„Federația Rusă ar dori o arhitectură de securitate euroasiatică“

Tema dominantă a Summit-ului de la Var­șo­via a fost revizuirea angajamentelor asumate de­ja în Summit-ul anterior din Țara Galilor, când s-a constatat că există un risc de insecuritate sporit pe Flancul Estic din cauza intervenției Federației Ruse în Crimeea. Drept răspuns, ali­a­ții au hotărât, pe de o parte, să asigure o pre­zență „avansată“ a NATO în regiune, iar, pe de altă parte, să activeze Planul de reacție rapidă. Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, crede că cel puțin la fel de important este un alt aspect. „Această desfășurare de for­țe armate convenționale este numai vârful icebergului. La Varșovia aliații au discutat și au stabilit o relație de cooperare în ceea ce privește războiul hibrid, s-a semnat de altfel și un document din acest punct de vedere, foarte important. Războiul hibrid este tot o for­mă de agresiune, care însă cuprinde, din­colo de componentele militare, și pe cele le­gate de politică, de diplomație, de pro­pa­gan­dă, de mass-media, de manipulare, de război informatic, deci și pe acest palier s-a con­ști­en­tizat existența unui risc la adresa par­te­nerilor din spațiul euroatlantic.“

Dar cum iese România, după summit, din pers­pectiva gestionării intereselor sale de se­cu­ri­tate? Situația ar putea fi considerată relativ mulțumitoare, este de părere Cristian Dia­co­nescu. Sunt însă diferențe majore de abor­da­re, dacă facem o comparație între com­po­nenta de Nord si cea de Sud a Flancului Estic. „Statele din Nord, Polonia și statele baltice, au cooperat mult mai bine, s-au coordonat, au prezentat opțiuni strategice și regionale comune și, evident, considerându-se și un ni­vel sporit de risc, au primit un semnal și spri­jin militar consistent. Și în partea de Sud, în ce­ea ce privește România, după părerea mea, deciziile sunt corespunzătoare. A fost omologat scutul antirachetă în faza inter­me­diară operațională ca element de securitate al NATO, avem Comandamentul de Sud-Est, precum și o brigadă multinațională. Problema este situația bazinului Mării Negre. În această zonă, din păcate, nivelul de cooperare, de în­țelegere între statele membre NATO este net diferit. Statele din regiune nu s-au putut coor­do­na în a pune la punct un proiect regional defensiv. Iar problema este cu atât mai de­li­cată, cu cât Marea Neagră este zonă de con­tact direct între interesele Moscovei și cele ale NATO și UE.“

Din acest ultim punct de vedere, al coagulării unui răspuns unitar de securitate în zonă, pâr­ghiile pe care la are Bucureștiul sunt mini­ma­le. Premierul Borisov al Bulgariei tocmai a lan­sat propunerea ca Marea Neagră să devină o „zonă demilitarizată“. Propunere care, desi­gur, va fi complet ignorată de Moscova, care și-a consolidat o prezența militară masivă în Cri­meea, dar care nu face decât să torpileze șan­sele coagulării unui răspuns adecvat din perspectiva NATO. Cât despre Turcia, dincolo de relațiile sale complicate cu Bulgaria, aceas­ta are propria sa agendă regională și este puțin dispusă să țină cont de intervenții ex­terioare.

„Zona Mării Negre este extrem de sensibilă, fiind foarte aproape cele două forțe. Și, din acest punct de vedere, sigur că aici au exis­tat oarece reticențe în a formula la Varșovia o abordare concretă, din cauza lipsei de coe­ziune din partea regiunii. Este însă important faptul că atât Turcia, cât și Statele Unite au ținut tema Mării Negre foarte sus. Or, din acest punct de vedere, în proiectele de se­curitate ulterioare pe care România va fi obli­gată să le susțină, în primul rând va trebui să se bazeze pe cooperarea bilaterală cu Statele Unite și Turcia. Federația Rusă, dar și statele NATO cunosc animozitățile în această zonă, din­tre Bulgaria și Turcia, de exemplu, între as­pirațiile Turciei de a avea o mare ruso-turcă și dificultățile europenilor de a sprijini un ast­fel de proiect. Evident că mult mai simplu s-ar putea găsi o soluție pe baza unei formule regionale, dar deocamdată nimeni nu are o astfel de soluție. Dar, în condițiile în care, de exemplu, cu participare americană, așa cum văd eu, și cu o cooperare cu Turcia bine sta­bilită și atent nuanțată, sunt convins că Bul­garia nu ar putea rămâne în afara unei astfel de scheme. În condițiile în care nu există o astfel de formulă, atunci fiecare, pe baze na­ționale, încearcă să se poziționeze separat.“

Majoritatea experților sunt convinși că e puțin probabil ca Rusia să recurgă la o agresiune militară clasică pentru a-și atinge obiectivele strategice în regiunea noastră. E o părere îm­părtășită și de Cristian Diaconescu. „Practic, Rusia, prin anexarea Crimeei, vrea un regim juridic internațional favorabil de la Marea Azov până la Marea Neagră și pentru uti­li­zarea Strâmtorii Kerci. Asta din punct de ve­de­re strategic. Sigur că există intenția de a susține mișcările separatiste din vecinătatea apropiată și zona este propice din această pers­pectivă, vedem și Moldova, și Ucraina, și celelalte. Pentru că, pe de o parte, Federația Rusă ar dori o arhitectură de securitate eu­ro­asiatică, diferită de arhitectura de secu­ritate de astăzi. În plus, Rusia vrea să fie recu­nos­cută ca mediator indispensabil în problemele de securitate regională. Deci, până la urmă, este o formă de afirmare, sigur, cu mijloacele pe care le vedem și care au fost criticate de întreaga comunitate internațională, dar este o formă de prezență mai mult politică stra­tegică regională. Nici ei, cel puțin cum văd eu, nu au în vedere un atac militar direct, pen­tru că n-ar folosi la nimic.“

A consemnat ALEXANDRU LĂZESCU