde guvernul, pierde tot, iar adversarilor săi din partid le va fi mult mai ușor să scape de el în opoziție decât la guvernare. Supraviețuirea politică a lui Dragnea depinde de supraviețuirea lui Dăncilă la palatul Victoria. De aceea, dacă este autocratul bolnav de putere care credem că este, Dragnea nu va demisiona ci va face tot ceea ce îi stă în puteri să mențină actualul guvern în funcțiune în speranța că se va trece cu bine de furtuna internă care îl așteaptă și că va câștiga răgazul necesar pentru a se redresa și a reporni ofensiva.
Ceea ce nu înțelege el, dar vor înțelege foarte curând românii, este că un guvern a cărui singură rațiune de a fi este să salveze viața politică a liderului de partid va fi un guvern falimentar care va produce daune majore țării. Și, ca efect secundar, va distruge PSD.
