De același autor
data de la care legislativul european e desemnat prin vot direct. Cota participarii In cele 10 tari intrate In UE la 1 mai a fost de doar 26,34%, ceea ce Inseamna ca entuziasmul aderarii nu are deocamdata o prelungire politica; doar Malta a constituit o exceptie, cu circa 82% dintre cetateni veniti la urne, o exceptie cu atât mai proeminenta cu cât o comparam cu trei din tarile central-europene, unde cotele de participare au fost de 17% (Slovacia), 20,7% (Polonia) sau 28,3% (Slovenia). Altfel, tarile cu mobilizarea la urne cea mai importanta au fost de fapt cele unde votul e obligatoriu (Belgia, Cipru, Grecia, Luxemburg) sau cele unde In aceeasi zi au fost organizate si scrutinuri locale (Italia sau Irlanda, exceptia fiind aici Marea Britanie).Votul a fost departe de a articula un spatiu politic european. Alegerile europene au fost In mare masura nationale. Dintre cele 25 de state-membre, In nu mai putin de 19 electorii au votat Impotriva propriilor guverne! Doar 6 exceptii - Spania, Grecia, Luxemburg, Irlanda, Slovacia si Olanda - din care primele doua sunt state unde s-a votat recent pentru legislativ, guvernele neavând când sa se erodeze. Transformarea votului european Intr-unul anti-guvernamental a avut efecte dezastruoase pentru câteva partide: social-democratii germani ai lui Schroeder au obtinut doar 21,5% din voturi (cel mai slab scor al SPD din 1953 Incoace), UMP-ul francez a adunat cu 12 procente mai putin decât socialistii (17% fata de 29%), In Cehia social-democratii din CSSD nu au avut decât 8,7% din voturi - fata de 30 de procente ale Partidului democrat-civic etc. Pe ansamblu, stânga a câstigat In 11 din statele UE, In vreme ce dreapta s-a impus In celelalte 14. Numai ca diversitatea stângii si a dreptei complica situatia politica generala.
Marile grupuri politice europene au ramas ce-i drept In mare In pozitiile pe care le ocupau deja: Partidul Popular a obtinut 278 din cele 732 de mandate, socialistii - 199, liberalii - 67, iar ecologistii - 41; restul deputatilor reprezinta diverse forte de stânga, liste nationaliste, suveraniste si euro-sceptice. Imediat dupa scrutin s-au avansat doua ipoteze In privinta formarii majoritatii In Parlamentul de la Strasbourg: In prima ipoteza, nucleul majoritatii ar putea fi format, In iulie, atunci când noul legislativ european se va reuni, de o alianta a popularilor si a liberalilor, In vreme ce In a doua ipoteza, socialistii, liberalii si ecologistii ar putea forma o alianta Impotriva popularilor europeni. Prezenta unor liste suveraniste sau euro-sceptice complica ecuatia reprezentarii si amplifica dificultatea constituirii unei majoritati. Alegerile din iunie au adus In Parlamentul european formatiuni foarte sceptice In privinta Europei, care merg pâna la a cere retragerea propriei tari din UE: asa sunt Partidul pentru Independenta Marii Britanii (cu 17% din voturi, devenit al treilea partid britanic), Liga familiilor poloneze (al doilea partid polonez, dupa Platforma civica) sau verzii suedezi, care Impreuna cu o formatiune intitulata Lista din iunie, au obtinut o cincime din voturile electoratului suedez.
Consiliul european desfasurat la sfârsitul saptamânii trecute trebuia sa faca uitate esecurile Inregistrate de guvernele europene In alegeri, dând Uniunii o Constitutie si Comisiei un nou presedinte. Doar primul dintre aceste doua scopuri a fost atins. Textul viitoarei Constitutii difera In mai multe puncte de proiectul elaborat de Conventia asupra viitorului Europei: cea mai Insemnata modificare - impusa de presedintia irlandeza - se refera la sporirea cotei dublei majoritati calificate la 55% din statele membre, reprezentând cel putin 65% din populatia Uniunii (fata de 50% si, respectiv 60% cât prevazuse Conventia). Derogarea de la regula acestei duble majoritati calificate priveste cooperarea judiciara si lupta Impotriva criminalitatii. Regula unanimitatii va functiona In schimb In politica externa si In domeniul fiscal. Alte modificari impuse In Constitutie privesc micsorarea - Incepând din 2014 - a dimensiunilor Comisiei (la 18 comisari fata de 25 astazi), sporirea rolului Parlamentului european (care nu Isi va spori Insa si numarul de deputati), eliminarea oricarei referinte la mostenirea crestina din textul constitutional.
Gasirea unui succesor pentru Romano Prodi s-a dovedit mai dificila decât acordul celor 25 asupra viitoarei Constitutii (care, pentru a intra In vigoare, va trebui ratificata In urmatorii ani). Franta si Germania au sustinut candidatura premierului belgian Guy Verhofstadt, In vreme ce Anglia - sprijinita de mai multi noi membri ai UE - a vrut sa impuna drept presedinte al Comisiei pe Chris Patten, devenit candidat la sugestia lui Valéry Giscard d’Estaing si având sprijinul grupului PPE din Parlament. Desemnarea viitorului presedinte al Comisiei a fost amânata, Intrucât cuplul franco-german refuza ca presedintia Comisiei sa revina unui lider provenit dintr-un stat care nu e In zona euro si nici In spatiul Schengen, In vreme ce Verhofstadt e considerat prea liberal pentru gustul conservatorilor si popularilor aliati - iata! - cu Tony Blair. Singura propunere care parea sa Intruneasca un consens - premierul Luxemburgului, Jean-Claude Juncker - a cazut si ea, deoarece cel vizat nu vrea sa Isi abandoneze electoratul, care l-a reconfirmat, cu o larga majoritate, In fruntea executivului din propria tara.
In contextul negocierilor dure din aceste zile, decizia Consiliului de a invita Croatia la negocieri si mesajul favorabil adresat Turciei puteau trece neobservate. Nu si In România sau Bulgaria, câta vreme Croatia a anuntat oficial ca spera sa ajunga din urma cele doua tari candidate de la sud si nord de Dunare, iar premierul turc a declarat ca tara sa e gata sa deschida negocierile In martie 2005.
