Dreptul la replica al alegatorului

Dreptul la replica era, pana mai ieri, o chestiune de onoare care angaja o redactie. El tinea de dispozitia echipelor de jurnalisti de a articula o confruntare echilibrata a opiniilor. Prin votul dat in Camere proiectului Pascu, dreptul la replica este transformat in lege. Jurnalistii au respins juridizarea confruntarii opiniilor pentru ca banuiesc/se tem ca puterea va abuza de acest nou drept pentru a intimida exprimarea opiniilor. Libertatea va fi in acest fel serios limitata. Mai ales ca onoarea nu poate fi legiferata si oricand se poate gasi un pretext pentru a nu publica decat ceea ce este convenabil puternicilor zilei. Initiativa lui I.M. Pascu nu poate fi separata de propria atitudine fata de presa: nu cu mult timp in urma, acest om politic - ce zic eu? acest filosof - a descoperit ca viata jurnalistilor este mai scurta decat a oamenilor comuni.

Scuzele tarzii nu au sters din memoria colectiva amenintarea. Legea lui Pascu trebuie, pe de alta parte, corelata cu obsesia pentru imagine a actualilor guvernanti. Aroganta cu care echipa instalata in anul 2000 la Palatul Victoria trateaza orice problema sociala si cu care se adreseaza adversarilor politici este ascunsa de "retusul" mediatic. Guvernul Nastase a redus politica la o conferinta de presa fara sfarsit. Constatand ca dupa un an si jumatate de la preluarea puterii, jurnalistii au descoperit trucurile folosite de Dancu & co., PSD avea nevoie, acum, de un suport legal pentru a-si impune opiniile; in acest sens, dupa amenintari directe la adresa gazetarilor, ministrul Apararii si-a definit intentiile in textul unei legi.

Politic vorbind, este interesant de semnalat cum a trecut prin Senat proiectul Pascu: votul favorabil a venit de la PSD, UDMR si PRM. Chiar daca se poate banui ca UDMR a votat din obedienta fata de guvern, iar PRM din nostalgie pentru epoca in care gazetele erau publicate la ordin, constituirea acestei majoritati pune inca o data in evidenta usurinta cu care PSD gaseste sprijin in functie de nevoile zilei. Partidul Democrat si Partidul National Liberal s-au opus, prin vocile lui Petre Roman si Radu F. Alexandru. Efortul celor doua partide a fost insa zadarnic, caci legea a trecut cu 85 de voturi pentru, 25 contra si o abtinere.

Desi situate pe aceleasi pozitii in Parlament, PNL si PD par totusi sa refuze o apropiere politica de durata. Motivele nu sunt scoase la iveala in chip clar. Pentru fiecare dintre aceste doua partide, ultima saptamana a semanat mai degraba cu perioada de la inceputul anului trecut: confruntarea electorala a incins spiritele, caci atat Basescu, cat si Stoica - alesi in 2001 in fruntea partidelor lor - s-au vazut contestati de colaboratori apropiati, de Alexandru Sassu si Bogdan Duvaz - intr-un caz, de Crin Antonescu - in celalalt. Daca Stoica si Basescu par a fi acceptat o colaborare, framantarile din partidele lor nu acopera afirmarea unor platforme diferite. E vorba mai degraba doar despre sentimentul difuz - prezent si de o parte si de alta - ca o validare a colaborarii existente la nivelul Camerelor ar dauna PNL (asa cred liberalii), respectiv PD (asa cred democratii). Daca este judecata impreuna cu actiunea comuna din Parlament, dubla miscare de contestare care vrea sa impiedice apropierea PD-PNL ilustreaza un fenomen destul de banal in societatea noastra. Un recent sondaj l-a scos din nou in evidenta.
Potrivit IRSOP, romanii vor in NATO, dar nu par sa accepte nici una din consecintele practice ale unei integrari veritabile; astfel, participarea la actiuni comune este respinsa de doua treimi din subiecti, in vreme ce chestiunea prezentei trupelor NATO in Romania este tratata de romani la fel cum e apreciata colaborarea PD-PNL de liberali si democrati! Mai precis, daca 59% din cei intervievati nu accepta trupe NATO in tara (in timp ce 37% sunt de acord), sondajul arata totusi ca 50% dintre romani doresc instalarea de baze NATO in Romania, iar 43% se opun… Toate acestea in conditiile in care de ani buni, trupele romane participa la exercitii comune in Romania cu fortele NATO! Iata de ce, atunci cand refuza sa articuleze politic situarea pe aceleasi pozitii in disputa parlamentara, democratii si liberalii nu socheaza opinia publica. Ei nu fac decat sa consolideze o incoerenta sociala pe care au impus-o incetul cu incetul. Jumatatile de masura si ezitarile dauneaza insa oricarui proiect politic.

Este evident ca, in asemenea conditii haotice, electorul nu se regaseste in optiunile politice ale partidelor. Daca politicienii sunt incapabili sa expliciteze realitatile carora le dau forma, nimeni nu trebuie sa se mire ca publicul este nemultumit si sever cu propria clasa politica. Ce-i mai ramane alegatorului? Ce poate face el atunci cand alesii sai nu dovedesc ca au mai multa imaginatie decat cei care i-au desemnat?

Raspunsul este usor de intrevazut: electorul nu mai dispune decat de un inedit "drept la replica", adica de dreptul de a-i rasturna prin vot pe guvernanti. Urnele il asteapta insa doar din patru in patru ani.