Cioran – o nouă criză

Cristian Patrasconiu 12.04.2011

De același autor

Una dintre vocaţiile certe ale filosofului Emil Cioran e aceea de a provoca, de a răsturna locurile comune (inclusiv ale existenţei); în alte cuvinte, faptul de „a pune în criză“ e un ingredient esenţial al textelor gânditorului născut la Răşinari.

2011 marchează 100 de ani de la naşterea ilustrului eseist şi, de data aceasta independent de voinţa provocatorului de geniu, avem deja toate datele pentru o nouă criză în jurul numelui lui Emil Cioran. E o criză într-o anumită măsură culturală, nu e una existenţială, dar, dincolo de orice dubiu, e o criză în care se amestecă mult orgoliu, ignoranţă şi nepăsare cu multă meschinărie. Dacă e o criză culturală – şi scandalul care e încă în viaţă din jurul câtorva dintre manuscrisele şi documentele cioraniene e şi asta! –, atunci e în bună măsură o criză instituţional-culturală.

Sensurile pe care le pun, le propun şi le ascund cărţile lui Emil Cioran reclamă, aşa cum e îndeobşte cazul cu un autor modern, mai multe tipuri de lectură, mai multe grile de interpretare. Au existat, se spune, cititori care au luat mult prea în serios unele pasaje din eseurile cioraniene şi care s-ar fi sinucis, profund marcaţi de sensul literal al celor citite. Au existat, pe de altă parte, şi lecturi în cheie ludic-ironică a acestor bijuterii de stil şi de sens pe care le-a formulat Emil Cioran; însuşi autorul a luat uneori distanţă faţă de incandescenţa anumitor pasaje. Schimbând ceea ce e de schimbat - mult, e adevărat! – şi actuala criză care marchează centenarul naşterii lui Emil Cioran suportă mai multe tipuri de „lectură“.

Pentru documentele licitate recent avem, se pare, o criză de caracter despre care a vorbit Gabriel Liiceanu; sursa crizei e vecinătatea familială a lui Emil Cioran – soţia lui Aurel Cioran, fratele lui Emil, nu a donat, aşa cum se pare că fusese convenit iniţial, aceste documente Bibliotecii Astra din Sibiu, ci le-a scos din ţară şi, iată, le-a oferit spre licitaţie. Mai mult decât orice însă, în cazul licitaţiei acestor documente, avem de-a face cu o criză instituţională. Şi anume: cu un exemplu desăvârşit de prost management cultural. Explicaţiile care vin din zona guvernamentală indică faptul că am putea avea lejer o criză la Ministerul Culturii. Însă, întrucât traversăm contextul politic actual, e mult mai probabil că nu vom avea o asemenea criză guvernamentală – care ar agrava o criză politică, suprapusă, nu-i aşa, peste o criză economică, toate, adunate într-o criză de sistem de proporţii. Oricum, din luările de poziţie de până acum de la Ministerul Culturii, nu am înţeles clar dacă se ştia despre această licitaţie sau dacă, deşi se ştia, era la mijloc doar o problemă de fonduri inexistente. Echivocul poziţionărilor pare să indice în egală măsură ambele ipoteze – ceea ce e un argument în plus în favoarea ipotezei care trimite la penibila improvizaţie managerială.

Am avut, se pare, şi o criză a conştiinţei: anume, a privatului George Brăiloiu care, exasperat de ineficienţa, indolenţa şi neatenţia statului român, a decis să cumpere toate obiectele supuse acestei prime licitaţii dedicate lui Emil Cioran. A şi reuşit, de altfel, plătind aproape jumătate de milion de euro şi promiţând că va dona unei instituţii de cultură de vârf din România preţioasa achiziţie. Nu a făcut-o încă – timpul era şi prea scurt ca să apuce să o facă! –, ceea ce a dat prilejul formulării unor scenarii că acest demers ar putea fi punctat cu noi crize de sezon şi de context autohton.

Nelipsite din jurul licitaţiei documentelor lui Emil Cioran au fost şi crizele de isterie; le-au practicat, cu voluptate şi profesionist, politicieni şi comentatori politici(?!) care pot rupe lejer trei pixuri dacă sunt puşi să scrie pe hârtie două fraze. Doar coincidenţa că licitaţia Cioran s-a susprapus peste demararea acţiunii de închidere a unor spitale a făcut ca specialiştii neantului în materie de idei şi vestitorii Apocalipsei TV să nu comenteze prea mult, trăgând cu coada ochiului la Iri şi Zăvo, despre nedreptatea (băsesciană, desigur!) care i se face, postum, marelui exilat român.

100 de ani de la naşterea lui Emil Cioran ar fi putut trece mai discret. Poate chiar prea discret. Întrucât vom mai avea, destul de repede, o licitaţie pentru alte documente (se pare, mai scumpe!) care au aparţinut lui Emil Cioran, centenarul naşterii marelui gânditor va fi, pentru spaţiul public autohton, extrem de viu. Vom avea, probabil, alte crize. Pesemne că Emil Cioran, scepticul de serviciu al secolului trecut, ar fi foarte amuzat. //

Citeste si despre: Cioran, manuscrise, licitatie, comentatori, centenar Cioran.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22