De același autor
Ronald Reagan obișnuia să spună un banc politic: un candidat republican merge în campanie într-un loc în care niciun republican nu ajunsese vreodată. Vestea se răspândește printre oamenii din oraș, care se îngrămădesc să vadă creatura. Mulțimea îi cere să urce pe un loc înalt, ca să poată să fie văzut de toți și, pentru că nu avea unde, acesta se cațără pe un morman de bălegar. „Niciodată până acum – spune candidatul – nu am ținut un discurs republican de pe o platformă democrată”.
Gluma nu mai are corespondent în prezent, dar spune o poveste eludată astăzi. Până la mișcarea pentru drepturile civile din anii ’60, sudul Statelor Unite a fost dominat exclusiv, vreme de mai bine de un secol, de Partidul Democrat. Dacă i-ați văzut cumva pe membrii democrați ai legislativului american îngenunchind în onoarea lui George Floyd, ar trebui să știți că aveau motive mai profunde să o facă. Democrații au fost cei care au introdus așa-numitele legi Jim Crow ale segregării rasiale în Sud la începutul secolului al XX și tot democrații au fost cei care au umplut Sudul, începând din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, cu statui ale liderilor confederați, inclusiv ale fostului președinte confederat Jefferson Davis și ale generalului Robert E. Lee. Deci, da, democrații au motive serioase să facă penitență. Acum, în general, tot ei (deși există și câțiva primari republicani care au făcut-o) dau jos aceleași statui cam peste tot prin Sud, pentru că ar fi monumente rasiste. Cele care încă n-au fost doborâte au fost vandalizate și/sau decapitate de protestatarii Black Lives Matter. Foarte bine, veți spune, e trecutul lor, e treaba lor să facă pace cu el. Chiar dacă HBO a scos „Pe aripile vântului” din grilă pe motiv de rasism, adică pentru că, în film, sclavii negri sunt descriși ca ducând o viață prea bună, cine suntem noi să judecăm? Problema este că toți acești protestatari, BLM, Antifa, indieni americani și alții asemenea, nu vor pace. „No peace” a fost unul dintre sloganele acestor zile extrem de tulburi. Ei vor război. Cu cine?
În Philadelphia, statuia unui aboliționist care a militat cu zeci de ani înainte de războiul civil pentru interzicerea sclaviei a fost vopsită cu roșu și, pe lângă atotprezentul BLM, a fost scris pe ea „colonizator”. În Washington D.C., statuia unui amiral unionist care a câștigat victorii importante împotriva Sudului a fost vandalizată. „Puneți-l pe MLK (Martin Luther King) aici” scria pe ea. În Delaware, autoritățile au decis îndepărtarea statuii unui semnatar al Declarației de Independență pentru că a fost stăpân de sclavi și, ca urmare „firească”, în Portland, Oregon, statuia lui Thomas Jefferson, autorul sus-amintitei Declarații, a fost doborâtă de mulțime. În Marea Britanie, nu numai statuia lui Edward Colston, negustor de sclavi, a fost doborâtă și aruncată în golf la Bristol, și nu numai statuia lui Churchill a fost vandalizată pe motiv de „rasism”, dar și cea a regelui scoțian Robert the Bruce. Este aproape de neînțeles cum un rege de la începutul secolului al XIV-lea care n-a făcut altceva în timpul domniei sale decât să se lupte cu Anglia poate fi acuzat de rasism, dar asta s-a întâmplat. Și războiul nu se oprește aici. În mai multe orașe americane, statuia lui Cristofor Columb a fost îndepărtată, dată jos cu forța, decapitată, vandalizată (inclusiv prin graffiti cu secera și ciocanul), pe motiv de imperialism, colonialism, rasism, uciderea populației indigene și forțarea lor în sclavie. De urmărit ce se va întâmpla cu statuia din Barcelona. Memorialul celui de-al Doilea Război Mondial a fost vandalizat la rândul lui, ceea ce spune ceva despre antifascismul protestatarilor. Dar, poate, cea mai încărcată de semnificații este vandalizarea memorialului lui Abraham Lincoln din Washington și profanarea, într-un fel chiar mai oribil decât a celei lui Churchill, a statuii aceluiași Lincoln din Londra. Lincoln, președintele care a eliberat sclavii și a fost împușcat în ceafă de un sudist, nu mai este suficient de bun pentru activiștii BLM.
Ce au în comun toți acești oameni, de la Robert the Bruce, la Columb, la Jefferson și Lincoln, până la Churchill? Sunt Bărbați Albi Morți (Dead White Men), adică reprezentanți ai istoriei și civilizației occidentale. Unii, precum Jefferson sau Churchill, ai valorilor fundamentale ale acestei civilizații, legate de libertate, democrație și egalitate în fața legii. Războiul statuilor nu este un război împotriva rasismului, ci este un război dus de multă vreme sub acoperirea diversității, rasei și sexului împotriva fundamentelor culturii europene și occidentale. Istoria Occidentului nu este istoria oprimării raselor și claselor, oricât s-ar repeta acest slogan. Dar, încă din anii ’80, de când studenții conduși de Jesse Jackson scandau „Hey, hey, ho, ho, Western Civ has got to go”, numărul celor dispuși să o apere a devenit tot mai mic. Acesta nu este un moment de eliberare, este un moment de obscurantism și revizionism barbar cum nu a mai existat în Occident de aproape o sută de ani. //
