Cât de puternic e PSD?

Când a aflat, în 2004, că Mircea Geoană este contracandidatul său la Primăria Gene­ra­lă a Capitalei, Traian Băsescu a trimis o fe­licitare celor de la PSD mulţumindu-le pen­tru cadoul enorm pe ca­re social-democraţii tocmai i-l făcuseră. Schimbând ce­ea ce este de schimbat, şi Gabriela Vrânceanu-Firea ar putea proceda similiar în actuala campanie. Fiind­că principalii contra­can­di­daţi de la aceste locale ai so­cial-democraţilor, li­be­ra­lii, au oferit „material“ enorm pentru o asemenea reacţie posibilă. Greu de explicat şi cu atât mai greu de înţeles ce fel de „strategie“ subîntinde seria de „autogoluri“ politice pe care şi-au administrat-o singuri, cu vo­luptate („Marian Munteanu este candi­da­tul ideal pentru PNL“, spunea Alina Gor­ghiu, în condiţiile în care Munteanu era de­ja a treia opţiune şi, cum s-a dovedit, nici măcar ultima, pentru liberali), cei de la PNL în precampania electorală pentru niş­te alegeri locale în care intră într-o con­fuzie de zile mari şi cu o lipsă de de­ter­minare evidentă.

Pe de altă parte, numerele de circ politic pe care, voluntar, par dispuşi să le ofere pe­neliştii nu pot masca ceva ce pare aproa­pe inevitabil. Căci pare să existe un con­sens – şi printre politicieni, şi în rândul li­de­rilor de opinie, şi în datele sondajelor ca­re răzbat (totuşi, destul de puţine, deo­camdată...) în spaţiul public –, un fel de con­­sens care e vecin cu resemnarea cu pri­vire la perspectiva, greu de evitat, ca PSD să fie marele câştigător al alegerilor locale care vor avea loc peste puţine săptămâni. Una dintre traducerile scurte ale acestei afir­­maţii ce pare a descrie starea de fapt(e) la acest moment este aceea că un alt învin­gător decât PSD la localele acestui an ar fi chiar o uriaşă surpriză în con­diţiile date. Fiind­că, din tot ce ne arată la acest mo­ment piaţa politică au­tohtonă, în zona ma­rilor ju­cători, singurul partid care are pro­filul unuia solid este cel al social-democraţilor.

Dar PSD e acum aşa de pu­ternic nu doar fiindcă are da­te de pornire în com­pe­ti­ţie net su­pe­ri­oare restului competitorilor. Şi nici pen­tru că, adăugând la aceste date un amă­nunt însemnat de regie electorală de pe ur­ma căruia social-de­mo­cra­ţii par să fie în măsură să ex­tragă, iarăşi prin com­pa­raţie cu ad­ver­sarii politici, cele mai multe dividende: anu­me, faptul că alegerile lo­cale pentru primării vor avea loc, în mod aproape cert, într-un singur tur. Nu, toa­te acestea nu epuizează explicaţiile cu pri­vire la forţa redutabilă a PSD. Şi, mai mult de­cât atât: în cazul în care adversarii politici ai so­cial-democraţilor ar fi judecat altfel – cu viziune, preocupare şi strategie solidă – jo­cul politic al localelor, este probabil că toa­te aceste date care fac din PSD un partid foarte puternic ar fi fost se­rios puse în cri­ză, chiar şi în condiţiile le­gale actuale de derulare a alegerilor locale. Fiindcă, foarte pe scurt spus: forţa unui par­tid cum e PSD stă, mai ales acum, când e măcinat de atâtea crize, mai ales în aceea că mai toţi ceilalţi competitori sunt atât de slabi.

Probabil că momentele actuale pe care le traversează social-democraţii sunt, ra­por­tate de întreaga istorie instituţională a par­tidului-urmaş (în chip legitim!) al PCR, unele dintre cele mai dificile. Liderii pe ca­re social-democraţii îi etalează în ultimii ani, perspectivele pe care le oferă acest par­tid îmbătrânit în rele, condus de o mul­ţime de oameni cu serioase probleme în jus­tiţie şi multe altele – ar trebui să fie cu minus peste tot pentru PSD. Nu e chiar aşa. Există sancţiuni numeroase în justiţie, dar pesediştii sunt departe de sancţiunile politice meritate. Fiindcă aceia care, din câmp politic direct, vorbesc despre pro­blemele grave pe care le întâmpină PSD – nu puţine, cu iz penal – fie nu (mai) au credit moral să o facă, fie sunt mult prea mici şi inegali în prezenţa publică, încât să se audă.

Cu toate acestea, PSD emană o forţă şi o siguranţă de sine pe care adversarii săi ar fa­ce bine să le remarce. Nu pentru că e aşa în sine, ci fiindcă toţi cei care ar putea con­testa partiturile şi ofertele social-de­mocraţilor sunt, ei înşişi, inconsistenţi, ipo­criţi şi inegali în ceea ce spun şi pro­pun. Cât de puternic e PSD acum? Simplu: cât de mult îl lasă, mai ales acum, ad­versarii săi să fie. Şi îl lasă extrem de mult!

Altfel spus: PSD-ului îi intră puncte în sacul electoral în aceste luni pur şi simplu nefăcând nimic. Social-democraţii cresc sau se consolidează doar pentru că există. Aşa încât, dacă e de căutat vreun merit pentru consolidarea poziţiei de piaţă a PSD, el trebuie să fie găsit mai degrabă în afara acestui partid.

P.S. Jocul pe care îl face acum PNL are sens doar într-o singură situaţie: dacă, du­pă „marea fuziune“ cu PDL, noul PNL ur­măreşte, într-un orizont de timp rezo­na­bil, să realizeze hipersupergigamega fuzi­u­nea cu PSD! O perspectivă pe care şi noi „trebuie să o urmărim cu interes şi cu preo­cupare“...