De același autor
Bursele au înregistrat pierderi masive după ce toată lumea a vândut acțiunile la bănci de frica unei noi crize bancare mondiale. Agitația a fost stârnită de vestea că banca elvețiană cea mai mare (UBS) a preluat activele Credit Suisse pentru numai 3 miliarde de franci elvețieni (3,2 miliarde de dolari), pentru a o salva de la faliment. Un acord realizat de autoritățile elvețiene cu UBS și Credit Suisse a anulat valoarea a aproximativ 17 miliarde de franci în obligațiuni, ceea ce i-a înfuriat pe deținătorii acestora. De aici spaima, care s-a declanșat inițial pe piețele asiatice și s-a răspândit la cele europene, unde Credit Suisse a pierdut peste 60% din valoarea acțiunilor, iar UBS a pierdut spre 12%. Bursa de la New York a înregistrat o creștere mică, de numai 1%, semn că investitorii nu au intrat în panică.
Dacă bursa din New York rezistă, este clar că americanii sunt mulțumiți cu măsurile luate de autoritățile federale în cazul falimentului Băncii Silicon Valley (SVB), chiar dacă nu sunt pe deplin liniștiți. Creșterea dobânzii de referință de către Federal Reserve (Fed) a făcut posibilă cumpărarea de obligațiuni la rate ale dobânzii ridicate, ceea ce a redus valoarea obligațiunilor de stat emise înainte de creșterea inflației practic la zero.
În acest moment, seismul care s-a făcut simțit pe piața bancară nu a generat o nouă criză mondială, deși unii au atras atenția că problema a devenit globală. Dacă intervenția Fed și a băncilor centrale va fi convingătoare, nu există motive de teamă că unda de șoc se va propaga ca în 2008.
Pe acest fond, piața asigurărilor RCA din România a fost zguduită de falimentul celui mai mare asigurător, Euroins, care a reușit să își transfere în Bulgaria toate activele sub privirile neputincioase și incompetente ale Consiliului ASF, instituția care trebuia să vegheze ca asemenea deznodământ să nu se producă și statul să trebuiască să acopere o gaură de 400 de milioane de euro.
În mod covârșitor, membrii Consiliului ASF sunt numiți politic, în frunte cu președintele Nicu Marcu, un personaj obscur adus de pe la ANAF, care nu are nicio legătură de competență cu finanțele, alta decât că a fost contabil. Pentru că sunt numiți politic, oamenii de la ASF gândesc în primul rând politic.
Fraude, devalizări și deturnări de fonduri
Pentru a preveni asemenea situații, statul folosește două instrumente de reglementare, pe care le numește cerințe de capital - cerința de capital minim (MCR) și cerința de capital de solvabilitate (SCR) - stabilite de Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) în baza unor ipoteze de calcul care nu ne interesează aici. Problema cu aceste cerințe s-a dovedit că dacă la începutul activității, când volumul de asigurări și plăți este relativ mic, ele sunt respectate, pe măsură ce volumul de activitate crește, ele încep să nu mai fie respectate și se ajunge, din nou, la faliment. S-a ajuns, astfel, de exemplu, ca gaura SCR de la City Insurance să fie de un miliard de lei (200 de milioane de euro), iar cea de la Euroins, de 2,19 miliarde de lei (aproximativ 400 de milioane de euro). Acest lucru se întâmplă, pe de o parte, pentru că societățile de asigurare care au făcut contracte ieftine încep să piardă bani și, pe de alta, pentru că banii nu rămân acolo unde ar trebui să fie, adică în conturile societății, ci își fac drum către conturile private ale acționarilor sau spre conturile altor companii din același grup sau spre grupul-mamă. Acest lucru s-a întâmplat și la Astra, și la City, și la Euroins, unde banii companiei au ajuns în alte mâini prin devalizarea conturilor, prin fraudă propriu-zisă, cum a fost cazul City, care a transmis către ASF extrase de cont false sau, cum e cazul Euroins, care a transferat banii către grupul- mamă din Bulgaria printr-o șmecherie ordinară, de unde au ajuns în buzunarele acționarilor privați. Deși reprezentanții acestor companii pretind că piața de asigurări este o chestiune foarte complicată, care nu poate fi explicată cu ușurință muritorilor de rând, în realitate este vorba tot de niște găinari care profită de faptul că în asigurări, mai ales pe piața RCA, există în permanență intrări și ieșiri de sume semnificative ca să sustragă bani din companie. Ce-i drept, sunt găinari care operează cu sute de milioane, dar, în esență, tot găinari care operează cu metode primitive rămân.
Ce face ASF-ul?
Aici intrăm pe un teritoriu foarte nesigur, pentru că tot timpul responsabilii statului vor invoca legislația care nu le-a permis, chipurile, să intervină mai timpuriu și mai ferm. Dar adevărul este că insolvența Euroins a fost constatată încă din 2020, fără ca statul să ia vreo măsură semnificativă. Astfel, potrivit documentelor citate de Libertatea, în acel an, Euroins avea active de 1,2 miliarde de lei și datorii de 1,8 miliarde, ceea ce însemna o gaură de 600 de milioane. În martie 2021, ASF însăși a primit rapoarte de la societățile de asigurări potrivit cărora numărul proceselor privind daunele în care Euroins avea calitatea de pârât era de peste 9.000 în vreme ce Euroins a raportat (fals) numai 2.800, ceea ce lăsa o diferență de aproximativ 6.700 de dosare în valoare de 65 de milioane. Sărind repede peste ultimii doi ani, pe măsură ce ponderea Euroins a crescut pe piața RCA, ajungând la aproape 33% din aceasta, a crescut și gaura, care a ajuns la 400 de milioane de euro. Numărul dosarelor în instanță a ajuns, la rândul lui, la peste 100.000 ceea ce face din Euroins cea mai acționată în justiție entitate din România.
În principiu, ASF ar fi putut să oprească Euroins de la vânzarea de polițe noi, pentru că nu poți vinde polițe dacă ești în insolvență. Altfel, nu mai vorbim de asigurări, ci de o schemă piramidală de tip Caritas. Ca să prevină administrarea defectuoasă sau eventuale fraude, era de datoria ASF să impună o administrare specială a companiei, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată. Singurul lucru pe care l-a făcut ASF a fost să ceară Euroins să majoreze capitalul. Euroins a produs un document în care susținea că a primit o injecție de 50 de milioane de euro și ASF s-a declarat mulțumită. Nimeni nu a verificat dacă banii existau în conturile Euroins și de unde proveneau ei. Potrivit investigațiilor de presă, cele 50 de milioane ar fi venit de la o societate care comercializa aparatură electronică cu sediul la parterul unui bloc, care nu ar fi avut sub nicio formă cum să dețină, darămite să împrumute, o astfel de sumă. Și pentru că ASF a preferat să închidă ochii și să se mulțumească să dea niște amenzi fără impact real, Euroins și-a continuat practicile de transfer al unor sume mari de bani din România în Bulgaria, în beneficiul acționarilor bulgari și în detrimentul asiguraților români. Ultima acțiune de acest fel, un fel de hold up pe ultima sută de metri, a fost realizarea unui contract de reasigurare între Euroins și o companie din cadrul aceluiași grup bulgar, care pretindea că reasigurătorul preia o mare parte din riscuri. Deși șefii Euroins au pretins că aceasta este o mișcare reală și legală de a scăpa de spectrul insolvenței, scopul ei s-a vădit curând, când invocând nu știu ce clauze contractuale, Euroins a transmis că a transferat toate activele către reasigurător, ceea ce înseamnă că, practic, conturile Euroins din România au rămas goale.
În concluzie, Fondul de Garantare a Asiguraților va trebui să preia și dosarele Euroins, deși nu a terminat nici pe departe să efectueze plățile pentru City Insurance. Pentru asigurați va fi o imensă bătaie de cap să ajungă să li se plătească daunele cuvenite, iar pentru FGA, care a ajuns la fundul sacului, va fi nevoie de o infuzie de bani de la stat. Cum statul nu are acești bani, guvernul va trebui să se împrumute cu cel puțin o jumătate de miliard de euro. Ceea ce, în final, înseamnă că tot cetățenii vor ajunge să plătească pagubele, o dată prin creșterea prețului polițelor RCA, care au crescut de fiecare dată după un faliment, și a doua oară prin taxe și impozite.
Prea multă politică
În mod covârșitor, membrii Consiliului ASF sunt numiți politic, în frunte cu președintele Nicu Marcu, un personaj obscur adus de pe la ANAF, care nu are nicio legătură de competență cu finanțele, alta decât că a fost contabil. Pentru că sunt numiți politic, oamenii de la ASF gândesc în primul rând politic. Ei s-au ferit, de exemplu, să proclame din timp insolvența Euroins și au preferat să o lase să-și continue tacticile frauduloase, pentru că le-a fost teamă de impactul politic pe care l-ar fi avut declararea falimentului celui mai mare asigurător de pe piața RCA. Acum, când a ajuns cuțitul la os, nu au mai avut cum să-i facă scăpați pe cei de la Euroins, de vreme ce aceștia, în loc să plătească daune, acumulau procese. Dar acum este prea târziu, iar sumele pierdute au ajuns de ordinul sutelor de milioane de euro. Rolul ASF nu este să mângâie pe cap societățile de asigurare și să le asigure tranzitul lent și fără dureri spre faliment, ci să acționeze ferm în interesul asiguraților români. ASF a eșuat în sarcina ei primordială. Despre această politizare excesivă la nivelul ASF s-au plâns și experții chemați să descâlcească toate firele fraudei de la Euroins. Potrivit mărturiilor acestora consemnate de presă, membrii Consiliului pur și simplu nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă atunci când li se pune în față realitatea sumbră a faptelor. „Problema este una sistemică”, a afirmat unul dintre ei. Numai oamenii numiți politic pot neglija faptele în felul în care au făcut-o șefii ASF.
Prostia lui Ciolacu
Una dintre cele mai mari trăsnăi rostite în această criză îi aparține liderului PSD, Marcel Ciolacu, care a cerut celor două bănci de stat, CEC și Eximbank, să dea dovadă de „patriotism economic” și să intre pe piața RCA. Este adevărat că piața RCA este în mare dificultate și nu știm ce se va întâmpla cu polițele celor asigurați de Euroins, dar să obligi cele două bănci ale statului să intre pe o piață deloc sigură riști să le condamni la moarte. În primul rând, pentru a intra pe piața RCA, este nevoie de capital consistent și nu este deloc limpede că cele două bănci pot constitui acest capital fără să-și pună în pericol celelalte activități bancare. În al doilea rând, orice semn de întrebare asupra solvabilității celor două bănci le-ar aduce sub controlul strict al Băncii Naționale, care în sfârșit va putea controla și creditarea internă, și pe cea a comerțului internațional, ceea ce nu este neapărat un lucru rău, dar complică lucrurile pentru stat. În al treilea rând, eventualele societăți de asigurare ale celor două bănci ar trebui să opereze cu prețuri mici (din „patriotism economic”), ceea ce, în condițiile legale actuale, duce la faliment. Nu numai că băncile vor fi obligate să își blocheze o bună parte din active în asigurări RCA, dar este foarte posibil să le îngroape. Până când nu se va schimba legislația privind controlul și supravegherea, forțarea băncilor de stat pe piața RCA amenință însăși existența băncilor. În sfârșit, în condițiile în care sistemul bancar mondial trece printr-o perioadă de seisme și tulburări, informația că băncile de stat din România sunt silite într-o poziție de slăbiciune prin decizie politică nu poate genera decât probleme grave pentru economia românească. //
