De același autor
Reuniunea Grupului de Contact pentru Ucraina, desfășurată vinerea trecută la baza militară Ramstein, s-a încheiat cu rezultate amestecate. Pe de o parte, cele 50 de state participante și-au luat noi angajamente privind furnizarea de ajutor militar către Ucraina, unele publice, altele „în spatele ușilor închise”, după cum a afirmat ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, care s-a declarat satisfăcut de rezultatele întâlnirii. Pe de altă parte, această reuniune – a opta – s-a încheiat cu un mare eșec. Germania a refuzat să se angajeze să trimită Ucrainei tancuri Leopard 2 sau să permită re-exportul către Ucraina a acestui tanc aflat în posesia țărilor aliate.
Aceasta este mai mult decât o decizie tehnică, este o poziție cu un impact major asupra viitorului războiului din Ucraina și a șanselor acestei țări de a supraviețui unor anunțate ofensive rusești, dar și asupra securității europene și a unității Alianței Nord-Atlantice.
De ce Leopard 2?
În prezent, există aproximativ 2.000 de tancuri Leopard 2 aflate în arsenalele a circa 13 țări, cele mai multe dintre ele, europene. Practic, Leopard 2 este principalul tanc de luptă al NATO. Din acest motiv, livrarea lor către Ucraina ar fi relativ simplu de făcut. Deja Polonia, Danemarca, Finlanda, țară aspirantă la NATO, și Spania s-au arătat dispuse să livreze câte 14 tancuri. Prin urmare, resursa de tancuri gata să fie desfășurate pe câmpul de luptă este relativ bogată.
În al doilea rând, tancurile Leopard, ca de altfel mai toate echipamentele NATO, sunt mașinării sofisticate, complicat de operat, de întreținut și de alimentat cu muniție și combustibil. Pentru ca aceste tancuri să poată opera la deplină capacitate pe câmpul de luptă din Ucraina, este absolut necesar să fie create lanțuri de aprovizionare care să susțină logistic aceste unități blindate. Or, dat fiind că Leopard 2 este inclus în forțele armate ale atât de multor țări europene, opțiunile privind aceste lanțuri de aprovizionare și de mentenanță sunt multiple și, ca atare, mult mai ușor de stabilit. De exemplu, Marea Britanie a anunțat deja că va trimite 14 tancuri Challenger 2, la rândul ei o armă formidabilă, iar Franța va trimite tancuri ușoare, dar ia în considerare să trimită Ucrainei propriul tanc greu, Leclerc. Pentru întreținerea acestora, lanțul trebuie să meargă obligatoriu înapoi în Regatul Unit și în Franța, pe când în cazul Leopard 2, opțiunile sunt mai numeroase și mobilitatea mai mare.
În aceste condiții, orice efort semnificativ de a dota armata ucraineană cu tancuri occidentale este aproape obligatoriu să se bazeze pe Leopard 2, pentru că nu există alternativă fezabilă la aceste arme. Cu atât mai grav devine refuzul german.
De ce refuză Germania
Dacă rușii au intenția să lanseze o contraofensivă semnificativă în această primăvară, este clar că ucrainenii au nevoie de tancuri. Potrivit președintelui Zelensky, necesarul este de 300 de tancuri, dar, conform unor analiști occidentali, 100 ar fi suficiente pentru a satisface nevoile de apărare. Leopard 2 este de departe cea mai fezabilă soluție pentru a oferi Ucrainei ce are nevoie. Cu toate acestea, cancelarul Olaf Scholz a spus „NU”. De ce?
În primul rând, Scholz, la cei 64 de ani ai săi, face parte dintr-o generație de politicieni care și-au clădit cariera politică pe sloganul Germaniei „iubitoare de pace”. Ce-i drept, anul trecut, imediat după invazie, Scholz a anunțat un program de cheltuieli pentru modernizarea armatei în valoare de 100 de miliarde de euro și alocarea a 2% din PIB pentru cheltuieli militare, conform cerințelor NATO. Dar la aproape un an de la această „răsturnare copernicană”, destinația sutei de miliarde este neclară, doamna care ocupa funcția de ministru al apărării fiind nevoită să demisioneze pentru că nu a făcut planurile necesare, iar obiectivul de 2% nu a fost atins și nu va fi atins nici anul acesta. Una dintre temerile lui Scholz ar fi escaladarea conflictului, ceea ce ar însemna ca Rusia să perceapă prezența tancurilor germane pe teritoriul Ucrainei drept un act de ostilitate din partea NATO sau chiar a Germaniei și să lanseze atacuri asupra statelor membre NATO. Această perspectivă pesimistă are puține șanse reale de înfăptuire, dar se pare că este luată foarte în serios de liderii politici de la Berlin și de majoritatea populației.
O variantă extremă a pericolului escaladării este escaladarea nucleară. Pe scurt, Berlinul se teme de un atac nuclear din partea Rusiei. Politicienii mai vechi nu uită că cele mai multe scenarii de luptă din perioada războiului rece luau ca premisă un atac nuclear asupra teritoriului german. Mai departe, sună argumentul, Germania este singura mare putere care nu dispune de o descurajare nucleară așa cum este cazul Franței sau al Marii Britanii și, prin urmare, este cea mai ușoară și mai probabilă țintă pentru un eventual atac rusesc. Nici acest scenariu nu pare realist, dar, din nou, el pare să fie luat foarte în serios de politicienii și societatea germană care, în sondaje, s-a pronunțat majoritar împotriva livrărilor de tancuri.
În al treilea rând, așa cum remarca un comentator, rețeta succesului Germaniei a constat în forță de muncă ieftină din China, energie ieftină din Rusia și garanții de securitate din America. De la începutul războiului, Germania s-a angajat într-un proces rapid de reducere a dependenței de gazul rusesc, un proces dificil și de durată, dar asta nu înseamnă că a trecut cu arme și bagaje în tabăra americană. Până acum, Berlinul a abordat politica externă în mod pragmatic, întreținând relații strânse cu state autoritare, adversare ale Statelor Unite și Occidentului, în schimbul unor beneficii concrete și imediate. Nu este deloc clar că Germania ar fi abandonat această abordare, chiar dacă relațiile cu Rusia s-au prăbușit.
În sfârșit, așa cum afirma un analist al scenei politice de la Berlin, majoritatea politicienilor germani declară public că sunt 100% de partea Ucrainei și a NATO, dar, în secret, visează la repararea rapidă a relațiilor cu Rusia. Acești politicieni, nu puțini și nu concentrați într-o singură parte a spectrului politic, nu ar fi foarte îngrijorați dacă Ucraina ar pierde războiul, iar ei ar putea relua business as usual cu rușii.
Acoperirea americană
Ca atare, germanii vor să-și mențină pragmatismul și cer garanții și acoperire din partea singurei puteri care le poate oferi, Statele Unite. Acesta este principalul motiv pentru care Olaf Scholz a condiționat aprobarea livrărilor de Leopard 2 de trimiterea de către Statele Unite a propriilor tancuri M1 Abrams. Din punct de vedere tactic, trimiterea de M1 Abrams pe frontul din Ucraina nu are niciun sens. M1 Abrams este probabil cel mai greu tanc din arsenalul occidental (cântărește nu mai puțin de 68 de tone, comparativ cu 55 de tone cât cântărește Leopard 2), ceea ce îl face nepotrivit pentru terenul din Ucraina. Este notoriu foarte greu de întreținut și cu costuri foarte mari și având motoare cu reacție, care consumă cantități uriașe de combustibil. În plus, electronica de la bord este extrem de complicată și ar lua luni de antrenament pentru ca un tanchist ucrainean să stăpânească un asemenea monstru. Totul legat de M1 Abrams este la superlativ în materie de costuri și dificultăți. Atât șeful Pentagonului, cât și președintele Statului-Major interarme au subliniat aceste probleme și au pledat împotriva trimiterii în Ucraina de tancuri americane, dar decizia finală aparține președintelui Joe Biden. Un consilier al lui Scholz a declarat că nu poate un cancelar german să condiționeze sau să pretindă ceva de la un președinte american, dar, în realitate, Scholz chiar asta a făcut, pe baza principiului că Germania nu va lua nicio decizie pe care nu au luat-o mai întâi americanii. Ideea e că Statele Unite ar trebui să ofere acoperirea morală și legală pentru acțiunile întreprinse în Ucraina și, în felul acesta, ar acționa ca o adevărată umbrelă de securitate pentru statele care nu au mijloace de apărare suficiente, precum Germania și alți aliați europeni. Din acest punct de vedere, precauția germană poate avea sens, iar o bună parte a mass-media americane este de părere că dacă acesta este prețul pentru a debloca mult mai importantele livrări de Leopard 2, Biden ar trebui să aprobe desfășurarea pe teritoriul ucrainean a unor M1 Abrams.
Problema cu Germania
Politica externă limitată la interesele economice germane sub acoperire de securitate americană este, în esență, o politică meschină, fără anvergură. Că vrea sau că nu vrea, Germania este nevoită să își asume un rol de lider european, atât economic și politic, cât și în securitatea europeană. Este limpede că, după Ucraina, securitatea Europei nu mai poate fi luată ca de la sine înțeleasă și aliații trebuie să își regândească strategiile în funcție de amenințări, dintre care cea mai gravă este cea rusă. Germania nu se poate extrage de la această rearanjare strategică și să rămână la mica ei politică provincială limitată în timp și spațiu. Altfel spus, Germania trebuie să înceapă să gândească la nivel european și global, nu doar la nivel local, ca acum.
Refuzul de a oferi tancuri Leopard 2 Ucrainei amenință nu doar soarta acestei țări, ci și însăși securitatea europeană și globală. Dacă Berlinul ar fi avut amplitudine în procesul de decizie, nu s-ar fi ajuns aici. Germania trebuie să internalizeze faptul că Rusia nu poate fi lăsată să câștige fără a fragiliza securitatea întregului Occident și să își asume responsabilitățile care îi revin și pe care nu le poate respinge.
Duminica trecută, ministra de externe a Germaniei a declarat că dacă polonezii, cei mai puternici susținători ai înarmării cu tancuri a Ucrainei, vor cere Berlinului permisiunea să re-exporte Leopard 2 în Ucraina, atunci Germania nu le va sta în cale. Polonezii, mai sceptici și mai bine cunoscători ai politicii germane, au replicat că ar vrea să audă aceste cuvinte din gura lui Scholz. Cancelarul nu s-a grăbit să susțină poziția ministrului său. //
