Vremuri grele pentru democrația americană

Marțea trecută a avut loc o premieră politico-juridică în istoria celei mai vechi democrații din lume, caracterizată de unii comentatori drept o spargere a barierelor sau o trecere a Rubiconului. Pentru prima oară de când există instituțiile constituționale americane, un fost președinte - Donald Trump - a fost arestat și inculpat într-un caz penal federal. Cu alte cuvinte, Departamentul de Justiție (DOJ), aflat, ca și celelalte, sub autoritatea unui președinte (democrat) a decis să trimită în instanță un fost președinte (republican) pentru o serie de infracțiuni federale. Desigur, Trump nu a făcut nicio secundă de închisoare, dar întreaga procedură prin care a fost amprentat și i s-au introdus datele în sistem are o puternică semnificație simbolică.

Trump are de înfruntat 37 de capete de acuzare pentru păstrarea ilegală a unor documente secrete sau strict secrete (top secret) la reședința sa de la Mar-a-Lago, Florida, pentru că a mințit anchetatorii FBI și, poate cea mai periculoasă dintre acuzații, cea de conspirație pentru obstrucționarea justiției, care deși pare neserioasă, se poate solda cu până la 20 de ani de închisoare, dacă inculpatul este condamnat.

Comoara din baie

Cum a putut vedea toată lumea la televizor, este vorba de peste o sută de documente depozitate inclusiv pe podiumul unei săli de ceremonii și într-o baie, dintre care multe sunt considerate secrete de stat pe care Trump le-a luat cu el atunci când a părăsit Casa Albă. Cu ce intenție nu știe nimeni și rămâne în sarcina procurorilor să demonstreze, dacă vor putea, că intențiile acestuia nu au fost benigne. Dar chiar și așa, lucrurile arată prost pentru Trump, pentru că o parte din documente se referă la planurile militare de apărare a Statelor Unite și a aliaților, la planurile pentru riposta militară în caz de atac împotriva Statelor Unite, la programul nuclear american, precum și la documente provenite de la uriașul aparat de informații american, dar și la sursele acestor informații.

Cum spațiul de depozitare de la Mar-a-Lago a fost, în mod evident, impropriu pentru documente clasificate, potențialele pagube aduse securității naționale a SUA sunt incalculabile. Este posibil ca niciun spion să nu fi pătruns în casa lui Trump și să fi fotografiat documentele, dar dacă a pătruns? Cum nimeni nu știe cu exactitate, este foarte posibil ca Pentagonul să fie nevoit să refacă planurile de apărare, Departamentul Energiei să refacă întreaga structură a desfășurării armamentului nuclear american, pentru că cel puțin un document include detalii tulburătoare despre amplasarea armelor nucleare americane, capacitatea acestora, precum și despre focoase și elementele lor, iar multiplele agenții de informații să refacă rețelele specifice atât în materie de informații electronice, cât și, mai ales, din surse umane.

Acesta este și motivul pentru care Trump nu a fost acuzat în baza Legii privind Arhivele Prezidențiale, care cere ca documentele relevante pentru activitatea președintelui la Casa Albă să fie predate Arhivelor Naționale, ci în baza unei Legi a Spionajului ce datează din Primul Război Mondial, care interzice păstrarea documentelor ce pot aduce un prejudiciu securității naționale.

Factori agravanți

Trump a încercat să se apere în stilul care de-acum e bine cunoscut, declarând în fața suporterilor săi că un președinte „are dreptul absolut” să ia ce documente poftește la plecare. Apoi s-a mai gândit puțin și a pretins că, înainte să părăsească Casa Albă, a desecretizat toate documentele pe care le-a luat. Această apărare este bizară din mai multe puncte de vedere. Mai întâi, că nu există niciun ordin de desecretizare, ceea ce face ca declarația lui Trump să fie fără temei. În al doilea rând, cum să desecretizeze planuri militare aflate în vigoare sau informații primite de la rețelele de spionaj, când sursele sunt încă la post? Dacă, ipotetic, americanii au o cârtiță în Ministerul rus al Apărării sau în Gărzile Revoluționare iraniene, desecretizarea informațiilor poate duce la identificarea sursei de către țările inamice și sacrificarea acesteia.

În al treilea rând, Trump are un istoric de comportament foarte relaxat când vine vorba de secrete de stat. Astfel, el a publicat pe Twitter o fotografie din satelit a ceea ce părea să fie o rampă de lansare a rachetelor balistice iraniene, în 2016 le-a cerut public rușilor să îl ajute să găsească cele 30.000 de e-mailuri lipsă ale lui Hillary Clinton, iar mai târziu i-a arătat lui Serghei Lavrov planurile unei operațiuni antiteroriste ultrasecrete a Israelului. Toate acestea s-au petrecut pe vremea când era președinte în funcție. Acum, că nu mai e, s-a apucat să se laude în fața unui autor care-i scria biografia politică cu documentele sale „pe care regretă că nu le-a desecretizat”. Înregistrarea acestei convorbiri face parte din probele acuzării, care contrazice declarația lui Trump. În sfârșit, nu este deloc clar că un președinte poate desecretiza ce vrea. Există un document - Documentul 19 - care conține detaliile despre programul nuclear.

Deși există unii care consideră că președintele are putere absolută, acuzarea susține că cel puțin în acest caz este nevoie de o procedură în care Departamentul Energiei să-și dea acordul pentru desecretizare, acest acord să fie trimis Departamentului Apărării, care, la rândul său, trebuie să îl aprobe înainte ca președintele să desecretizeze documentul. În lipsa acestor avize obligatorii, chiar dacă Trump ar fi desecretizat documentul, ar fi comis un abuz de putere.

Acuzația cea mai periculoasă

La urma urmei, nici nu contează dacă a fost vorba de documente secrete, desecretizate, ținute în baie sau în seif. Acuzația cu potențialul cel mai mare de condamnare este cea privind conspirația privind obstrucționarea Justiției. Tot ceea ce trebuie să dovedească procurorii este faptul că Trump a mințit atunci când a declarat că a predat toate documentele FBI-ului și că și-a îndemnat și apropiații, inclusiv avocații, să facă același lucru. Cum declarațiile în acest sens ale avocaților sunt publice, iar despre intenția lui Trump  de a induce în eroare autoritățile există la dosar depoziții ale martorilor, fostului președinte îi va fi foarte greu să se sustragă.

De menționat că procurorii și curtea nu trebuie să ia în seamă dacă respectiva conspirație a avut sau nu succes, ci doar dacă a existat sau nu. Observatorii remarcă faptul că avocații, al căror scop general este să tragă de timp cât pot mai mult, se vor bate să elimine mărturiile care conduc la ideea de obstrucționare a justiției, dar dacă nu vor reuși să le elimine pe toate, soarta lui Trump pare pecetluită.

Spre deosebire de cazul celălalt, în care procurorul districtual din Manhattan îl acuză pe Trump de fraudă în gestionarea fondurilor Trump Corporation, cu scopul de a plăti o fostă actriță porno pentru a-i asigura tăcerea, și care ar putea sau nu avea vreo legătură cu finanțarea politică, acesta pare să fie un caz mult mai solid. FBI și procurorii federali au adunat un număr mare de probe, inclusiv înregistrări audio, și de declarații ale martorilor care fac ca acest proces să aibă șanse mult mai serioase de reușită.

Riposta politică

Trump, ca și marea majoritate a susținătorilor săi, este convins că această inculpare este politică. Potrivit fostului președinte și candidat aflat în frunte la nominalizarea republicană, inculparea sa „este  cea mai oribilă, malefică și abominabilă crimă din istoria Statelor Unite”. El, împreună cu o mare parte a establishment-ului republican, denunță ceea ce el numește „transformarea în armă politică a FBI și a Departamentului de Justiție” și promite măsuri drastice deîndată ce va reveni la Casa Albă. Același lucru l-au promis și contracandidații săi, inclusiv Ron DeSantis, care are un plan detaliat în acest sens.

Sondajele de opinie împart publicul american pe falia republicani-democrați cu primii ferm convinși că această inculpare este, vorba lui Trump, o „vânătoare de vrăjitoare” politică, iar ultimii, că este vorba de un act just. Independenții înclină către punctul de vedere democrat, ceea ce conferă acestei poziții majoritatea, dar, pe de altă parte, un număr foarte mare de americani care votează republican vor rămâne încrâncenați că „sistemul” este fraudat împotriva lor și că instituțiile americane sunt în colaps sub presiunea stângii și a progresiștilor. Ceea ce nu este departe de adevăr, dar nu din cauza lui Trump. Ceea ce a reușit Trump ca nimeni altul a fost să polarizeze în asemenea măsură națiunea încât o mare parte a populației - republicani și democrați - să nu mai creadă în democrație sau să creadă că aceasta este un lux. Este un moment de criză pentru democrația din Statele Unite.

Există foarte mari șanse ca acest proces al lui Trump să se prelungească până în preajma alegerilor sau chiar după alegeri. Trump conduce în cursa pentru nominalizare și, de când este inculpat, adună și mai mulți bani, și are șanse să devină următorul candidat republican. Ce se întâmplă dacă va fi condamnat înainte de alegeri și va câștiga alegerile? Se va grația singur? Ce se întâmplă dacă va câștiga alegerile și va fi condamnat după aceea? Va avea America un președinte penal? Sunt întrebări la care nu există răspuns, dar care arată incredibila fragilitate a instituțiilor constituționale americane. //