De același autor
Bate un vânt că economia României își va reveni mai repede decât se estima. Bazându-se pe rezultatele peste așteptări ale ultimului trimestru din 2020, companiile românești și străine și-au planificat investiții consistente, băncile încep să ia în considerare reluarea creditării și reducerea dobânzilor la credite și investitori noi se arată interesați de piața românească. Evident, nimeni nu mai ia în calcul un nou lockdown prelungit, de aceea se așteaptă o reducere a șomajului, fapt consemnat și în proiectul de buget pe 2021 care urma să fie votat marți în parlament.
În general, atmosfera din economie este optimist, pentru că se întrevăd oportunități. Faptul că guvernul a prevăzut în buget peste 601 miliarde de lei pentru investiții (5,5% din PIB) alimentează acest optimism. Lucrul și mai bun, cel puțin teoretic, este că, în timp ce sumele alocate pentru investiții publice și pentru transporturi cresc, cele pentru „programul baronilor de partid”, PNDL, scad cu două miliarde, de la șase la patru. Spun „teoretic”, pentru că ar fi trebuit să scadă și anul trecut, dar, din rațiuni electorale, au tot crescut aproape până la nivelul din 2019. Se așteaptă, de asemenea, o revitalizare a pieței financiare după ce guvernul a permis vânzarea pe bursă a pachetelor minoritare la companiile de stat, o măsură care ar trebui să aibă un impact structural major asupra transparenței și eficienței modului în care sunt administrate aceste companii.
Guvernul estimează o creștere economică de 4,3% în acest an (apreciere considerată de unii conservatoare) și o creștere care gravitează în jurul a 5% pe an până în 2024, ceea ce reprezintă un ritm robust și ieșirea din criza generată de pandemia de Sars-Cov-2 mult mai rapid. Și totuși.
Există în această proiecție bugetară un indicator care mă deranjează foarte mult. Deficitul structural pe anul acesta este prevăzut la 7,42% din PIB, urmând să scadă la 6,07% în 2022, 4,83% în 2023 și 3,39% în 2024. Asta în condițiile în care Comisia Europeană apreciază că acesta ar trebui să fie sub 1%. Acest indicator ne arată faptul că un stat cheltuiește în mod constant mai mult decât „produce” în materie de venituri și, ca urmare, trăiește pe datorie, indiferent de evoluția economiei (că din acest motiv e structural). Cele 7,42 procente de anul acesta nu sunt altceva decât expresia orgiei bugetare a PSD din ultimii opt ani, cel mai iresponsabil partid de guvernare din istorie. Majorările de salarii și pensii, alocările bugetare discreționare etc, în condițiile în care nu a existat nici o preocupare pentru creșterea veniturilor fiscale, toate se varsă în cei 7,42%. Din acest motiv, este bine că Florin Cîțu nu a ascultat inepțiile bugetare propuse de PSD și că majoritatea nu i-a acceptat amendamentele. Ar trebui să fie clar pentru toată lumea, inclusiv pentru alegători, că PSD trebuie să învețe să fie responsabil cu banii altor oameni înainte de i se mai oferi șansa de a reveni la guvernare. Acum, reducerea graduală a deficitului structural prevăzută de guvern ne sugerează că prim-ministrul are în vedere niște reforme structurale cândva, în viitor, începând probabil de anul viitor. Anul acesta, cu siguranță nu. Nu se reformează sistemul de colectare (nici măcar până în 2024, când ponderea în PIB a bugetului va fi mai mică decât anul acesta), nici aparatul de stat, nici sistemul de pensii și cel de asistență socială. Deși în 2021 ar trebui să reducă deficitul bugetar de la 10% la 7%, guvernul „n-a avut inima” să taie nici sporurile bugetarilor, nici să restructureze agențiile guvernamentale, adică să concedieze angajații la stat care nu fac nimic. Și nici nu a venit cu un plan de reformă, deși aceasta este mai mult decât urgentă. Atât Consiliul Fiscal, cât și investitorii privați au subliniat că aproape 95% din veniturile fiscale reprezintă cheltuieli cu salariile și cu asistența socială și au conchis că acest procent nu se susține nici măcar pe termen scurt. Altfel spus, principala sarcină a Guvernului Cîțu ar trebui să fie reducerea cheltuielilor concomitent cu creșterea veniturilor. Dacă cineva poate face asta fără să majoreze impozitele, atunci Cîțu pare cel mai potrivit să o facă.
Și cu toate acestea, nu vedem nimic în proiectul de buget. E drept, companiile în care administrația (centrală sau locală) este majoritară și care au avut pierderi și datorii vor fi obligate să se restructureze, dar e prea puțin. E ca și cum guvernului îi e frică să facă reformele pe care cel puțin PNL și USR PLUS le-au promis. O teorie care circulă este că, deși Cîțu ar dori să facă reforme în profunzime, Orbán și liderii PNL sunt împotrivă. Este plauzibilă. E în natura guvernărilor românești ca interesele și „rațiunile” de partid să fie mai puternice decât cele de stat și să primeze aproape întotdeauna. Dacă e așa, Cîțu ar trebui să forțeze și să își regleze conturile cu aripa de pradă a PNL cu mandatul pe masă. Și să pluseze candidând la șefia partidului. Altfel, va rămâne în istorie ca prim-ministrul unui guvern de coaliție fricos, care a ratat a „n”-a oară să facă reforme absolut necesare, preferând să administreze un sistem stricat în profunzime.
Pentru că este vorba de mai mult decât de economie și de consolidarea fiscală și/sau bugetară. Creșterea și menținerea diferențelor foarte mari de venituri între cetățeni, respectiv între angajații din administrație și cei din mediul privat și corupția care însoțește această distribuție subminează nu numai ideea de capitalism, ci și pe aceea de justiție. //
