De același autor
În primul și-n primul rând, nu se va schimba majoritatea. Pentru că partidele care o alcătuiesc nu vor nici alegeri anticipate, nici cooptarea la guvernare a vreunei fracțiuni democratice – USR, Forța Dreptei, Reper – sau a extremiștilor din AUR. Li se va părea că n-au ceva de câștigat.
Identic va rămâne și stilul guvernării, indiferent dacă la Palatul Victoria îl vom avea tot anul pe Ciucă premier, cum zic unii profeți, sau dacă – mult mai probabil – el e schimbat cu Ciolacu sau cu oricare alt pesedist. Vom vedea, altfel spus, ceea ce am văzut și-n 2022: un fel de USL mai cazon și mai ceaușist decât cel inventat de dottore Ponta și Crin Antonescu în deceniul trecut.
E clar ca lumina zilei că la Palatul Cotroceni va trudi – vorba vine! – tot Klaus Iohannis. Șansele ca președintele român să fie numit secretar general al NATO sunt la fel de mari precum cele ale C.S. Mioveni de a câștiga titlul în Superliga de fotbal. Acțiunile sale externe vor fi, ca în cei opt ani pe care i-a petrecut deja la Cotroceni, mai numeroase decât contactele cu societatea românească. Presa nu va avea nici ea mai multe ocazii decât în 2022 de a vorbi cu șeful statului.
E sigur că pasiunile naționaliste vor fi la fel de aprige ca-n anul încheiat. De când AUR a intrat în Parlament, toate celelalte partide țintesc electoratul de 10-20 de procente care e fie naționalist, fie antisistem, fie și așa, și așa. Modul cum a fost tratat eșecul Schengen, ca și adoptarea legii minorităților în Ucraina ne arată că, în cvasitotalitatea lor, problemele se rezolvă mai degrabă contestând decât negociind. Că-s la guvernare sau în opoziție, disponibilitatea lor pentru dialog și compromis e cvasinulă.
Va rămâne neschimbată și atitudinea față de instituțiile europene, că e vorba despre Parlament, Comisie sau Consiliu. Deputații europeni aleși în România vor continua să vorbească despre lucruri pe care ei nu le pot face, Comisia va fi ignorată cu același dispreț de care are parte din 2007 încoace, iar miniștrii vor chiuli din Consiliul UE, cum au făcut mereu. Despre Schengen vor vorbi mai degrabă deputații – care nu au absolut niciun rol – decât ministrul de interne, indiferent dacă va rămâne Bode sau el va fi schimbat. PNRR va fi și-n 2023 la fel de obscur ca și-n 2022 sau 2021, iar rateurile actualei majorități vor fi atribuite fie USR, fie Comisiei. Ca și până acum.
Atitudinea anti-rusă nu va slăbi în intensitate. Dar nici apropierea de Ucraina nu va cunoaște progrese. La fel ca-n cazul războiului din ex-Iugoslavia din anii ’90, decidenții vor prefera să nu fie nici prea-prea, nici foarte-foarte. Modul în care îi sprijinim – sau, dimpotrivă, nu-i sprijinim – pe vecinii noștri de la nord va fi tot atât de obscur cum a fost de când a început agresiunea rusă, adică din 2014 încoace. Marginali vom rămâne și-n alte dosare de politică externă. Un ministru ca Aurescu nu cunoaște ameliorări. Relația cu Moldova va continua să fie influențată de amicii români ai oligarhilor și de cei ai politicienilor pro-ruși de la Chișinău. Discursul pro-american nu se va schimba, iar dacă va înceta critica austriecilor, vor fi găsiți alți europeni ca să fie ponegriți.
Nici în 2023 nu vom ști cine candidează la președinție pentru PSD, nici dacă alegerile legislative vor fi cuplate cu cele locale sau cu cele prezidențiale, dacă Nicușor Dan va fi susținut pentru un nou mandat la Primărie și mai ales de cine, dacă Boc rămâne la Cluj sau vrea la Cotroceni ș.a.m.d. Pe scurt, vom fi la fel de ignoranți ca și azi în privința celor mai importante candidaturi, fiindcă marile partide vor amâna deciziile privitoare la competițiile electorale din 2024, pentru a stabili ce și cum în preajma scrutinului. Teama că încrederea în Icsulescu va fi erodată înainte ca el să fie pe buletinul de vot explică amânarea. Pentru eventuale schimbări, va mai trebui să așteptăm un an. //
