De același autor
Au participat cetățeni din 28 de state membre. Au fost distribuite 751 de mandate, cât prevede Tratatul de la Lisabona. În urmă cu un an, când Brexit părea să fie „bătut în cuie“ pentru 29 martie a.c., Consiliul luase decizia ca din cele 73 de fotolii ce revin britanicilor să fie realocate 46 către 14 state membre, inclusiv România. Până la urmă, întrucât nu a mai ieșit la data prevăzută, Marea Britanie a organizat scrutinul și toate statele membre au rămas la cota de locuri din 2014.
Rata de participare a fost de aproape 52 la sută, cea mai mare din ultimul sfert de veac. În România s-a înregistrat, de altfel, o creștere semnificativă: de la 32 la 49%. În Parlament au fost trimiși politicieni din 183 de formațiuni diferite. Prima proiecție a alocării mandatelor în viitorul for legislativ pornește de la structurarea în opt grupuri politice, cele existente în legislatura care se încheie la 1 iulie a.c. Nu e sigur că ea va fi confirmată în această săptămână, când se constituie noile fracțiuni ale PE. Și mai puțin clar e ce se va petrece după ce se produce ieșirea britanicilor, amânată deocamdată pentru toamnă.
PPE pe primul loc
În mare, după închiderea urnelor, lucrurile arătau așa: PPE era creditat cu 177 de mandate (în scădere cu 40 față de 2014-2019), socialiștii aveau 149 (în scădere cu 40), iar pe poziția a treia a podiumului se situa grupul liberal cu 107 locuri, în creștere de la 69. Urmau Verzii – cu 69 (o creștere de 17 mandate), apoi conservatorii (în cădere cu 15 mandate) și naționaliștii Marinei Le Pen & ai lui Salvini – care vor ocupa 58 de fotolii în hemiciclul de la Strasbourg (față de 36, cât aveau până acum). Ultimele două locuri sunt ocupate de fracțiunea dominată de Farage și italienii din 5 Stelle (cu 54 de fotolii), respectiv comuniști (39 de mandate).
Peisajul politic a fost diferit de la țară la țară, fiindcă, așa cum se știe, scrutinele se țin în fiecare stat membru. Într-adevăr, PE a respins proiectul listelor transnaționale – care ar fi putut reuni, pentru un număr limitat de mandate, candidați din mai multe țări supuși votului în toate statele membre. Majoritatea comentariilor din presa europeană au privit câteva țări, în care au fost, de fapt, confirmate rezultate din 2014 (ca victoria Marinei le Pen în Franța sau a lui Farage în Marea Britanie), ori opțiuni naționale mai recente, precum popularitatea lui Matteo Salvini în Italia. S-a reținut, totuși, ideea că izbânzile naționaliștilor ori scorurile bune ale unor eurosceptici, dar și ale liberalilor și verzilor n-au bulversat harta politică, ci au împiedicat doar reproducerea majorității bicolore, alcătuite din grupurile PPE și S&D.
Majoritate din trei
E adevărat că scorul reunit al primelor două grupuri parlamentare europene a picat sub 50% și că, în consecință, va fi nevoie de cel puțin trei forțe politice pentru a compune o majoritate. E prea devreme ca să știm cum va arăta aceasta și ce impact va avea asupra politicilor din 2019-2024 sau asupra desemnării președinților Comisiei și Consiliului European. În particular, e greu de anticipat dacă așa-numitul sistem Spitzenkandidaten va fi respectat, iar membrii Consiliului European vor accepta, ca în 2014, o propunere a unei majorități din PE la șefia Comisiei Europene.
Până atunci, vă propun să privim peisajele partizane din statele membre, mai precis câteva tipuri de distribuire a mandatelor.
Sisteme fragmentate
Încep cu țările unde fragmentarea spectrului e foarte mare (adică de la șase formațiuni politice în sus). Recordul îl deține Germania, care va avea aleși din 13 partide. Ce-i drept, cinci dintre ele, inclusiv Pirații și Partidul Bunăstării Animalelor, au doar câte un mandat. Creștin-democrații s-au impus, dar vor avea cu cinci mandate mai puțin ca în mandatul precedent. Pe locul al doilea s-au clasat Verzii, care au reușit să adune 20%, pe trei SPD, iar mult-temuta Alternativă pentru Germania s-a situat abia pe 4, cu un firav 11%. Belgienii au distribuit cele 21 de mandate de care dispune țara între 12 formațiuni politice, care sunt membre în toate grupurile, mai puțin cel al lui Farage. Cele mai multe mandate revin naționaliștilor flamanzi. Britanicii au organizat un scrutin absurd, în care au primit mandate 10 partide. Câștigător detașat a fost Farage, în fruntea unei formațiuni numite Brexit Party, care are mai multe mandate decât au împreună liberal-democrații și laburiștii. E în schimb dezastru în tabăra conservatoare, care a pierdut 14 din cele 18 mandate pe care le deținea în 2014-2019. Theresa May și-a anunțat, de altfel, demisia cu două zile înainte de anunțarea rezultatelor.
Nu mai puțin de 9 partide olandeze vor intra în PE. Scrutinul a fost câștigat, în mod neașteptat, de laburiști (PvdA), care au profitat de candidatura unui proeminent membru al lor, F. Timmermans, la șefia Comisiei Europene. Vor fi, de asemenea, opt partide din Suedia, cel mai puternic fiind cel social-democrat cu 23%; dar cei mai mulți deputați vor merge în grupul PPE: patru de la Moderați și doi de la creștin-democrați.
Vin, apoi, în clasamentul țărilor cu peisaj politic fragmentat, cinci țări cu deputați ce provin, în fiecare caz, din câte 7 partide. Afilierile politice ale câștigătorilor scrutinului sunt, însă, foarte diferite: cei mai mulți eurodeputați danezi – 5 la număr, din Venstre și Radikale Venstre – vor merge în grupul liberal. În Lituania, unde cele șapte partide care vor avea aleși au avut scoruri între 5,5 și 19,6%, învingătorii (TS-LKD) sunt membri ai familiei populare. În Finlanda, primele cinci formațiuni au între 13,5 și 20,8%, iar deputații lor sunt distribuiți cvasi-egal în toate fracțiunile influente. În Cehia, cele mai multe mandate au fost câștigate de controversatul liberal Babis, iar în Slovacia, o coaliție PPE a depășit cu 5% forțele socialiste.
Majorități dominante
La polul opus al fragmentării sunt două țări în care învingătorii au obținut majorități zdrobitoare: prima e Malta, unde laburiștii au adunat 54%, câpătând astfel 4 din cota de 6 mandate a țării; a doua e Ungaria, unde Orbán Viktor a câștigat cu 53%, pe locul următor aflându-se – cu doar 16 procente - Coaliția Democratică.
În patru țări, primele două clasate au fost „umăr la umăr“: în Luxemburg, Partidul Democrat (afiliat la ALDE) și creștin-socialii (PPE) au fost separați de 0,3% și vor primi câte două din cele 6 mandate ce revin acestei țări fondatoare. În Franța a câștigat formațiunea extremistă de dreapta condusă de Marine Le Pen, dar pe locul doi, la mai puțin de un procent, s-a clasat o formațiune nouă, cea fondată de Macron. Împreună, vor avea 43 din cele 74 de mandate alocate Franței. Republicanii, un pilon al PPE, nu au decât 8 deputați, cu trei mai mulți ca socialiștii, dar mai puțini ca ecologiștii, adevărata surpriză a scrutinului. Și în Cipru a fost un scor foarte strâns, popularii din DISY având 1,5%, mai mult ca extrema stângă din AKEL; notez că, deși Cipru e o țară cu vot obligatoriu, participarea a fost de doar 44%. O competiție aprigă a fost și în Estonia, unde unul dintre partidele liberale (Eesti Reformierakond) a reușit să îi depășească pe social-democrați cu trei procente.
Reculul stângii
În trei țări, guvernele de stânga au primit lecții usturătoare: Slovenia, Grecia și România. În prima a câștigat opoziția reunită din SDS-SLS. Ce e interesant în celelalte două țări e că și Țipras, și Dragnea au făcut 23%. Primul a și convocat alegeri anticipate, al doilea n-a mai avut timp de reacție, fiindcă a doua zi după scrutin a fost condamnat pentru corupție și a mers în închisoare. Marii învingători au fost în Grecia popularii din Noua Democrație, sub conducerea lui Kiriakos Mițotakis, iar în România – PNL (care și-a consolidat poziția în PPE) și Alianța 2020, alcătuită din două formațiuni noi, PLUS și USR.
În fine, în nouă state membre, alegerile europene au confirmat partidele de la guvernare. Încep cu un caz special, cel al Austriei: cancelarul Kurz a reușit să sporească numărul de mandate al partidului său (OVP), iar socialiștii să-și păstreze cele 5 locuri. A pierdut, în schimb, un mandat formațiunea naționalistă a lui Strache, implicată într-un scandal uriaș privind influența Rusiei, care a și condus la convocarea unui scrutin anticipat.
În Irlanda, guvernul Leo Varadkar a obținut aproape 30%, cu mult peste Fiana Fail, care a strâns 16% și care, din pricina sistemului de vot, nu va avea deloc deputați. Un alt guvern PPE confirmat la urne e cel din Letonia, dirijat de fostul membru al Parlamentului European, Karins, care a câștigat un sfert din opțiunile electorale, cu zece procente peste socialiști și conservatori. Confirmare și-n Italia pentru Liga Nord (34%); în schimb, partenerii săi din 5 Stelle au reușit să adune 17%, ocupând doar locul al treilea, după democrați, care vor avea 19 deputați și vor domina fracțiunea S&D; în schimb, Forza Italia a trimis în PE doar șase deputați, inclusiv inoxidabilul Berlusconi. În Polonia, conservatorii din PiS au câștigat în fața coaliției formate din cinci partide PPE și de stânga. Croații au decis să trimită la Strasbourg cinci partide și un independent: cele mai multe mandate a căpătat HDZ, aflat la guvernare sub autoritatea fostului eurodeputat Plenković. Un independent – pe nume Mislav Klakušić – a strâns jumătate din voturile socialiștilor. În Portugalia, Partidul Socialist a obținut un avans confortabil în fața Partidului Social-Democrat (care e membru al PPE). Bulgaria e una dintre țările unde avem o scenă politică organizată în jurul confruntării dintre un partid al familiei populare (GERB) și unul socialist, formațiunea lui Borisov având cinci procente mai mult. În fine, socialiștii spanioli au câștigat clar confruntarea cu Partidul Popular, în timp ce Ciudadanos și-a confirmat poziția de al treilea partid. Sper că v-am convins că diversitatea peisajelor partizane e și ea un aspect al diversității Europei.
