De același autor
Când a aflat, în 2004, că Mircea Geoană este contracandidatul său la Primăria Generală a Capitalei, Traian Băsescu a trimis o felicitare celor de la PSD mulţumindu-le pentru cadoul enorm pe care social-democraţii tocmai i-l făcuseră. Schimbând ceea ce este de schimbat, şi Gabriela Vrânceanu-Firea ar putea proceda similiar în actuala campanie. Fiindcă principalii contracandidaţi de la aceste locale ai social-democraţilor, liberalii, au oferit „material“ enorm pentru o asemenea reacţie posibilă. Greu de explicat şi cu atât mai greu de înţeles ce fel de „strategie“ subîntinde seria de „autogoluri“ politice pe care şi-au administrat-o singuri, cu voluptate („Marian Munteanu este candidatul ideal pentru PNL“, spunea Alina Gorghiu, în condiţiile în care Munteanu era deja a treia opţiune şi, cum s-a dovedit, nici măcar ultima, pentru liberali), cei de la PNL în precampania electorală pentru nişte alegeri locale în care intră într-o confuzie de zile mari şi cu o lipsă de determinare evidentă.
Pe de altă parte, numerele de circ politic pe care, voluntar, par dispuşi să le ofere peneliştii nu pot masca ceva ce pare aproape inevitabil. Căci pare să existe un consens – şi printre politicieni, şi în rândul liderilor de opinie, şi în datele sondajelor care răzbat (totuşi, destul de puţine, deocamdată...) în spaţiul public –, un fel de consens care e vecin cu resemnarea cu privire la perspectiva, greu de evitat, ca PSD să fie marele câştigător al alegerilor locale care vor avea loc peste puţine săptămâni. Una dintre traducerile scurte ale acestei afirmaţii ce pare a descrie starea de fapt(e) la acest moment este aceea că un alt învingător decât PSD la localele acestui an ar fi chiar o uriaşă surpriză în condiţiile date. Fiindcă, din tot ce ne arată la acest moment piaţa politică autohtonă, în zona marilor jucători, singurul partid care are profilul unuia solid este cel al social-democraţilor.
Dar PSD e acum aşa de puternic nu doar fiindcă are date de pornire în competiţie net superioare restului competitorilor. Şi nici pentru că, adăugând la aceste date un amănunt însemnat de regie electorală de pe urma căruia social-democraţii par să fie în măsură să extragă, iarăşi prin comparaţie cu adversarii politici, cele mai multe dividende: anume, faptul că alegerile locale pentru primării vor avea loc, în mod aproape cert, într-un singur tur. Nu, toate acestea nu epuizează explicaţiile cu privire la forţa redutabilă a PSD. Şi, mai mult decât atât: în cazul în care adversarii politici ai social-democraţilor ar fi judecat altfel – cu viziune, preocupare şi strategie solidă – jocul politic al localelor, este probabil că toate aceste date care fac din PSD un partid foarte puternic ar fi fost serios puse în criză, chiar şi în condiţiile legale actuale de derulare a alegerilor locale. Fiindcă, foarte pe scurt spus: forţa unui partid cum e PSD stă, mai ales acum, când e măcinat de atâtea crize, mai ales în aceea că mai toţi ceilalţi competitori sunt atât de slabi.
Probabil că momentele actuale pe care le traversează social-democraţii sunt, raportate de întreaga istorie instituţională a partidului-urmaş (în chip legitim!) al PCR, unele dintre cele mai dificile. Liderii pe care social-democraţii îi etalează în ultimii ani, perspectivele pe care le oferă acest partid îmbătrânit în rele, condus de o mulţime de oameni cu serioase probleme în justiţie şi multe altele – ar trebui să fie cu minus peste tot pentru PSD. Nu e chiar aşa. Există sancţiuni numeroase în justiţie, dar pesediştii sunt departe de sancţiunile politice meritate. Fiindcă aceia care, din câmp politic direct, vorbesc despre problemele grave pe care le întâmpină PSD – nu puţine, cu iz penal – fie nu (mai) au credit moral să o facă, fie sunt mult prea mici şi inegali în prezenţa publică, încât să se audă.
Cu toate acestea, PSD emană o forţă şi o siguranţă de sine pe care adversarii săi ar face bine să le remarce. Nu pentru că e aşa în sine, ci fiindcă toţi cei care ar putea contesta partiturile şi ofertele social-democraţilor sunt, ei înşişi, inconsistenţi, ipocriţi şi inegali în ceea ce spun şi propun. Cât de puternic e PSD acum? Simplu: cât de mult îl lasă, mai ales acum, adversarii săi să fie. Şi îl lasă extrem de mult!
Altfel spus: PSD-ului îi intră puncte în sacul electoral în aceste luni pur şi simplu nefăcând nimic. Social-democraţii cresc sau se consolidează doar pentru că există. Aşa încât, dacă e de căutat vreun merit pentru consolidarea poziţiei de piaţă a PSD, el trebuie să fie găsit mai degrabă în afara acestui partid.
P.S. Jocul pe care îl face acum PNL are sens doar într-o singură situaţie: dacă, după „marea fuziune“ cu PDL, noul PNL urmăreşte, într-un orizont de timp rezonabil, să realizeze hipersupergigamega fuziunea cu PSD! O perspectivă pe care şi noi „trebuie să o urmărim cu interes şi cu preocupare“...
