Vizita lui Trump în China: Xi și-a impus agenda

Vizita președintelui american la Beijing nu a avut o agendă clară. Nu s-a semnat niciun acord major, nu s-a convenit nicio înțelegere importantă care să pună relațiile bilaterale pe temeiuri noi. Ceea ce s-a obținut însă a fost confirmarea rivalității dintre cele două superputeri, dar o rivalitate în condiții de pace, ceea ce nu este puțin lucru. Întrebarea este cu ce preț. Xi Jinping l-a întrebat cu brutalitate pe Trump dacă crede că poate fi evitată capcana lui Tucidide în ceea ce privește relațiile dintre cele două țări și să stabilească o nouă paradigmă în raporturile dintre cele două mari puteri. Capcana în cauză se referă la observația istoricului antic că războiul peloponeziac a izbucnit pentru că Atena era în ascensiune, iar Sparta, puterea dominantă la acel moment în lumea greacă, s-a temut de noua putere acumulată de aceasta din urmă. Carevasăzică, capcana este situația în care o putere în ascensiune amenință supremația puterii dominante, ceea ce duce sau a dus în cele mai multe cazuri la război. Termenul a fost creat de profesorul Graham Allison de la Harvard și a fost propus într-un articol din Financial Times care a devenit ulterior o carte. Întrebarea lui Xi a fost, așadar, dacă poate fi evitat războiul dintre China și Statele Unite, dar ideea care stă la baza acesteia este că ascensiunea Chinei este de neoprit, iar SUA nu au altă opțiune decât să se acomodeze cu această situație, cu alte cuvinte, americanii trebuie să se dea la o parte din drum, dacă vor să prezerve pacea. Xi a anunțat în Marea Sală a Poporului că „am convenit cu președintele Trump asupra unei noi viziuni, de a ridica o relație constructivă China–SUA de stabilitate strategică. Aceasta va oferi orientare strategică pentru relațiile China–SUA pentru următorii trei ani și dincolo de ei”. Ce înseamnă însă această nouă viziune nu este foarte clar, cum nu este clar nici ce câștigă fiecare.

 Este capabilă America să susțină un război cu China?

 Potrivit unei analize realizate de CSIS (Center for Strategic International Studies), nu prea. Statele Unite ar avea mari dificultăți să lupte într-un război de uzură cu China pentru că îi lipsesc muniții cu rază lungă de acțiune, sisteme de apărare aeriană și interceptare, precum și sisteme fără pilot aeriene, maritime și de suprafață.

Asigurarea descurajării sau lupta pe două fronturi, în Europa și Indo-Pacific, este și mai dificilă. Nici nu există căi rapide de a reface aceste stocuri, care par să fi fost golite în războiul din Iran, pentru că timpul necesar producerii unor muniții critice, printre care și faimoasele rachete Tomahawk, este cuprins între trei și patru ani. Recenta creștere a producției ordonată de Departamentul de Război este de ajutor, dar este prea puțin. Este nevoie ca Pentagonul și Congresul să își asume de urgență un angajament susținut pentru contracte multianuale care să finanțeze infrastructura de bază, pentru pregătirea și susținerea avioanelor și navelor și pentru producția rapidă a unui mix de capabilități high-low pentru un concept de operațiuni Hellscape în Indo-Pacific. Hellscape este un concept strategic pentru apărarea Taiwanului care presupune inundarea strâmtorii Formosa (Taiwan) cu mii de drone aeriene și maritime care să creeze o „killzone” pentru a descuraja o eventuală invazie. În sfârșit, Statele Unite trebuie să majoreze semnificativ sprijinul militar pentru Taiwan până la valoarea de 32 de miliarde de dolari.

 Chestiunea Taiwanului

Xi a avertizat că „Taiwanul reprezintă cea mai importantă problemă în relațiile dintre China și Statele Unite. Dacă este tratată în mod adecvat, relația bilaterală se va bucura de stabilitate generală. Altfel, cele două țări se vor confrunta sau chiar vor intra în conflict, ceea ce va pune relațiile dintre ele în mare pericol”.

Din nou, ce înseamnă exact „tratament adecvat” nu a mai precizat, dar știm că l-a întrebat pe Trump direct dacă Statele Unite vor apăra Taiwanul în caz de invazie. Xi a mers până acolo încât a afirmat că „marea întinerire a națiunii chineze” și „Make America Great Again” „ar putea merge mână în mână”, ceea ce analiștii au interpretat ca fiind o încercare a liderului chinez de a curta aripa izolaționistă a mișcării MAGA, care nu ar fi dispusă să vină în ajutorul Taiwanului în cazul unui conflict cu China, dat fiind că în centrul conceptului lui Xi de întinerire națională stă așa-zisa reunificare cu Taiwanul.

În drum spre casă, Trump le-a spus reporterilor că a discutat mult cu Xi despre Taiwan și că au vorbit în detaliu despre vânzarea de armament american în valoare de 14 miliarde de dolari către Taiwan. După care a adăugat: „Cred că ultimul lucru de care avem nevoie acum este un război situat la 9.500 de mile distanță”. „Xi are sentimente foarte puternice legate de Taiwan, dar nu mi-am luat niciun angajament în nicio direcție”.

Ce rezultă din aceste declarații este că Trump ia în considerare să nu mai aprobe pachetul de armament destinat Taiwanului, ceea ce ar reprezenta o victorie majoră pentru Xi și un pas rușinos înapoi pentru Statele Unite. În orice caz, dacă îl aprobă sau îl amână, dorește să îl folosească ca atu în cadrul unei negocieri mai largi ulterioare. Dacă pur și simplu renunță, decizia va fi una dintre consecințele cele mai serioase ale summitului de săptămâna trecută. În orice caz, atunci când a fost întrebat dacă prevede un conflict cu China din cauza Taiwanului, Trump a răspuns „nu, nu cred. Cred că vom fi în regulă. Xi nu vrea să vadă un război”.

 Războiul comercial se amână

În octombrie anul trecut, când Trump și Xi s-au întâlnit la Busan, în Coreea de Sud, cei doi au convenit asupra unui armistițiu în așa-numitul „război al tarifelor”, abandonarea pentru un an, până în noiembrie, a majorărilor reciproce de taxe vamale. Acum oamenii de afaceri de prim rang și reprezentanții mediului de afaceri s-au așteptat ca acest armistițiu să fie prelungit.

În general, vizita a fost caracterizată de un ton cald și mult simbolism. Trump a fost „răsfățat” cu o gardă de onoare, un banchet de stat și o invitație în incinta secretă unde trăiesc și lucrează liderii partidului comunist chinez. Președintele american, care are o slăbiciune bine-cunoscută pentru pompă și protocol, a fost impresionat de primirea care i s-a făcut și l-a invitat pe Xi să viziteze Casa Albă în septembrie. Vineri, ministrul chinez al Afacerilor Externe a confirmat că Xi va vizita în această toamnă Washingtonul. Este improbabil, prin urmare, ca până la acea dată războiul comercial să fie reluat. Trump a declarat că discuțiile au fost foarte fructuoase, iar Xi a caracterizat vizita drept „istorică”, dar, potrivit președintelui american, cei doi nu au discutat deloc despre taxele vamale.

Pe de altă parte, nu au fost anunțate nici progrese considerabile în privința comerțului, nici acorduri spectaculoase de afaceri. Aflat la bordul Air Force One, Trump le-a spus reporterilor că China a fost de acord să cumpere 200 de avioane Boeing, cea mai mare comandă de stat din ultimii zece ani, cu un angajament potențial să mai cumpere încă 750 de aparate. Piețele nu au primit bine acest anunț pentru că se așteptau la o comandă de cel puțin 500 de avioane, așa că acțiunile Boeing au scăzut la bursa de valori. Potrivit lui Trump, fermierii americani vor fi fericiți pentru că vor vinde în China soia în valoare de miliarde de dolari. Este vorba despre o discuție care a avut loc la Busan, în care s-a vorbit despre vânzări de soia în valoare de 24 de miliarde de dolari, dar care nu s-a concretizat. Nici de această dată, partea chineză nu a confirmat vreun acord de cumpărare.

Rugat să comenteze declarațiile făcute de Trump la Fox News în privința faptului că au fost încheiate acorduri comerciale, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe de la Beijing a susținut doar că „esența relațiilor economice și comerciale dintre China și SUA constă în beneficiul reciproc și cooperare win-win”. El a adăugat că ambele părți trebuie să lucreze la implementarea „consensului important” la care au ajuns cei doi lideri pentru a aduce o stabilitate mai mare legăturilor comerciale bilaterale și economiei globale. Ceea ce, în cuvinte normale, înseamnă că nu, nu au existat acorduri comerciale majore convenite de cei doi.

Un lucru care nu a scăpat observatorilor atenți a fost faptul că, de data aceasta, China a lăsat să se înțeleagă că o politică americană „inadecvată” față de Taiwan ar putea avea consecințe serioase în privința relațiilor economice și comerciale dintre cele două țări. Nu este clar dacă printre aceste politici inadecvate se numără și relațiile tradiționale dintre companiile americane și vestita industrie a semiconductorilor din Taiwan, precum și alte legături economice dintre insula autonomă și SUA.

 „Pivotarea asiatică” s-a transformat în „business as usual”

„Pivotarea asiatică” a fost un concept strategic american potrivit căruia atenția Statelor Unite trebuie reorientată spre Asia (dinspre Europa), pentru că viitoarea confruntare între două superputeri va fi cea dintre Statele Unite și China. Ideea a apărut pe vremea președintelui Barack Obama, dar a fost reluată și de Administrația Trump. De exemplu, în Strategia Națională de Securitate partea rezervată Asiei, și implicit Chinei, este cea mai consistentă dintre toate regiunile luate în discuție. Tonul este unul aspru și nu lasă nicio îndoială că autorii acesteia văd o confruntare cu China drept inevitabilă, chiar dacă nu iminentă.

Nimic nu a răzbătut din acest ton în timpul vizitei făcute de Trump la Beijing săptămâna trecută. Dimpotrivă, Trump a lăsat impresia că a devenit brusc cel mai pacifist președinte american și a ținut ca acest lucru să fie înțeles cum se cuvine. Deși nu a obținut nici acorduri politice majore și nici unele comerciale, Trump s-a comportat ca și cum Xi Jinping a devenit brusc unul dintre cei mai buni prieteni ai săi. Poate să fi fost de la luxul și fastul cu care a fost înconjurat de niște gazde care știau ce îi place, poate să fie din cauza orgoliului care îl face să creadă că simpla lui prezență schimbă lumea, dar vizita s-a încheiat cu senzația că „pivotarea” nu e mare lucru, ci mai degrabă  „business as usual”, iar atitudinea sa generală a fost mai degrabă una umilă, nedemnă de un președinte american.