Am avut un marinar, acum avem o epavă

Obiectivul principal al președintelui Iohannis – acela de a nu semăna cu predecesorul său – a fost atins. Numai că nava pe care a urcat el a naufragiat. Pe bani mulți, ascunși de ochii publicului.

Cristian Preda 25.04.2023

De același autor

Dacă Traian Băsescu ar fi spus, întrebat de un jurnalist, că o lege al cărei text e secret blochează aflarea cheltuielilor de călătorie ale președinției, ar fi fost suspendat pentru a treia oară. Și n-ar mai fi scăpat de demitere. Succesorul lui declara deunăzi că nu va dezvălui cât costă vizitele sale în străinătate, fiindcă l-ar împiedica un asemenea secret de stat stabilit prin lege. Iar vizitele lui Iohannis, spre deosebire de cele ale lui Băsescu, sunt lungi și dese, semănând mai degrabă cu cele făcute de dictatorii africani decât cu vizitele unui politician democrat. Disprețul cu care cel mai înalt demnitar al statului român îl tratează pe cetățean nu a atins niciodată o asemenea cotă.

Asistăm, cred, la ultimul act al unei involuții care părea greu de imaginat până și adversarilor înfocați ai actualului șef al statului. Imaginea „neamțului” chibzuit, serios, occidentalizat, aplecat asupra muncii cu deplină responsabilitate a fost făcută praf. Iohannis e fix pe dos: cheltuieli exorbitante, balcanism, intervenții publice pe care nu le poate exprima liber, ci numai citind de pe foi, absent mai tot timpul și arogant atunci când ni se arată, pentru câteva minute, nouă, muritorilor de rând. Dacă pe Traian Băsescu adversarii l-au stigmatizat folosind imaginea unui marinar guraliv, șleampăt și autoritar, lui Iohannis defectele îi sunt iertate. Cel puțin așa par să stea lucrurile acum. Iar explicația e simplă: presa care îl ponegrea pe predecesorul său e cea care livrează și opinia dominantă de azi. Cu o deosebire: folosind și ea bani mulți de la buget. Milioane de euro pe lună, din subvențiile partidelor pe care Iohannis le-a adus la guvernare.

Nu e singurul mod în care el a reușit să degradeze democrația. Fiind, de fapt, mai partizan decât a fost vreodată Băsescu. A spus-o deunăzi chiar una dintre aliatele sale de nădejde, Alina Gorghiu, care observa că PNL nu ar fi avut îndreptățirea să conducă guvernele alcătuite din noiembrie 2019 încoace. Totul i se datorează, a adăugat recunoscătoare senatoarea, președintelui. Klaus Iohannis le-a făcut un hatâr celor care l-au inventat ca prezidențiabil. Cu costuri imense. În primul rând, numind drept premieri inși tot mai puțin liberali și tot mai servili. Dacă Orban era un penelist vechi, iar Cîțu – unul nou, Ciucă e orice, numai liberal – nu! Dar asta-i, până la urmă, treaba PNL.

Mult mai importante sunt daunele create în afara partidului care l-a adoptat pe președinte în 2014, pentru a ajunge (din nou) la Palatul Victoria între noiembrie 2019 și mai 2023. Una privește societatea politică, iar cealaltă – statul.

De când e la Cotroceni, Iohannis a reușit să țină PSD la putere în mod (aproape) neîntrerupt. Victoria sa din 2014 nu l-a scos de la șefia guvernului pe Ponta. Doar nenorocirea din Colectiv l-a trimis la plimbare pe dottore. După perioada în care Cioloș a condus un guvern aflat tot la mâna PSD, au urmat anii Dragnea, un pesedist căruia președintele i-a îngăduit să folosească drept marionete premieri din ce în ce mai stranii – Grindeanu, Tudose și Dăncilă. Au venit, apoi, guvernele minoritare Orban, perioadă în care tot pesediștii dictau, apoi un scurt moment de 8-9 luni când PSD a fost scos pe bară. Din toamna lui 2021 încoace, Iohannis pare sedus de figura lui Ciolacu. N-ar fi nimic în neregulă dacă șeful statului și șeful social-democraților și-ar fi asumat de la bun început amorul politic. Numai că ei au ajuns la căsătorie promițând că nu vor coopera. Iar după ce au mers la altar, n-au avut – nici Iohannis, nici Ciolacu – onestitatea de a declara că soluția îmbrățișată e una „imorală”. Ar fi semănat, desigur, cu Băsescu, încălcând astfel singurul „tabu” pe care-l recunosc.

Efectul acestei politici asupra statului e dezastruos. Căci, potrivit Constituției, președintele nu e doar mediator între stat și societate, ci e și cel care reprezintă statul. În această privință, doctrina lui Iohannis e o ilustrare a maximei „capul ce se pleacă paloșul nu-l taie”. Într-adevăr, el l-a tolerat pe Ponta, i s-a supus lui Dragnea, a făcut puțin sluj și-n fața Vioricăi Dăncilă, apoi i-a pupat papucul lui Ciolacu, în fiecare împrejurare, de frică să nu care cumva să fie suspendat. Statul a devenit astfel un scut pentru propria persoană. Însoțit și de vouchere pentru vacanțe de lux. Atât în țară, cât mai ales în străinătate.

Ar trebui să reflectăm la ce fel de președinte ne dorim pentru 2024. E o întrebare care mă frământă. Nu-s singurul. În ce mă privește, am pus pe hârtie o schiță de portret, pornind de la experiența celor patru șefi de stat de după 1989, de la datoriile constituționale ale unui președinte și de la așteptările publicului, așa cum le-am perceput în ultima vreme. Îl voi tipări în curând, cu speranța că voi hrăni astfel dezbaterea despre ce facem după ce epava va fi trasă la mal. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22