De același autor
Vă mai amintiți declarațiile fostului președinte al Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, cum că el nu este baron, ci conte, întrucât este „președinte de comitat”? Ei bine, nu este singurul demnitar care are impresia că funcția publică pe care o îndeplinește reprezintă un titlu de noblețe care îi conferă privilegii și, desigur, rentă din veniturile localității, județului, statului. Este o plagă românească veche de sute de ani. Când lumea occidentală intra în modernitate, în țările române s-a descoperit că nu moșia îți oferă dregătoria, ci invers, că o funcție în slujba domniei vine la pachet cu moșii, privilegii și imunități. „Boierii” români, mai ales după Brâncoveanu, erau în cea mai mare parte dregători la domnie. Problema lor era că domnii se schimbau des, după capriciile turcilor sau după mărimea mitei oferite în schimbul tronului, deci „boierii” erau obligați, pentru a-și menține funcțiile, rangul și privilegiile, să fie imparțiali, „neutri ideologic” și flexibili. Cine nu reușea să se adapteze la mersul lucrurilor era deposedat de averi, de titluri și de funcții, dacă nu era tăiat de-a dreptul. De unde rezulta necesitatea traseismului politic al „nobilimii de stat” românești.
În această cheie poate fi citită o mare parte a istoriei ultimilor 30 de ani. Bunăoară, nu există niciun motiv serios din punct de vedere administrativ pentru a avea în România funcția aleasă de președinte al consiliului județean. E suficient un prefect ca reprezentant al guvernului și un consiliu care să-și aleagă din rândurile sale un președinte cu un mandat să zicem de un an. Această funcție aleasă a fost inventată din două rațiuni principale. Pentru a centraliza la nivel de județ (comitat, vorba lui Cosma) distribuția rentei și a privilegiilor și pentru a satisface clientela locală de partid. Este o funcție politică și nu reprezintă altceva decât instituționalizarea prin lege a corupției. Crearea și consolidarea de dregătorii de stat subordonate politic au constituit elemente centrale ale efortului legislativ național. Prin consolidare, înțeleg numeroasele tentative de imunizare a acestor funcții de legea penală, cum a fost, de exemplu, cazul cu legislația adoptată în Marțea Neagră, care făcea din demnitatea de parlamentar și din baronia de stat instituții privilegiate și imune. Din aceeași perspectivă putem privi și războiul purtat împotriva DNA și independenței justiției în ultimii ani. Baronul-arhetip Dragnea a înțeles de multă vreme că regimul dregătoriilor de stat controlate politic, adică sistemul de distribuție a avuției publice dinspre stat spre baroni și de acolo spre „domnie” prin taxare informală (de exemplu, PNDL și fondurile de investiții care se bazau pe bugetul de stat și evitau finanțarea europeană) nu puteau funcționa eficient cu DNA în coastă și judecători independenți. Efortul depus în această perioadă pentru subminarea justiției a fost uriaș, pe măsura sumelor aflate în joc.
Din același motiv - prezervarea circuitului rentei - guvernul PNL nu a desființat PNDL, ba dimpotrivă, îl alimentează în continuare cu bani din fondul de rezervă al guvernului. Dar dacă pe vremea lui Dragnea beneficiarii erau primari PSD, acum sunt primari PNL. Și, de multe ori, sunt aceiași primari care au regăsit virtuțile imparțialității, ale neutralității ideologice și ale flexibilității politice. Spre pildă, primarul Iașiului, Mihai Chirica, un domn care pare incapabil să înțeleagă semnificația cuvintelor pe care le rostește și rătăcește drumul de la subiect la predicat, a proclamat că traseismul se explică prin faptul că partidele românești nu au ideologie. Ca urmare, poți să schimbi partidele după dispoziție, ceea ce domnia sa a și făcut trecând de la PSD la PNL. În mod surprinzător, afirmația sa este adevărată, dar nu pentru că partidele noastre sunt partide de masă sau că se îngrămădesc toate la centru, ci pentru că sunt instituții de extragere a rentei prin mijloace electorale. Cu cât mai multe voturi, cu atât mai mulți primari și surse de venit. Cu cât mai mulți primari, cu atât mai multe voturi.
Așa stând lucrurile, traseismul nu mai este o anomalie politică, ci starea de normalitate, dacă înțelegem că norma căreia i se supun este cu totul alta decât serviciul public. Să luăm ca exemplu celebra Ordonanță 55 din 2014. Aceasta oferea o derogare de la lege pentru o perioadă de 45 de zile în care primarii puteau trece de la un partid (i.e. PNL și PDL) la altul (PSD) fără să-și piardă mandatul. Sute de primari ai celor două partide au trecut atunci la PSD. Această ordonanță este emblematică pentru sistemul de guvernare ad-hoc românesc. Acum, o parte din ei s-au întors și, indiferent cât de penali sunt sau ce declarații scandaloase au făcut, PNL îi primește cu brațele deschise. Sunt convins că mulți dintre ei au repetat acest traseu stânga-dreapta nici ei nu mai știu de câte ori, pentru că important e jocul, nu în ce echipă joci. Și PNL, și PSD par să știe acest lucru și de aceea își racolează fără prea multă luptă unii de la alții aleși locali care funcționează ca bunuri politice transferabile, baroni de închiriat sub orice stăpânire.
În 2014, ideea lui Dragnea, autorul Ordonanței 55, era că primarii recoltați astfel vor aduce voturi pentru Ponta la prezidențiale. Or fi adus, dar în final aceste voturi n-au contat pentru Ponta. Au contat însă în 2016 pentru Dragnea și încă decisiv. Politica de transferuri a PNL nu este deci pasivă, ci sistematică, făcută cu bună știință. Controlezi dregătoria, controlezi voturile și, mai ales, dările informale. //
