De același autor
Neobişnuita reacţie a ministrului de Externe, Cristian Diaconescu, faţă de un document ce conţine afirmaţii critice cu privire la România, făcut public de oficiali din guvernul olandez – anume, anularea iniţială a unei vizite importante programate la scurt timp după apariţia acelui document –, a acoperit reuniunea anuală a diplomaţilor români, de la Bucureşti, şi a scos în faţă pe agenda publică, pentru câteva zile, un tip de atitudine păguboasă de care au mai făcut uz şi alţi reprezentanţi politici de la noi, cu precădere social-democraţii.
Povestea refuzului e simplă în datele ei şi, dacă nu complicată, cu siguranţă că descurajantă în privinţa mesajului pentru Europa pe care, vrând-nevrând, l-a transmis, încă o dată, România. „Noile state membre UE, România şi Bulgaria, fac încă prea puţine pentru a combate corupţia şi crima organizată, iar managementul fondurilor UE este încă ambiguu“, se spune, între altele, în documentul de la Haga. „Inamical şi nepotrivit în relaţia dintre două state membre ale UE“, cu „accente radicale privind funcţionarea statului de drept în România, precum şi interpretări excesive asupra Raportului Comisiei Europene privind mecanismul de monitorizare şi verificare“ este miezul evaluării MAE român făcută acestui document, dublată de decizia de a anula vizita în Olanda a titularului de la Externe – anulată, la rândul ei, oficial, în urma unei discuţii telefonice între miniştrii de Externe ai celor două ţări şi a demersurilor diplomatice bilaterale.
Înainte de orice, stilistica documentului olandez e discutabilă, deci, inclusiv criticabilă. Pe de altă parte, a anula o vizită diplomatică în urma publicării unei asemenea evaluări echivalează cu un gest care ţine, în mod fundamental, de inadecvarea României la structurile UE şi, în egală măsură, de „mediocritatea instituţională“ a ţării noastre. Mesajul transmis de jocul public ambiguu şi încăpăţânat al domnului Diaconescu e cu atât mai descurajant cu cât el a fost receptat diferit. În afara ţării, acesta a fost „digerat“ calm, diplomatic, în vreme ce în ţară, cu puţine excepţii, a fost „citit“ mai degrabă în cheie pozitivă. Cu volum mai mic de data aceasta, ecourile favorabile din ţară vizavi de reacţia lui Cristian Diaconescu faţă de „imixtiunea“ olandeză în „treburile interne ale României“ sunt din aceeaşi familie cu cele stârnite de reacţia virulentă şi fermă a aceluiaşi personaj politic în legătură cu „atitudinile xenofobe“ ale unora dintre membrii guvernului italian de la începutul acestui an.
Dacă, în legătură cu declaraţiile năucitoare ale oficialilor italieni, domnul Diaconescu avea un temei solid să reacţioneze aşa cum a făcut-o, de data aceasta, ministrul de Externe al României şi-a trecut în cont, la pasiv, un episod negativ din cariera sa de diplomat. A anula o vizită diplomatică într-un stat-partener UE, ai cărui oficiali îţi spun, chiar dacă mai tăios şi, încă o dată, discutabil, adevărul despre ce face (şi, mai ales, ce nu face!) ţara pe care o reprezinţi e o imensă greşeală. Şi anume: o imensă greşeală de partid! Spun asta pentru că o asemenea decizie pare să nu ţină cont de diplomaţia suplă pe care trebuie să o practice un stat de la marginea Europei şi de la periferia statului de drept cum e România, ci de rigiditatea poziţiei social-democraţilor autohtoni, atunci când e vorba despre critici întemeiate, fie că acestea vin de la Comisia Europeană, de la diplomaţi occidentali exasperaţi că parlamentul e un buncăr pentru politicienii cu probleme în justiţie sau de la Washington. De altfel, între „se plimbă unii cu corupţia prin gură“ şi refuzul „demn“ (cum a catalogat o anumită parte a presei gestul d-lui Diaconescu!) e doar o diferenţă de limbaj. Esenţa e aceeaşi: să ne lase străinii în pace, în legea noastră!; să nu vină ei la noi, în ţara noastră sfântă şi greu încercată, şi să ne înveţe ce să facem! E ca şi cum refuzul domnului Diaconescu ar fi venit ca urmare a unei consultări exclusive şi decisive cu domnii Geoană şi Năstase, ambii foarte buni practicanţi ai discursului dublu, ambiguu, uneori de-a dreptul iresponsabil. Ceea ce ar asigura circumstanţe agravante pentru ministrul de Externe român...
P.S.: Păguboasa băţoşenie românească în faţa evaluărilor critice, precum cea olandeză, a continuat şi după consumarea vizitei, dar a fost mai puţin vizibilă. Cristian Diaconescu a declarat vineri că România nu va accepta niciun fel de sancţiuni din partea organismelor europene. Să ne lase în pace! Ştim noi mai bine cum să ne gestionăm treburile! Să nu ne înveţe alţii cum se face! Umblă unii cu corupţia (şi, acum, şi cu gestionarea fondurilor UE!) în gură pe aici, nu? //
