Trump aruncă America și lumea în haos

Miercuri, 2 aprilie, președintele Donald Trump a organizat o conferință de presă în Rose Garden de la Casa Albă în care a prezentat planul de introducere a unor taxe vamale dure impuse unui număr de peste 100 de țări. Este vorba de o taxă universal de 10% impusă tuturor țărilor cu care Statele Unite au relații comerciale și de taxe suplimentare mai mici sau mai mari statelor cu care America se află în deficit comercial, acuzate de Administrația Trump de practici comerciale lipsite de onestitate. Trump a numit ziua de 2 aprilie ca fiind „Ziua Eliberării” Americii, „una dintre cele mai importante zile din istoria Statelor Unite” și ziua când America „își declară independența economică”.

Vorbe mari menite să sublinieze caracterul „dăltuit în piatră” al unei decizii istorice. A urmat o săptămână în care piețele internaționale s-au prăbușit, dar niciuna la fel de mult ca piața de capital americană care a înregistrat pierderi de câteva zeci de mii de miliarde de dolari, care s-au evaporat în foarte scurt timp. În consecință, au apărut public investitori alarmați și miliardari ale căror portofolii s-au redus dramatic pentru a denunța politica de taxe a Administrației și a cere o revenire asupra acestora. Anunțul ulterior privind creșterea tarifelor vamale pentru China la 145%, semn al declanșării unui război comercial în toată regula între primele două economii mondiale, și riposte chinezească de impunere a taxei de 125% pentru produsele americane, nu au făcut decât să amplifice incertitudinea globală.

Ziua Eliberării se amână

Căderea burselor pare să îl fi speriat pe Trump, care după numai o săptămână, miercuri 9 aprilie, a anunțat o pauză de 90 de  zile în aplicarea celor mai dure taxe, în vreme ce taxa de 10% rămâne în vigoare, ca și taxele de 25% impuse Canadei și Mexicului, precum și taxele „sectoriale”, cum ar fi cele pe oțel și aluminiu sau pe autovehicule și componente pentru autovehicule. Așa-zisa zi a eliberării s-a amânat cu trei luni cel puțin, sau cel mult, depinde de cine asculți.

Ceea ce a reieșit clar din evenimentele din ultimele două săptămâni este că procesul de decizie de la Casa Albă este unul profund haotic, în pofida încercărilor disperate ale purtătorilor de cuvânt ai Administrației de a-l descrie drept o procedură bine gândită, în care oficialii cu responsabilități economice, fie ei secretari sau consilieri, îi oferă președintelui sfaturi bine informate și cumpănite, adică profesioniste, iar acesta ia în final o decizie chibzuită. În realitate, nimic nu este mai departe de adevăr. Sfătuitorii lui Trump se împart în două tabere – pro-taxe vamale și anti-taxe –, dar niciunul nu are  uficient curaj să își susțină punctul de vedere, chiar împotriva președintelui dacă este cazul, cum s-a mai întâmplat în primul mandat.

Nimeni nu se ridică împotriva „boss-ului” care, în cele din urmă, hotărăște ce vrea. Iar Trump vrea taxe vamale nu pentru că cineva i-a arătat negru pe alb că impactul acestora va fi unul pozitiv pentru economia americană, ci pentru că așa „simte” el că va fi bine.

Că industriile americane se vor întoarce acasă din pribegia pe alte meleaguri și că America va redeveni lider mondial în producția industrial și manufacturieră. Or, tocmai această politică bazată pe „feeling” a lui Trump este cea care sperie piețele mondiale. De exemplu, la două zile de la anunțul privind majorarea taxelor vamale pentru China, același Trump a anunțat că vor fi exceptate de la acestea smartphone-urile, computerele, semiconductorii, chip-urile și alte produse electronice. Această decizie poate fi numită „hotărârea Apple”, pentru că IPhone-urile și o mare parte a componentelor computerelor Apple se produc în China. Dacă este așa nu știm, dar este clar că multe dintre companiile de tehnologie înaltă americane care au delocalizat producția în China ar fi lovite masiv de creșterea anunțată cu numai două zile înainte și atunci Trump a fost nevoit să facă un pas înapoi.

Dar lucrurile nu se opresc aici. A doua zi, a apărut public secretarul pentru comerț (un „uliu” al tarifelor  amale), care a declarat că această scutire este doar temporară și s-ar putea să dureze numai câteva săptămâni, după care se vor introduce din nou taxe asupra telefoanelor mobile și a semiconductorilor și chip-urilor electronice pentru că este o chestiune de „securitate națională” ca aceste bunuri să fie produse în America, iar altă metodă mai bună de a aduce producătorii în America decât creșterea taxelor vamale nu există.

Frica de necunoscut

Ceea ce l-a speriat pe Trump cel mai mult nu au fost nici ieșirile publice ale celor mai importanți investitori (dintre care unul a afirmat că „este posibil să urmeze ceva chiar mai rău decât recesiunea”), ni ci chiar revenirea la trendul descendent al burselor, după aprecierea masivă de pe 9 aprilie, ci altceva.

În aceste vremuri extrem de tulburi, investitorii  și pierd încrederea în economia americană, care ar putea să sufere profund de pe urma creșterii taxelor. Ca urmare, s-au întâmplat două lucruri care, luate împreună, sunt foarte grave. În primul rând, au crescut randamentele la bonurile de tezaur americane, ceea ce înseamnă o creștere a datoriei guvernului, care în prezent este de 100% din PIB. Ca urmare, ponderea din PIB care reprezintă dobânzi la obligațiunile deja emise a depășit suma alocată Departamentului Apărării. Dacă America ar avea creștere economică, atunci creșterea randamentelor la obligațiuni ar fi însoțită de o creștere a dolarului. Dar de data aceasta, dolarul scade rapid în raport cu alte monede, pentru că investitorii s-au refugiat în monede considerate sigure, cum ar fi euro, yenul japonez sau francul elvețian.

Or, tocmai această combinație este periculoasă, pentru că guvernul american riscă să piardă controlul asupra inflației dacă dolarul va continua să scadă. Creșterea datoriei federale ar face aproape imposibilă reducerea impozitelor promisă de Trump în campanie, una dintre pietrele de temelie ale realegerii sale din noiembrie. Dacă prețurile vor crește cu siguranță ca urmare a inflației și a creșterii taxelor vamale, iar impozitele nu vor fi reduse, recesiunea devine o cvasicertitudine după cum și pierderea puterii de cumpărare și scăderea nivelului de trai. America este o piață mult prea mare ca să piardă investitori în masă, dar o degringoladă a economiei americane se traduce printr-o degringoladă a pieței mondiale. Feelingul lui Trump se dovedește greșit, dar dacă va fi suficient de puternic să-și admită greșeala lucrurile se pot regla. Însă, mai degrabă, nu.

Acuzații de manipulare a pieței

Pe 9 aprilie, aproximativ pe la ora 9.30, Trump a postat pe rețeaua sa de socializare Truth un mesaj scurt: „Astăzi este o zi foarte bună să cumpărați. DJT”. După circa patru ore, la 13.30, președintele american a anunțat că amână cu 90 de zile introducerea noilor taxe vamale anunțate cu o săptămână în urmă. Ca urmare a acestui anunț, bursa a crescut vertiginos cu 9% într-o singură zi.

Compania lui Trump, denominată cu indicativul DJT, a câștigat însă de două ori mai mult ceea ce se traduce într-un câștig de 450 de milioane de dolari pentru Donald J. Trump. Dar nu a câștigat numai el, ci și apropiații săi miliardari. Într-o înregistrare video apărută pe internet, care pare să fi fost făcută în Biroul Oval, Trump este auzit spunând că „Tipul ăsta a câștigat astăzi 2,5 miliarde de dolari iar tipul ăsta, 900 de milioane. Nu-i rău pentru o zi de tranzacționare”. Cei doi sunt doi mari proprietari de fonduri de investiții care se aflau în acel moment în încăpere. Bineînțeles că imediat au apărut întrebări și acuzații. Trump a fost acuzat de manipularea pieței pentru că a fost singura persoană care știa ce avea să se întâmple, iar congresmenii democrați au cerut o anchetă asupra modului în care președintele s-a folosit de informații confidențiale pentru a-și spori profiturile. Instituția care ar trebui însă să îl ancheteze (SEC, Securities and Exchange Commission) este puțin probabil să o facă pentru că, miercurea trecută, Senatul a confirmat nominalizarea de către Trump a lui Paul Atkins în fruntea SEC. Cât despre etică, dacă Trump  are vreun consilier pentru etică, așa cum au avut toți președinții, atunci acesta tace mâlc, pentru că în Administrația de la Washington nimeni nu are curajul să spună sau să facă ceva care să îl contrazică pe marele Boss. //