Ceai de tei pentru ei

Un deputat european i-a îndemnat să bea ceai de tei pe angajații BNR. Guvernatorul i-a transmis că a băut prețiosul calmant. Președintele a contribuit la dezbatere explicând de ce la BNR se bea ceai.

Cristian Preda 17.05.2022

De același autor

În zilele în care Rareș Bogdan îi reproșa unui distins economist al Băncii Naționale că a profețit o criză de proporții a economiei românești și îi recomanda să bea un ceai calmant, Institutul Național de Statistică anunța că inflația a atins în aprilie 13,8%. Guvernatorul Isărescu a căutat să stingă disputa, glumind pe seama ceaiului de tei. Din păcate, președintele n-a priceput gluma și a ținut să-l înțepe pe Isărescu, declarând că în parcul BNR sunt „mai mulți tei și se bea mai mult [ceai] decât în alte părți”.

Deși Banca Națională susține guvernul, îngrijorările pe care le mai exprimă ea uneori sunt tratate cu agresivitate. Într-adevăr, economistul Eugen Rădulescu a făcut un lucru bun atunci când a tras un semnal de alarmă în privința îndatorării publice, solicitând guvernului să gândească o „aterizare lină”, pentru a evita situația în care s-a găsit acum câțiva ani Grecia, ajunsă sub „dictatura creditorilor”. Când auzi așa ceva e mai sănătos să cauți soluții economice decât să recomanzi o infuzie de plante.

Problema e că nici liberalii, nici pesediștii nu sunt capabili să explice mecanismele complexe care i-au condus să împrumute bani cu dobânzi enorme și să tipărească lei, iar drept consecință să sporească inflația până la un nivel-record în Europa. Iată de ce motivele invocate de ei sunt rodul improvizațiilor care-i trec prin minte lui Rareș Bogdan sau – și mai rău – șablonul folosit de Klaus Iohannis, care a început să dea vina pe Putin pentru orice se petrece în România.

Ciucă nu e nici el pregătit să ofere alt răspuns decât cel formulat de președinte: invadarea Ucrainei crește prețurile. El a adăugat drept argument că inflația nu e locală, ci generală, fără să lămurească de ce la noi e, totuși, mult mai mare decât în alte părți. Recent, premierul a mai născocit o retorică: „Am fost și în magazin, am stat de vorbă și cu oamenii”, a spus el zilele trecute, ca să simuleze cunoașterea realității. Că nu e așa o sugerează tot Ciucă, adăugând că „guvernul trebuie să găsească soluții”. Ca și cum n-ar avea nimic de-a face cu respectivul guvern...

Adevărul e că singurul remediu propus până acum de coaliție sunt voucherele pentru nevoiași. Acestea nu sunt, însă, deocamdată decât o promisiune. Anunțate cu surle și trâmbițe, ajutoarele de 50 de euro acordate la fiecare două luni nu dispun de un buget. Mai întâi s-a zis că vor fi finanțate din fonduri europene, chiar dacă nimeni nu prevenise comisia de la Bruxelles în privința asta. Apoi, când guvernul a aflat că nu va primi banii, a improvizat altceva: voucherele vor fi susținute de stat, urmând ca abia mai târziu să intervină UE. Deocamdată nimeni n-a primit nimic.

Coaliția e în impas. Precaritatea intelectuală a guvernanților pare a fi principala cauză a blocajului. Iar precaritatea nu face victime doar în economie. Zilele trecute, presa a publicat un articol care reproducea un mesaj intern din MAE: două funcționare se felicitau că au primit ordin să arunce la coș analizele despre invazia Ucrainei semnate de Armand Goșu. În loc să folosească expertiza celui mai solid universitar român specializat în chestiuni ruse, Externele îl pun la index. Nu-i un gest izolat.

Într-adevăr, disprețuirea universității a ajuns politică de stat. O arată nu doar menținerea unui premier plagiator în fotoliul de la Palatul Victoria, ci și numirea la CCR a altui plagiator, B. Licu, desemnat prin votul Camerei chiar în defavoarea unuia dintre autorii pe care-i preluase fără a-i cita. Protestele multor voci din societatea civilă nu i-au clintit pe deputați. Și uite-așa s-a mai inaugurat o originalitate românească: va decide ce e constituțional și ce nu-i un hoțoman fără doctorat.

Nici președintele nu iubește universitatea: având și el o numire de făcut tot la CCR, Klaus Iohannis a preferat să desemneze o funcționară pe care a preluat-o de la Senat acum 7 ani pentru a o transforma în consiliera sa, și nu pe vreunul dintre profesorii mult mai distinși pe care-i putea găsi cu ușurință la doi pași de Palatul Cotroceni. Cred că Flavius Baias, Ștefan Deaconu, Bogdan Iancu, Ioan Stanomir ori Valeriu Stoica ar fi fost mult mai potriviți la CCR decât anonima Ciochină.

Din păcate, în regimul Iohannis, dacă ai carte, n-ai parte... //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22