De același autor
Criticile aduse măsurilor fiscale și salariale luate de succesivele guverne Dragnea se referă adesea la lipsa studiilor de impact. Nimeni nu s-a obosit să pună pe hârtie o evaluare a efectelor pe care le vor avea asupra economiei, investițiilor, locurilor de muncă sau deficitului bugetar creșterea abruptă a salariului minim, majorarea salariilor în sectorul bugetar, introducerea impozitelor pe venitul global, pe cifra de afaceri și a taxei de solidaritate. Impactul asupra economiei și societății al acestor schimbări va fi atât de profund și de vast, încât la capătul lor nu este deloc sigur că vom mai avea o economie funcțională sau măcar o economie de piață. De aceea, termenul „revoluție socialistă“ aplicat acestor politici nu este exagerat și este mai potrivit atât cu stilul, cât și cu istoria (neo)comuniștilor români.
Vestea proastă este că autorii intelectuali ai acestei revoluții grupați în jurul lui Dragnea nu sunt niște cârpaci care se ocupă cu bricolajul social în timpul liber. Și Georgescu, și Voinea, și Socol știu exact ce fac, iar ceea ce fac este să angajeze România, prin forța politică a PSD, într-un proiect radical de inginerie socială de tip socialist-populist: cât mai mult stat, cât mai puțin capitalism. Vestea și mai proastă este că sunt „în trend“. Lumea occidentală este străbătută astăzi de un curent politic populist din ce în ce mai puternic, care își propune să instaureze economia socialistă egalitaristă. Încă și mai alarmant e faptul că acest curent este întreținut de cel mai activ segment al societății, tinerii. Veți vedea o parte dintre ei chiar săptămâna aceasta devastând Hamburgul și protestând împotriva nedreptăților capitalismului global în preajma summit-ului G20, dar aceste manifestări, oricât de violente vor fi, nu reprezintă decât partea „luminoasă“, hip, a fenomenului. Socialismul anticapitalist occidental are însă și o față întunecată, resentimentară.
Este relevant în acest sens modul în care a fost tratat în mass-media din Marea Britanie și nu numai incendiul turnului Grenfell din Londra. Deși vorbim de o clădire administrată și renovată de autoritățile locale cu aprobarea și, parțial, cu banii autorităților centrale, tragedia soldată cu 30 de morți a fost pusă în seama „capitalismului neoliberal“ pentru că lucrările de izolare au fost încredințate unei companii private care a folosit un material pe care guvernul de la Londra nu îl interzisese, așa cum o făcuseră guvernele german și american. Toate datele factuale indicau că e vorba despre un eșec de proporții al autorităților, dar opinia care s-a răspândit a fost că tragedia de la Grenfell este expresia „efectelor criminale ale dereglementării neoliberale“. Concluzia? „Capitalismul ucide!“ Cât de diferită e starea de spirit care a generat această concluzie de cea de la București, care, după tragedia de la Colectiv, a identificat corect faptul că neglijența și corupția autorităților sunt cele care ucid.
O mare parte a britanicilor și în special a tinerilor, hrănită zi și noapte cu doze toxice de propagandă anticapitalistă și „conspirații corporatiste“, a ajuns să creadă că socialismul e soluția tuturor relelor în asemenea măsură, încât, potrivit unui sondaj YouGov, 45% dintre britanici cred că o societate cu adevărat socialistă ar fi cea mai bună soluție pentru Marea Britanie. Acest curent l-a propulsat pe liderul laburist Jeremy Corbyn din postura de socialist radical ancorat în vechile convingeri sovietice în poziția de mare star al stângii britanice și mondiale. Corbyn a câștigat locuri importante în parlament cu un manifest de un radicalism socialist ale cărui efecte nici măcar o instituție respectabilă precum Institute for Fiscal Studies nu a îndrăznit să le evalueze. Vorbim despre majorarea salariului minim, creșteri de salarii în sănătate, educație și servicii publice, naționalizarea companiilor de utilități, crearea unei bănci de investiții publice, emisiune de monedă pentru finanțarea acestor investiții etc. IFS vorbește despre o transformare atât de profundă a economiei, încât discuția despre costuri este inutilă. Vă sună familiar? Atât de puternic este impactul socialismului resentimentar corbynist încât are reverberații atât dincolo de Ocean, cât și dincoace de Canal. În SUA, din ce în ce mai mulți intelectuali de stânga vorbesc deschis despre faptul că singura cale de a revitaliza Partidul Democrat este abandonarea moderației și îmbrățișarea deschisă a radicalismului socialist al lui Bernie Sanders. În Europa, deși Partidul Socialist s-a prăbușit în Franța, speranțele socialiștilor au renăscut cu Jean-Luc Mélenchon, un politician din aceeași specie cu Corbyn și Sanders, la fel de adulat de tineri.
Vestea cea mai proastă este că nu mai există suficienți liberali care să se opună acestui curent în ascensiune. Atât în Marea Britanie, cât și în SUA dreapta la putere a căzut într-un soi de populism care este socialist în politicile economice și naționalist în politicile sociale, cea mai proastă combinație pe care ar fi putut să o aleagă. Oricât ar părea de necrezut, șansele ca liberalismul să supraviețuiască acestui nou asalt al socialismului resentimentar depind de victoria în alegeri a CDU și a Angelei Merkel în alegerile legislative din toamnă. Ceea ce spune ceva despre starea mizerabilă în care a ajuns liberalismul.