Sângeroasa poveste a procurorilor din Republica Moldova

Îndepărtarea procurorului general, nu prin demisie, suspendare ori demitere, ci radical, prin arestare, este un gest curajos care arată că Maia Sandu nu joacă după regulile nescrise ale locului.

Cristian Campeanu 12.10.2021

De același autor

Republica Moldova este una din plăcile turnante ale spălării de bani proveniți din crima organizată rusească și nu numai. Vorbim despre sume fabuloase care ajung în bănci și companii-fantomă moldovenești, unde se inventează credite care nu au fost acordate niciodată, dar sunt achitate, achiziții fictive și datorii neangajate, dar recuperate.

Afacerea spălării de bani, probabil cel mai lucrativ business din R. Moldova (nu există estimări din PIB, dar este posibil să reprezinte o cotă însemnată) este denumită, generic, la Chișinău, Laundromat. Oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc a fost unul din principalii actori și beneficiari ai Laundromat-ului, dar nu a avut, aparent, monopolul asupra spălării de bani. Un alt jucător important este un anume Veaceslav Platon, unul din cei mai importanți oligarhi moldoveni, foarte activ pe axa Chișinău-Kiev-Moscova. Platon a fost acuzat de escrocherii și spălare de bani în legătură cu furtul miliardului de dolari din băncile moldovenești și, în 2017, a fost condamnat la 18 ani de închisoare.

Acum apare, la timp, proaspăt instalatul, în noiembrie 2019, procuror general al Republicii, avocatul și politicianul din partidul lui Plahotniuc, Partidul Democrat (fratele PSD-ului de la București), cetățeanul de origine găgăuză Alexandr Stoianoglo. Un an mai târziu, în 2020, Stoianoglo declară public că toate datele din dosarul lui Platon sunt false și că singurul beneficiar al miliardului furat este Plahotniuc, fugit între timp. Drept pentru care, Stoianoglo face cerere de suspendare a pedepsei și după încă un an în care se renunță treptat la acuzații în justiție, în primăvara aceasta, Platon este achitat și, evident, pleacă din țară. Nicio legătură cu miliardul, nici cu spălarea de bani. Cât timp a fost procuror general, Stoianoglo a descurajat orice anchetă care privea spălarea de bani, fiind, în schimb, acuzat că a mușamalizat cazurile, ba chiar că soția sa ar fi fost implicată în activitatea a două firme care se ocupau cu acest sport național moldovenesc.

Ce făceau între timp procurorii din subordine? În complicitate cu șefi din poliție și unități speciale, i-au fabricat un dosar unui fost ofițer al Vămilor care denunțase public corupția și mecanismele de fraudare din vămi și l-au acuzat de viol. Înscenarea a fost făcută ca la carte. S-a găsit persoana dispusă să joace rolul victimei, care a fost dotată cu narcotice pe care urma să i le strecoare omului în băutură, flagrantul violului urmând să fie filmat. Cum flagrantul nu pare să se fi produs, persoana a sunat la 112 să denunțe că a fost victimă. După care, a fost instrumentat, prompt, dosarul. Între timp, SIS (SRI-ul moldovean) a făcut publice înregistrări cu complotiștii și tot cazul s-a destrămat, dar imaginea procurorilor care falsifică probe pentru a distruge un om nevinovat a rămas întipărită în opinia publică.

Deși numai această conspirație ar fi fost caz de demisie, Stoianoglo nu s-a dat dus și nici nu a permis discutarea acestuia în Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), pe care procurorul general îl controla cu mână de fier.

Asta, până marțea trecută când, cam în același timp când guvernul Cîțu pica la moțiune, Stoianoglo a fost arestat la cererea unui procuror anticorupție. Cu puțină vreme înainte, CSP a votat (în pofida dorinței președintei acestui for), încuviințarea anchetării procurorului general, după ce Stoianoglo a intrat peste ei în ședință și i-a amenințat cu amenda.

Această arestare a fost un cutremur atât pentru justiția din Republica Moldova, cât și pentru politica de la Chișinău. Stoianoglo a fost omul Sistemului, al rețelelor de corupție la cel mai înalt nivel și, foarte probabil, al redutabilelor rețele de spălare de bani. Îndepărtarea sa violentă, nu prin demisie, suspendare ori demitere, ci brutal și radical, prin arestare, a generat un curent care i-a străbătut pe mulți politicieni moldoveni. Este un gest curajos care arată că președinta Maia Sandu nu are intenția să joace după legile nescrise ale locului. De exemplu, Stoianoglo nu a găsit de cuviință să deschidă măcar o anchetă de ochii lumii, atunci când fostul președinte Igor Dodon a fost filmat primind o pungă cu bani de la Plahotniuc, nici când a admis că a primit bani pentru campania electorală de la Moscova. Toată lumea știa că așa merg lucrurile în Moldova. După acest cutremur, nimeni nu mai e sigur cum vor merge lucrurile de acum înainte.

Reacțiile au fost pe măsură. O mulțime de „oameni de bine” de la Chișinău, inclusiv procurori și judecători, au condamnat arestarea, iar politicienii din opoziție au declanșat ceva între priveghi la căpătâiul decapitat al lui Stoianoglo și jihad împotriva Maiei Sandu și guvernului PAS. Preluând „apărarea” fostului procuror general că ar fi victima Maiei Sandu, care dorește să captureze statul precum, odinioară, Plahotniuc. Este un punct rostogolit de politicieni, de analiști și chiar de unii oengiști, creat probabil undeva în centrala de propagandă rusească. Mai mult, după vorba „dacă ni se pun în pericol afacerile, poate să se ducă de râpă totul”, se agită inclusiv elementul etnic. După ce bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, a ieșit public și a cerut eliberarea lui Stoianoglo, nu sunt puțini cei care avertizează că ar putea urma o revoltă a găgăuzilor, care s-ar strânge în jurul „omului lor”.

Presiunile și denunțurile politice sunt enorme, dar autoritățile par să reziste bine. Luni a fost arestat și fostul adjunct al lui Stoianoglo, Ruslan Popov. Și el a invocat o răzbunare politică. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22