De același autor
Arestarea vameşilor de la finele săptămânii trecute e surprinzătoare. Nu pentru că fenomenul mitei de care beneficiază paznicii graniţelor României şi protectorii lor ar fi o mare surpriză, ci tocmai fiindcă, în sfârşit, avem un val de arestări de o asemenea amploare.
Ai fi zis că, din moment ce stăm bine la „condiţionalităţile tehnice“, intrarea României în spaţiul Schengen nu e decât o problemă – în bună măsură artificială -, care ţine de capriciile (unele, cu sens intern) Franţei, Germaniei şi ale altor câtorva ţări. Sau, ca să fim şi mai generoşi (cum încercăm, de altfel, să fim de multe ori în raport cu vecinii noştri de la sud de Dunăre), deşi bifăm cu lejeritate aceste „condiţionalităţi tehnice“, bâlbâielile instituţionale ale Bulgariei (de care nu e bine să ne decuplăm şi de care – aşa cum au promis chiar înalţi oficiali de la noi – nici nu ne vom decupla în procesul de aderare la spaţiul Schengen) ne trag în spate şi ne pun în situaţia de a amâna un deznodământ pozitiv, pe care, mai degrabă, România îl merita.
Pachetul retoric, rezumat în cele două fraze de mai sus, subîntinde un tip de atitudine şi e cât se poate de legitimă o discuţie dacă această atitudine e cea mai bună dintre cele posibile. Însă, dincolo de verdictul cu privire la această opţiune de discurs şi de atitudine, e util să luăm în calcul alte câteva fapte publice, de dată recentă şi cu relevanţă pentru tema România în spaţiul Schengen. De pildă, amănuntul important că, în a doua parte a săptămânii trecute, au fost „operate“ o serie de arestări spectaculoase ale câtorva zeci de vameşi şi poliţişti de frontieră, care (e un fel de a spune!) păzeau graniţa de est a ţării.
Poveştile care stau în spatele acestor arestări, cel puţin cele la care avem acces până acum, sunt fabuloase. Patrioţi de cursă lungă (un vameş nemulţumit de valoarea atenţiei – „La zece cartuşe îmi pune 300 de mii. Da-i în p... mea! Să se ducă înapoi! Da ce? Eu nu vând ţara aşa ieftin!“), vameşii de la graniţa de est a României încasau mită cu sistem şi consecvenţă. Suma zilnică adunată în urma acestor pedante operaţiuni de culegere a mitei (uneori, la propriu, direct la găleată!) era una semnificativă – ceea ce îndreptăţeşte calcule ameţitoare ale cuantumurilor lunare sau anuale. Castă în care accesul se plătea foarte scump (un exemplu - 130.000 de euro împrumutaţi, se pare, de la cămătari, pentru o detaşare într-o funcţie de conducere timp de 6 luni), societatea vameşilor de la Halmeu sau de la Siret este capabilă să provoace şi momente de umor involuntar sau, în orice caz, de mirări aproape inocente – un ins care nu era străin de funcţionarea foarte eficientă a acestui sistem de şpagă la vamă a ţinut să îşi etaleze uimirea că au fost arestaţi – vai! – atâţia vameşi şi că „scanarea“ acestei reţele atât de bine puse la punct a durat aşa de mult (mai bine de jumătate de an). Un ochi atent la producţiile videocraţilor nu a putut să nu remarce amănuntul că aceste mirări la pachet au fost rostogolite, parcă mai discret decât în alte daţi, şi în platourile de televiziune, acolo unde aceiaşi specialişti în mirări de la campanii glorioase (Becali-Voicu-Diaconescu) au deplâns – vai, ce surpriză! – numărul mare al arestărilor şi durata prea mare a procesului de urmărire.
Arestările de săptămâna trecută au avut şi câteva reacţii din spaţiul politic – foarte interesante, de altfel. Traian Băsescu, cel care ne invita în luna ianuarie să acordăm o atenţie specială lunii... februarie, a cerut presei să fie lăsat să se pronunţe în chestiunea arestărilor vameşilor şi a poliţiştilor de frontieră la sfârşitul acestei luni – dacă ar face-o acum, a sugerat şeful statului, nu ar avea la evaluare tabloul complet, ci numai o schiţă a întregii situaţii. Emil Boc a vorbit despre „toleranţa zero“ pe care România trebuie să o manifeste în raport cu faptele de corupţie, iar Vasile Blaga, fost ministru de Interne şi bun cunoscător al vămilor, întrebat dacă este posibil să apară şi alte cazuri precum cele de la Siret şi Halmeu, a spus „garantat, da“.
Citind printre rânduri cele inventariate mai sus – sunt toate datele pentru ca subiectul corupţiei (la vămi, dar nu numai acolo!) să se menţină pe agenda publico-mediatică a viitorului imediat. Mai departe – în raport cu exigenţele „stelelor“ Uniunii Europene, România vrea să scoată în evidenţă voinţa sa de a face curăţenie (inclusiv în vămi!) şi reforme. Aceasta ar fi partea luminoasă a actualei situaţii – una care promite (dar care, până la probele contrare, nu garantează!) că statul de drept din România e într-un mare pericol, şi anume, să funcţioneze! Există, pe de altă parte, şi multe umbre şi semne de întrebare pe care le pune o asemenea situaţie în spaţiul public. Nu ar trebui să ne ferim să le luăm în serios şi să le inventariem.
Aşadar, pentru a nu cădea pradă unor euforii inutile şi gratuite, dar şi pentru a nu rămâne sub cupola periculoasă a unei autovictimizări ofuscate, e bine să ne întrebăm dacă, a propos de Schengen, capitalul uman de la vămile noastre nu e un amănunt important pe care e bine să îl luăm în seamă la pachet cu mult clamatele „condiţionalităţi tehnice“? Cu alte cuvinte, presupunând că stă bine cu aparatura, cu dotarea tehnică, cred că e bine să ne întrebăm dacă România merită să intre în spaţiul Schengen cu echipa de vameşi şi de poliţişti de frontieră care îşi dovedesc patriotismul mai ales prin aceea că refuză să primească şpăgi mici (ca să nu îşi vândă ţara ieftin, nu-i aşa?). Cred că răspunsul e destul de evident şi, dacă e totuşi loc, deşi nu ar trebui, de ezitări, e bine să ne amintim şi de Şoric şi de Mărar ş.a.m.d.
Sunt de acord că nu e bine să stăm „ca râmele“ în faţa UE (tema aceasta e cu mult mai importantă decât caricatura la care a fost redusă afirmaţia dură a preşedintelui Băsescu), dar, în egală măsură, e sănătos pentru România să nu fie păzită, la graniţe sau în interior de poliţişti-râme şi de vameşi-râme! Pe de altă parte, e legitim să ne întrebăm dacă, în eventualitatea în care nu am fi avut pe agendă un subiect atât de fierbinte precum e Schengen, am mai fi avut aceste arestări atât de spectaculoase precum cele de la Siret şi Halmeu? Şi, complementar cu problema pe care o pune întrebarea de mai sus, putem face reforme şi curăţenie fără un „bici extern“? În fine, ceva cel puţin la fel de delicat, în scandalul mitei vameşilor se va merge până la capăt sau ne vom opri, aşa cum s-a mai întâmplat în istoria noastră recentă, la nivelele intermediare? Zecile de vameşi arestaţi la început de februarie sunt, după toate datele, noduri într-o reţea infracţională complexă şi nu în totalitate vizibilă. Vrem să mergem până la ultimele detalii ale acestor reţele? Suntem pregătiţi să o facem?
Cristian PĂTRĂŞCONIU este director-adjunct al Institutului de Studii Populare. Prezentul articol reprezintă un punct de vedere personal şi nu angajează persoana instituţională a autorului.
Citeste si despre: vamesi, Halmeu, Siret, Moravita, Schengen.
