Tacticile anti-Soros ale autocraților est-europeni

În afară de faptul că este un personaj „malefic” care „a făcut mult rău României” și care îl vânează pe el personal și PSD pentru susținerea populară de care se bucură și, mai ales, pentru succesul scânteietor al guvernării, Dragnea nu ne spune prea multe despre motivele pentru care se consideră ținta lui George Soros și nici care este „răul” pe care l-a făcut acesta României în trecut și pe care ar continua se pare să îl facă. Fie că nu știe nici el prea bine, fie că nu și-a stabilit încă țintele pe care să le marcheze ca „sorosiste” și nu și-a calibrat armele în consecință, chestiunea „Dragnea-PSD-Soros” rămâne deocamdată destul de obscură.

Pentru a descâlci puțin această nebuloasă să precizăm mai întâi că sub denumirea generică „Soros” trebuie  să se înțeleagă orice ONG cu activitate de monitorizare a activității guvernământului în România, așa numitele watchdog organizations, care își finanțează activitatea fie din programe europene, granturi primite din străinătate de la donatori privați sau guvernamentali, fie din țară, uneori chiar de la guvernul României. Câtă vreme respectivele ONG-uri elaborează studii și rapoarte despre starea guvernării, despre calitatea administrației sau a procesului de legiferare, despre justiție, corupție și integritate, adică despre domenii cu înaltă sensibilitate politică, ele constituie o permanentă sursă de frustrare pentru Putere. Într-o societate liberă și deschisă aceste organizații sunt grupate sub numele de „societate civilă” și rolul lor este nu acceptat. Ele devin inamici publici doar în societățile pe cale de a se „închide”, în care puterea se izolează de mecanismele de checks and balances și devine autoritară, iar libertățile individuale sunt îngrădite. Unul din primii pași în tranziția spre autocrație trebuie să fie suprimarea vocilor care pot denunța public deriva autoritară, adică a societății civile. Este un fenomen răspândit peste tot în Estul postsovietic și mai nou în Europa postcomunistă, de la Astana până la Budapesta, trecând obligatoriu prin Moscova și Minsk și cu o evoluție distinctă în Turcia lui Erdogan. Cu excepția celei din urmă, unde specificul islamic face ca organizația țintă să fie patronată de Fetullah Gülen, din rațiuni de simplificare dar și din calcule tactice, inamicul se numește Soros.

Dacă vrea să declanșeze războiul anti-Soros, adică anti-societate civilă ca preambul al anulării libertăților fundamentale și instaurării unui regim autoritar, Dragnea și PSD au la dispoziție trei modele deja testate.

1. Tactica Erdogan: Soros/Gülen e în toate. Recep Tayyip Erdogan nu a prezentat nici până astăzi dovezi concludente că organizația lui Fetullah Gülen ar fi autoarea tentativei de lovitură de stat de anul trecut sau ce-o fi fost de fapt. A fost suficient însă să o declare responsabilă pentru a declanșa o vânătoare de actuali și potențiali opozanți din instituțiile de stat, în armată, justiție, educație, presă și societate civilă. Oricine a trecut vreodată printr-o școală finanțată de Gülen a fost epurat fără milă și fără ezitare. Ceva de felul acesta a fost sugerat în România de Antena 3 și de luju.ro, un website foarte apreciat în cercurile guvernamentale și de organizațiile de magistrați gen UNJR sau AMR: o acțiune de forță guvernamentală care să epureze instituțiile de stat, dar mai ales DNA, de toți cei care au avut vreodată vreo colaborare cu vreun ONG care monitorizează justiția precum Freedom House, pe motiv de sorosism. Tactica turcească are însă o mare problemă de aplicare: trebuie să dovedești sau să mimezi că dovedești că Soros și sorosiștii oengiști subminează puterea legitimă în stat. Ceva tentative slabe în acest sens încearcă Andronic cu statul lui „paralel”, dar nu este suficient. Mai mult de o comisie parlamentară de anchetă nu poți să scoți din povestea asta. Încercarea lui Dragnea din iarnă de a descrie protestele împotriva Ordonanței 13 drept „o tentativă de lovitură de stat sorosistă” a eșuat, deci tactica brutală a lui Erdogan nu poate fi aplicată.

2. Tactica Putin: Securitatea Națională Putin și, după el, toți autocrații din fosta URSS, a recurs la o represiune în doi pași. Mai întâi a adoptat o lege în 2012 prin care obliga toate ONG-urile care primeau granturi din străinătate să se înregistreze ca „agenți ai unei puteri străine”, apoi a venit cu o lege și mai represivă prin care respectivele organizații erau închise iar reprezentanții lor puteau fi arestați ca agenți străini. Tactica Putin este cea mai eficientă metodă pentru a închide gura criticilor și opozanților nu nu poate fi aplicată de Dragnea și PSD pentru că se bazează pe incriminarea „sorosiștilor” ca o amenințare la adresa securității naționale, iar în România, securitatea națională cade în sarcina CSAT și prin urmare, președintele are un rol major în identificarea și combaterea amenințărilor. Dacă PSD nu schimbă Constituția sau nu câștigă președinția, nu e nimic de făcut pe această direcție.

3. Tactica Orban: Asfixierea financiară. Orban este mai inteligent decât Erdogan și mai subtil ca Putin, dar obiectivele sunt aceleași. Numai că în loc să oblige ONG-urile „sorosiste” să se înregistreze ca „agenți stăini”, legea ungară adoptată luna trecută, le obligă să se declare ca „având susținere (financiară) străină”. Scopul nu ar fi nici epurarea de inamici interiori, nici amenințările la adresa siguranței naționale, deși acestea din urmă sunt implicite, ci „transparența” finanțelor publice. Partea de „siguranță națională” este dată de justificarea că prin această lege este combătută finanțarea ilegală a organizațiilor teroriste. Bineînțeles că transparența finanțelor publice nu are nimic de-a face cu sursele de finanțare interne sau externe iar de organizațiile teroriste nu se ocupă Fiscul ungar, dar legea dă posibilitatea guvernului de la Budapesta să dezlege câinii Fiscului când dorește și cum dorește, în mod abuziv, împotriva ONG-urilor opoziției pentru a le gâtui financiar și a le forța să se închidă. Spre deosebire de celalte căi de asalt, tactica Orban este la îndemâna guvernului PSD și a lui Dragnea.

Dacă va declanșa prigoana împotriva societății civile, Dragnea se va înscrie în linia autocraților est-europeni care au suprimat drepturile și libertățile individuale și au instaurat dictatura. Întotdeauna, aceste atacuri „instituționale” sunt însoțite de o campanie propagandistică în care „societatea noastră civilă” în cazul nostru „românească” este jucată împotriva „societății civile a Lor”, a străinilor. A intra în această schemă de manipulare publică înseamnă a face jocul anti-democratic al lui Dragnea.